Ziaristul francez Michel-Pierre Hamelet a fost prima persoana tentata sa scrie o biografie “infrumusetata” a lui Nicolae Ceausescu. Aparuta aproape simultan la Paris si Bucuresti, cartea facea poate mai multe “servicii de imagine” decat zece vizite oficiale.

Presedinti de superputeri si dictatori africani, capete incoronate din Europa, sefi de state asiatice l-au avut ca oaspete pe Nicolae Ceausescu. In Franta si-a dobandit celebritatea gratie unei biografii scrise de un jurnalist francez angajat la un ziar... de dreapta! I-au urmat altele, in Anglia si Italia, care vor copia “marca”: jurnalistul Michel-Pierre Hamelet contura imaginea unui lider comunist iesit din comun.
Daniel Marius, numele adevarat al lui Hamelet, fusese in tinerete membru al Partidului Comunist Francez (PCF). Dupa al doilea razboi mondial a ramas in relatii apropiate cu liderii Confederatiei Generale a Muncii, principalul sindicat comunist din Franta. Hamelet ajunge sa lucreze in presa. Desi cu convingeri comuniste, nu pentru “L'Humanite”, ziarul Partidului Comunist Francez, ori pentru “Le Monde”, ziar ce sustine in mod traditional valorile stangii democrate, ci pentru “Le Figaro”, ziar de dreapta.
Flacara privirii. In 1970 Hamelet il insotea in Romania pe Waldek Rochet, secretarul general al PCF, prilej cu care l-a cunoscut pe Nicolae Ceausescu. Iata cum descrie Hamlet, in prefata cartii, primul contact: “L-am intalnit pentru prima data pe litoralul Marii Negre, la Mamaia, in timp ce ii arata aceasta statiune balneara domnului Waldek Rochet. Schimband cateva cuvinte cu secretarul general al PCF, am fost prezentat gazdei. M-au izbit flacara privirii, tensiunea ei spirituala, surasul care-i lumineaza neincetat expresia fetei. A ascultat scurta noastra convorbire, din care nu lipsea o anumita causticitate, cu un interes care atunci mi s-a parut disproportionat. Am inteles insa mai tarziu aceasta trasatura esentiala a caracterului si a felului lui de a fi: nimic din ce e omenesc nu-i este indiferent”. Captivat, dupa spusele sale, in asemenea masura de Ceausescu, Hamelet avea sa revina peste scurt timp in Romania, alaturi de Jean Griot, director adjunct al ziarului “Le Figaro”, si de Daniel Norman, gazetar la aceeasi publicatie, pentru a-i lua un interviu. De data aceasta l-ar fi impresionat o proprozitie rostita de Ceausescu: “Nici chiar comunistii nu pot face minuni”. “Recunoasterea unui esec?”, se intreba Hamelet. “Fara indoiala ca nu! E in felul de a fi al presedintelui Ceausescu sa nu admita satisfactia facila, multumirea de sine, hiperbola demagogica, ci sa prefere constatarea obiectiva, analiza precisa, critica si autocritica, care indeamna la noi eforturi, la mersul inainte, la promovarea neobosita a progresului.”
Ziaristul s-a documentat la Bucuresti, a discutat cu familia, cu cei care l-au cunoscut pe copilul Nicolae Ceausescu, a studiat istoria Romaniei sau cel putin asa sustine el. In 1971, lucrarea “Nicolae Ceausescu. Biografie si texte selectate” aparea aproape simultan la Paris, in colectiile Editurii Seghers, si la Editura Politica din Bucuresti.
Puternica impresie trebuie sa-i fi lasat liderul de la Bucuresti ziaristului francez, daca l-a determinat sa-i scrie cu maxima viteza biografia! Marturiile de arhiva disponibile in ultima perioada si volumele de memorii indreptatesc supozitia ca nu intentii inocente l-au manat pe Hamelet sa-i faca reclama lui Ceausescu in mediile franceze. Serviciile secrete romanesti au incercat de-a lungul vremii sa castige bunavointa unor ziaristi occidentali, care sa scrie “de bine” despre Ceausescu sau chiar sa gazduiasca articole semnate de acesta. Dupa cum arata lucrurile, Hamelet este unul dintre cei care s-au lasat convinsi sa scrie nu doar articole, ci si carti. Constant in preocupari, gazetarul francez avea sa revina in 1983 cu o noua productie - “Adevarata Romanie a lui Ceausescu”.

Inceputurile mitului Michel-Pierre Hamelet a descris diferite momente din “viata si activitatea” lui Nicolae Ceausescu mai degraba asa cum si-ar fi dorit personajul principal sa fie, nu cum fusesera in realitate. Cartea scrisa de gazetarul francez seamana cu un basm in care Fat-Frumos-Ceausescu, personificarea binelui, se lupta si invinge toate obstacolele puse in cale-i de cei rai. Multe dintre povestile puse in circuit de Hamelet au facut ulterior epoca, fiind introduse in manuale, carti de specialitate si in mintile oamenilor.

Citeste si:

Copilul Ceausescu, in lupta cu fiarele salbatice Ilustrative sunt episoadele referitoare la copilul Nicolae Ceausescu. “Baiatul mergea la scoala adesea descult, fara nici o carte, manualele fiind prea scumpe pentru bugetul familiei”, scria Hamelet. “Era nevoit sa le foloseasca pe ale colegilor, dar asta nu-l impiedica sa fie primul din clasa.” In viziunea invatatorului Constantin Grosu, cu care ziaristul sustine ca a vorbit, elevul Ceausescu era un scolar atent, disciplinat, inzestrat cu o foarte buna memorie, stralucit la matematici si, pe deasupra, un foarte bun camarad. Alt invatator, Ion Barascu, i-a marturisit biografului ca micul Ceausescu il coplesea mereu cu intrebari despre toate cele. “Dupa ce-si forma o convingere nu o mai parasea, spune dascalul mai departe, si uneori trebuia sa-l pedepsesti pentru a-i diminua, daca nu pentru a-i invinge incapatanarea. Adesea se declara vinovat pentru o isprava savarsita de altii.” Familia, cu care Hamelet a discutat de asemenea, i-a povestit ca acasa el era cel care indura lipsurile cu cea mai mare seninatate, ca era violent doar cand avea sentimentul unei nedreptati. “Fratii lui, mai mari decat dansul, trebuiau sa mearga la padure dupa lemne, dar le era frica de salbaticiuni, scrie Hamelet. Nicolae le spunea: 'Mergeti cu mine. Nu va fie frica de nimic!>>“

Legende din inchisoare Alta legenda pusa in circuit de Hamelet este aceea cum ca in inchisoare Ceausescu facea propaganda comunista in randurile gardienilor si ca inregistra succese incontestabile. Rezultatele eforturilor depuse de incarcerat s-au vazut intr-o noapte de noiembrie 1940, cand legionarii aflati la putere au patruns furiosi in Inchisoarea Jilava si au asasinat cu sange rece peste 60 de intemnitati. Cand au dat sa se indrepte spre celulele comunistilor, gardienii au facut zid, spunand: “De ei nu va atingeti! De paza acestor detinuti raspundem noi!”.