Vis - “Dormeai asa frumos ca ma durea sufletul”...
Pentru ca scrisorile isi pastreaza parfumul, pentru ca lacrimile ce au cazut pe o foaie alba de hartie sunt doar adormite, pentru ca farmecul timpului petrecut deasupra unui birou, cu un stilou in mana, scriind persoanei iubite este unul dintre cele mai minunate momente din viata, iata randurile unei Aripi de fluture... pe nume Liana. “Da, a venit iarna... cuvintele sunt moi in noaptea asta si gesturile... e aproape sfarsitul dansului frenetic... din umarul tau se desfac orizonturi... zambesc prinsa intre degetele unui salcam... pe buzele mele cresc intamplari, uneori iertandu-ma, alteori visand... vad copacii, da, le place zborul... pietrele? Ele au pasari in adancul lor... iar pietrele mele sunt de ciocolata si sunt sentimente. Ma ridic parca si ma rezem de pervazul ferestrei, mestec iluzii... acum vad, mi-a inflorit craciunica... muta de nerostire... viata se schimba singura... am uitat sa fug, dar nici nu vreau asta... va ramane intunericul fara cuvinte? Asta nu e decat un discret umor si o fina ironie... hohot in piept... spala templul ranit, mangai cu buzele... gandul... trupul... ma inchin tie!... Orasul imbracat de lumini mi-a amintit de ochii tai, atat de clari si de calzi... mi-e dor de ei... vreau sa cred ca in fiecare clipa colindul unei ninsori a inceput... ca dorinta alearga printre poeme, ca tot ea incolteste un zambet... buzele picteaza amfora cu chip de fluture si dragostea mainii mele intr-a ta se topeste... trupul meu e vant intr-un decor tandru... ne prelingem intr-o continua tensiune... forma trupului tau se dezbraca in imaginatie, am devenit aramie... in acest prezent alb... versul inexistent se sprijina pe conturul buzelor... pe portativul fara cheie al dansului... un vals, un zbor... degetele rostesc alfabetul atingerii... Vreau sa visez? Vreau sa dorm? Sau doar e sfarsitul unei file murdarite de cerneala albastra... sau poate e pictata... sau poate... tac... Ma uit la propria-mi biblioteca... nu mai gasesc ce sa citesc... dar am gasit pe unul dintre rafturi un anotimp uitat... ma lupt cu timpul pentru un minut... miroase a carte... aleg una si o deschid, din ea iese un miros cald al unei cafele amare... i-auzi!... ceva imi mangaie auzul fin... O vioara ascunsa care s-a spart in cuburi de sticla... inchid repede cartea si ma indrept speriata spre tine... dar tu dormeai... si dormeai asa frumos ca ma durea sufletul sa te trezesc... orasul e anemic, parca as vrea sa ploua, intotdeauna ploaia ne aduce mai aproape si in plus de asta noi nu am mintit cerul... te mangai cu o lacrima si iti gravez visele in delirul noptilor... gheturile sufletului meu s-au topit in caldura care ninge peste noi... inchid ochii, da-mi te rog lumea in care nu e nevoie sa vad, ci doar sa simt, sa ating, sa miros... sunt musafirul pasilor mei, vantul ma poarta in toate directiile... sunt niste clipe absurde, clipele sunt ude au ramas undeva pe drum sau poate au ramas pe ganduri... din vulcanul de cuvinte nu se desprind decat fantezii rebele, in final ceva caduc ce se scurge intr-un lamento... abia acum mi-a tacut sangele si mi-am dat seama ca pacatele mi le voi spala in ceai lasand tigara sa arda... stii ceva? Am adunat ploile lumii in ochi... am erupt si am fumegat... romanul pe care l-am luat aleatoriu de pe raftul bibliotecii se numeste... “Vin ploile”... Voi lasa o dara in tine ca un ecou nesfarsit... ne vom trece mainile prin fumul de tigara, singurul martor... nu vreau sa ne cautam cuvintele, vreau sa le strecuram printre stropi de cafea... vreau sa ne trezim in iubire... Pot sa-ti fac cafeaua? Insa fara sa-mi mut ochii de pe tine... sau macar lasa-ma sa ma uit prin oglinda... am sa inalt iubirea dincolo de iubiri... dincolo de minte, sentiment, dincolo de credinta si civilizatie, dincolo de traditie si filosofia unui nou inceput... citesc poezia cu cheia sol in fata... si scriu sunetul pianului negru din camera alba... pe sevalet... Noaptea e tot goala, dar e salbatica... tu esti omul cu brate frumoase, care seamana si culege lumina... abia te tin intr-un cuvant... dar iti pot da irisul meu albastru... ma voi preface oarba si am sa ma apropii de tine sa-ti mangai chipul, sa te simt si sa te ador pentru ca nu am sa ma satur niciodata. Sa-ti fie ziua usoara, bratele larg deschise si multa lumina!... O aripa de fluture...”