N-am nimic impotriva Vasluiului, intrat si el in Europa, in rånd cu tara. Nu fac decåt sa constat ce calamitati inspaimåntatoare se ascund in vagaunile acestui tinut, iubit cu disperare de presedinte. Statisticile vasluiene reclama fapte si apucaturi din epoca de piatra. Saracia endemica a tinutului este compensata de o bogatie a obsesiilor cu conotatii sexuale, nicicånd atinse pe alte meleaguri. In Vaslui exista cea mai mare incidenta a sifilisului din Romånia. In urma cu cåtiva ani, autoritatile au inregistrat 318 cazuri. Medicii zic ca e mai bine ca in trecut, cånd pacientii se tratau singuri, cu leacuri babesti, si ca acum au prins curaj si vin la cabinet. Medicii mai sceptici cred ca asta este doar vårful aisbergului, intrucåt grosul bolnavilor fug de doctor ca de necuratul.

A facut furori cazul unei prostituate de 12 anisori, care a umplut de spirocheti sångele a sase masculi. La vårsta de opt ani a devenit femeie, vånzåndu-si trupul unor betivani sinistri pentru sume derizorii. Personalul de la Protectia Copilului nu s-a aratat deloc surprins de poveste si sustine ca in satul fetitei astfel de cazuri sunt banale.