Desi au trecut aproape trei saptamani de la moartea dubioasa a elevei de 17 ani, gravida, cu o punga de nylon pe cap, legata la gat cu cablul unui incarcator si cu mainile incatusate in spate, anchetatorii nu au rezolvat inca cazul. Procurorul de caz, Ioan Martoiu, si-a exprimat parerea, atunci, ca ar fi vorba de suicid, parere pe care o sustine si in prezent. Este socanta si pasivitatea de care dau dovada angajatii Colegiului Tehnic „Bathanyi Ignac” din Gheorgheni, liceul unde invata copila.

Desi apropiatii fetei, care au fost audiati cu zecile, au afirmat cu totii ca tanara avea o fire vesela si nu parea ca ar avea probleme, anchetatorii merg in continuare pe ideea suicidului. Procurorul criminalist, Ioan Martoiu, a declarat corespondentului Gardianul ca „in acest caz se lucreaza puternic. Verificam toate posibilitatile, deci nu excludem nici varianta crimei, ca sa nu avem nici un fel de dubiu in acest sens.” Acesta a mai adaugat ca „nu neaparat jurnalul si mesajul telefonic, ci toate probele administrate duc la ipoteza suicidului. Ma refer aici, printre altele la declaratia gazdei, potrivit ca reia nu a intrat nimeni la ea, la declaratiile celor care sustin ca nu a latrat cainele, la faptul ca nu a fost supravegheata de parinti si la altele. Cred ca mediul in care a intrat, a influentat-o foarte mult” a conchis procurorul de caz. Potrivit acestuia, anchetatorii mai au nevoie de 3 saptamani, o luna, pentru elucidarea cazului.

„Nu pot sa fac avort fara acordul parintilor”
Desi este greu de imaginat, copila, despre care se spune ca s-ar fi sinucis, avea probleme serioase. Cel putin, asta reiese din randurile asternute de ea pe singura foaie a jurnalului ei intim, inceput in 2008. Disperarea ei, pentru ca era insarcinata, fara sa stie cu exacatitate cine este tatal copilului pe care il purta in pantece, nevoia de a fi iubita si inteleasa, frica de a se confrunta cu problemele vietii, ii aduceau ganduri negre, ca viata ei nu ar avea nici un sens, mai bine si-ar pune capat. „Nimeni nu poate sa isi dea seama, sa simta ce se intampla cu mine. Cei in care am avut cea mai mare incredere m-au inselat. Acum in sfarsit am intalnit un tip pe care il iubesc, dar am sentimentul ca nu pot sa imi fac planuri cu el pe o perioada indepartata, cu toate ca imi spune ca ma iubeste si ca el si se gandeste serios la relatia noastra. Da, si astept un bebelus, dar este o problema, sincer habar nu am cine ar putea fi tatal copilului. Oare tipul asta sau un altul... care spune ca ma iubeste, dar eu stiu ca minte ? si cu copilul este o problema, pentru ca nu vreau sa il pastrez, dar doar peste o luna voi avea 18 ani, si nu pot sa fac avort fara consimtamantul parintilor. Tipul ma incurajeaza sa nu imi fac griji, ca nu vor fi probleme cu asta, dar mie imi este foarte frica. Inima imi sopteste sa pastrez copilul, dar mintea mea imi spune sa scap de el fiindca imi va distruge viata care si asa este „tulburata”. Nu stiu ce sa fac. Cred ca viata nu are nici un sens, si atunci de ce sa traiesti, sa suferi, mai bine termini cu ea, si asa provoc mai multa suferinta la toata lumea daca traiesc decat daca nu... Asa este! Asta voi face!”

„Paduche mi-ar placea sa fiu... As putea avea copii multi fara sa nasc”
Pe de alta parte, aceste sentimente sunt contradictorii, infirmate de dorinta ei de a trai o viata fara dureri, de dorinta de a avea copii multi si, nu in ultimul rand, imaginatia ei bogata in ceea ce priveste placerea trupeasca...„Paduche mi-ar placea sa fiu pentru ca as putea sa beau mult sange. As fi exact ca vampirii. As putea avea copii multi, fara sa nasc. Paduchii traiesc mult deoarece sunt mici si sunt greu de exterminat. Astfel, mult timp as putea parazita oamenii.

(...) De aceea as vrea sa fiu miriapod ca sa pot umbla cu usurinta peste tot. As putea sa ii sperii pe oameni. As putea sa urc pe picioarele lor, de acolo pe coapsele lor. Acolo, apoi, as putea gasi un acoperis, pentru noapte. M-as face comoda, apoi, din distractie, as incepe sa ii gadil (din interiorul lor). M-as imbaia in umiditatea creata” Astea au fost poate ultimele si cele mai intime ganduri ale lui Ildiko Szabo.