Rearanjarea hartilor strategice

Problema esentiala este de a sti cine detine in mod real puterea de decizie. Cu cat erau mai putine state, cu atat dezechilibrele economice se faceau mai usor simtite prin ponderea la vot si, mai ales, prin puterea de a impune oameni in posturile esentiale ale celor doua structuri. Acum echilibrul este cu totul altul, pentru ca jucatorii sunt atat de multi incat isi pot permite deja sa se gandeasca, in termenii Tratatului de la Lisabona, ca cei slabi si putin luati in seama se vor putea coaliza si influenta deciziile esentiale. Context in care apar voci care spun ca situatia asta complicata si poate si mai ciudata odata cu posibila aderare a Turciei dar si cu primirea statelor din arealul fostei Iugoslavii, poate si mai departe a Ucrainei, Georgiei si, de ce nu, asa cum sugera Aznar, a Israelului, ar putea constitui nu o problema, ci o uriasa oportunitate. Nu sunt deloc putini cei care spun ca, daca Uniunea Europeana va dori sa avanseze pe mai departe, mai ales in conditiile marasmului economic actual, va trebui sa accepte formarea, in interiorul organizatiei, a unui nucleu dur compus din statele cu cea mai mare pondere economica si care sunt capabile sa actioneze in comun pentru a promova marile proiecte.
Poate pentru a gasi o solutie de compromis acceptabila, atat NATO cat si UE incearca acum sa schimbe ceva la nivelul proiectelor lor de extindere. Concret, sursele noastre vorbesc despre negocieri privind o posibila unificare a hartilor extinderii celor doua organizatii, astfel incat tarile care vor primi viitoarele invitatii de aderare sa aiba de indeplinit un set de criterii comune. S-ar raspunde astfel criticii cel mai des formulate: daca intrarea in NATO este conditionata doar de un set relativ mic de conditii si depinde de aprecierea data de Consiliul Aliantei care decide politic daca o tara este sau nu pregatita, criteriile UE sunt cu mult mai complexe si mai dure, dar fara o dimensiune majora de securitate. Sigur ca aceasta ar fi o solutie care ar gasi un rasunet favorabil in cele mai multe dintre cancelariile europene. Europene in primul rand, caci este greu de estimat care va fi reactia americana in momentul in care oferta comuna ar putea fi lansata pe piata, deoarece astfel le-ar putea fi slabita puterea de a interveni in diferite regiuni promitand sprijin politic unilateral pentru aderarea in NATO sau lobby pentru integrarea in UE. Reactia imprevizibila va fi cea a Rusiei care cu siguranta va vedea in aceasta miscare o coordonare posibila impotriva propriilor sale interese de securitate.
Iata de ce analistii cred ca rearanjarea hartilor strategice va fi dublata de o miscare similara la nivelul pietii de energie. Preventiv, poate, mai multe tari membre NATO si UE au inceput deja, uitand complet principiul politic al securitatii energetice comune, sa-si faca urgent propriile jocuri cu Rusia. South Stream este primul exemplu. Polonezii urmeaza la rand, disperati ca vor fi lasati izolati in jocul real al puterii si acoperiti doar de sistemul anti-racheta american care, din nefericire, nu tine nici de foame si nici de frig.
Noi am fost izolati deja. Si nici macar n-avem scut anti-racheta. Dar stim ce vrem sa avem?

---

Despre autor: