Poetul plecat de acasa

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Intr-o multime de situatii, e bine sa spui dintr-un inceput si cat se poate de clar nu. Bunaoara atunci cand te intalnesti intamplator cu un ins, pe care nu l-ai vazut de treizeci de ani, fara sa suferi din cauza asta, iar el iti cere numarul de telefon si zice "Noi doi ar trebui sa ne mai vedem". Logic, civilizat si cu un deranj afectiv neglijabil de amandoua partile e sa nu-i dai persoanei numarul de telefon si sa-i zici barbateste, ca sa scape si el de grija ca s-a legat la cap fara sa-l doara "Nu, nu vad niciun motiv pentru care ar trebui sa ne mai intalnim".

Cele mai multe incurcaturi si fundaturi in care am nimerit au avut drept pricina faptul ca n-am putut sa-i spun omului nu in fata.

Apartin unei categorii foarte intinse de indecisi care spunem da si nu, atunci cand viata ne cere raspunsuri limpezi in momente de rascruce, dar o scaldam in restul vietii. In mare, totul e in regula. In mic, insa, ne batem mereu cuie-n talpa.
M-am intalnit intamplator pe strada cu un poet pe care nu l-am vazut de treizeci de ani. Ca sa scape de mine, mi-a zis intr-o doara: "Noi doi ar trebui sa ne mai vedem." Dupa care mi-a dat, fiindca asa se cade, o carte de vizita si m-a invitat, daca am drum prin Paris, sa-l caut. A fost amabil intrucat socotea ca n-o sa am multa vreme drum prin Paris, iar cand voi avea, ori voi fi uitat de el si de cartea lui de vizita, ori voi avea ceva mai bun de facut. Dac-ar fi locuit in Alaska, ar fi fost la fel de prietenos. Daca ai drum prin Alaska, suna-ma sa bem o cafea impreuna la Ghetarul vesel.

Lucrurile cu sens se insiruie uneori ca margelele pe ata. Din pacate, regula e valabila si la cele fara sens. Trebuind sa ma duc dupa o saptamana la Paris, i-am telefonat. In loc sa spuna "Vai, ce surprinza!" sau "Ia te uita cum se leaga toate!", mi-a raspuns pe cat de scurt pe atat de stanjenit: "Cu ce treaba?" I-am amintit de cafeaua pe care urma s-o bem si, ca sa inteleaga ce ar fi fost sa discutam, l-am intrebat: Si cu poezia, cum iti merge?

Cafeneaua la care ne-am intalnit era sordida, in inima unui cartier populat de senegalezi si de marocani. Omul arata pornit, ca unul care abia astepta sa ne vedem, ca sa lamurim barbateste o chestiune ce nu mai suporta amanare. Asculta, m-a luat el direct - si nu mai lipsea decat sa-mi puna mana in piept ca sa-mi fie limpede unde gresisem - care-i treaba cu poezia?

Ce ai vrut sa spui?

Simtind ca persoana o ia razna, i-am zis ca, stiindu-l poet, cu mai multe carti publicate acasa, era normal ca macar din politete sa ma interesez de viata lui de poet. A privit intr-o parte, a tacut un timp bun, preocupat de ce vedea cu ochii mintii in golul unde privea si brusc mi-a zambit. La fel imi zambeau cand eram mic golanii din cartier, dupa ce se distrau aratandu-mi bricegele. Sa nu mai intrebi de poezie, mi-a ordonat poetul plecat de acasa de treizeci de ani, aici e altfel. Mi-a stat pe limba sa insist: Cum altfel? Desi spunandu-mi altfel, era de ajuns. De ajuns, vreau sa spun, ca sa-mi imaginez ce-l facea atat de agresiv. O fi Parisul orasul poetilor, dar Parisul si-i alege el pe poetii de care are nevoie.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe