Uniunea Europeana a amanat semnarea Acordului interimar cu Serbia, programata sa aiba loc joi, 7 februarie 2008. Motivul? La Belgrad s-a declansat o criza politica acuta, provocata de refuzul premierului, Vojislav Kostunita, de a semna acest acord. Multor romani pozitia lui Kostunita ar putea sa li se para prosteasca. Explicabil:

1) Analfabeti in materie de ce se intampla in jurul poiatei numite tara lor, romanii habar n-au despre situatia din Serbia.

2) Obisnuiti de douazeci de ani de smecherii parveniti in fruntea tarii, romanii sunt gata sa lesine la gandul ca o tara refuza un acord cu Uniunea Europeana.

Pai de dragul de a ne pune bine cu NATO, cu Uniunea Europeana, cu America, noi, romanii, am fost in stare de orice: de la a furniza Occidentului carne de tun pana la a admite ca ambasadorul american sa ne scuipe in ochi prin amestecul sau brutal in viata politica interna.

Cum sa nu fie romanii stupefiati la gestul sarbilor, cand mai-marii lor au inchinat votarea Tratatului de la Lisabona popasului de cateva ore al lui Nicolas Sarkozy la Bucuresti, iar eforturile - chiar daca timide - ale guvernului de a-si impune punctele de vedere la Bruxelles sunt taxate drept "ratoieli" de bucataresele presei aservite trusturilor straine? Intamplarile de la Belgrad nu pot fi insa intelese fara o cunoastere minima a situatiei. A doua zi dupa ce sarbii au votat in favoarea lui Boris Tadici, omul Uniunii Europene, statele membre ale UE (inclusiv Romania) au aprobat programul de desfasurare a fortei militare a UE in Kosovo. Potrivit dreptului international, confirmat de Rezolutia 1244 a Consiliului de Securitate, Serbia detine suveranitatea asupra provinciei Kosovo. Uniunea Europeana sprijina ruperea Kosovo din teritoriul sarbesc.

In acest sens, Uniunea Europeana nu s-a multumit sa-si declare sustinerea pentru liderii Kosovo, dar, mai mult, a decis sa-i ajute si practic, trimitand in Kosovo, inainte de proclamarea independentei, o forta militara. Trebuie neaparat spus ca Romania, desi sporavaieste pe toate drumurile ca e impotriva independentei Kosovo, participa practic la independenta de facto prin participarea la forta militara a UE. Liderii de la Belgrad nu vor sa auda nici in ruptul capului de trimiterea fortei militare a UE. Din urmatoarele motive:

Citeste si:

1) Incalca suveranitatea statului sarb. Cata vreme Kosovo e a Serbiei, o forta militara straina nu poate fi prezenta pe teritoriul sau fara aprobarea autoritatilor.

2) E un mijloc perfid si mult mai grav decat sustinerea declarativa de a-i sprijini pe liderii kosovari in aventura lor. In clipa cand in Kosovo vor veni primii militari ai acestei forte, proclamarea independentei va fi floare la ureche. Deja Kosovo e scoasa de sub suveranitatea statului sarb. In plus, aceasta forta militara e pentru liderii kosovari garantia ca Belgradul nu va indrazni sa faca nici o miscare de forta.

Smecheri, mai-marii Uniunii Europene s-au gandit sa intinda sarbilor o capcana: semnarea unui Acord in virtutea caruia s-ar putea (precizez, s-ar putea) ca sarbii sa aiba inlesniri de vize in spatiul UE. Desi nu se spune pe fata, semnarea Acordului trece drept un troc intre sarbi si UE: Kosovo in schimbul vizelor.

In iunie 1940, cand a aparut Diktatul de la Moscova, unii politicieni au avertizat asupra pericolului reprezentat de acceptarea diktatului de catre Romania. In viitor, la orice discutie pe plan international, retrocedarea Basarabiei va fi justificata ca avand acceptul Bucurestilor. Ceva asemanator se petrece si in cazul Kosovo. Semnarea Acordului de catre Belgrad cu cei care trimit trupe are semnificatia unei recunoasteri implicite a cedarii Kosovo. Atat din perspectiva dreptului international prezent, cat si a istoriei, e de preferat ca pierderea Kosovo sa treaca drept un act comis de un dusman decat de un prieten. Pentru ca, odata semnat Acordul, Uniunea Europeana devine Aliat Protector al Serbiei. Un aliat care taie insa o mana Serbiei.

Pentru liderii sarbi constienti de semnificatia momentului, semnarea Acordului nu poate avea loc inainte de proclamarea independentei Kosovo fara riscul de a trece drept o acceptare de catre sarbi a raptului. Dupa aceea, dupa ce lumea se va convinge ca proclamarea independentii s-a facut in dispretul vointei sarbesti, se vor putea relua discutiile cu Uniunea Europeana.