Desi pe strada noastra e soare, suntem romani. Si ce mai ramane din timpul nostru alocam manifestarii traditionale de interes pentru ograda vecinului de reclama luminoasa, mai ales daca acolo salasluieste capra, cea a Click-ului. Cum cine? Alinuta. Regina...Frate!... Plugaru!.

Fara sa recunoastem, viata noastra e atat de plina de dependente. Eu o marturisesc acum, in randurile ce vi le scriu, e dragostea acerba fata de stiri. Fata cu liceu, ma dedau la frunzarit presa, ma informez, ma intristez, ma bucur, ma inflamez, comentez, traiesc din plin evenimentele la zi.

N-aveam cum sa nu o remarc. Cochetand de ceva vreme, pe fata, fara inhibitii cu politica romaneasca, unde ea tinea mortis sa intre, Alina Plugaru, sau mai bine zis sanii ei, ma intampina in fiecare dimineata pe prima pagina a ziarelor. La un moment dat eram chiar invidioasa. "Ai mei ce-au?". Ma intrebam eu, ca proasta, uitand ca mediatizarea are si ea regulile ei. Consolarea am gasit-o, firesc, intr-o siliconare fatisa si rebela.

Iar am luat-o razna! Sa va spui in continuare ce-a patit, saraca.Sau mai bine sa las paginile Click-ului sa va spuna, cu vorbele ei ....

“Ma intorceam de la o petrecere privata. M-am oprit la o benzinarie din apropiere ca sa-mi cumpar niste dulciuri, dupa care am pornit spre casa. Dupa cateva ore mi-am dat seama ca-mi lipseste portmoneul din geanta. L-am cautat, dar in zadar.
M-am intors la benzinarie, am vizionat inregistrarea si am vazut ca de acolo plecasem cu el in mana. Atunci, mi-am dat seama ca cineva mi-l furase dupa ce am iesit din benzinarie. Am sunat imediat la banca sa-mi inchid cardurile, dupa care la politie"..

Iar sunt invidioasa! Cum de-o avea atata energie sa amusineze cateva ore dupa o petrecere privata? Cum de bomboanele, fie ele luate si de la benzinarie, nu-i ataca silueta, dintii? Cum de-si da seama de faptul ca furtul portmoneului, daca nu s-a produs in benzinarie e musai sa se fi produs dupa, si nu inainte? Da' asta numai dupa vizionarea casetei, nu?

Citeste si:

Carduri, cash, acte, duse sunt. "Am ramas doar cu 3 lei in buzunar. Nu stiu cum am sa ma descurc doar cu atat."., spune Alina suspinand situatia pensionarei care nu mai are nici bani de paine si simtind, ca si economia romaneasca, limitarea la veniturile "care" le are, neprecizate ca valoare si nici ca sursa. Daca stai p-un scaun de contabil, numa' cinci minute, si te gandesti cat de impozati au fost cei 10.000 de euro de pe carduri, te ia cu frisoane.

Mai departe, aflata desigur sub socul nefericitei intamplari, Alina spune ca va recompensa gestul samaritenul aducator de acte si carduri cu 300 de euro, pentru a nu mai fi o prada usoara celor doua saptamani de birocratie autohtona necesare reinnoirii acestora, intarind, inca o data, convingerea mea de-o viata: "Time is money,

Zice ca ii este rusine sa se imprumute de bani. Da'' astia 300 de euroi per recompensa samaritean de unde vin? Dintr-o noua paritate 3 lei-buzunar/ euro? Va spun eu ca socul e de vina!

Iau haturile si incerc sa fac ceva pentru ea! Acuzati-ma ca sunt sentimentala, nu pot ramane in imobilismul societatii, care vede in drama ei doar un eveniment monden. Misoginii ar declara acest lucru drept compasiune in ginta femeiasca. Deh! Putin imi pasa!. Zic, cum e rusinoasa rau in a imprumuta bani, hai sa facem ceva comcret o donatie, o mostenire, o strangere de fonduri, o colecta publica, un 6/49 ( Doamne era sa scriu altceva!)!

Inchei sperand ca randurile mele v-au mobilizat.
S-auzim de bine Alina!.
Fato, te-am pupat... pe portofel!

Fata dupe no. 5