Lupta cu opozitia sau lupta de clasa. Asa a fost numit
procesul declansat in Romania dupa intrarea sa in sfera de influenta sovietica,
conform intelegerilor dintre Aliati, la finele celui de-al doilea razboi
mondial.

Un sistem propagandistic de dimensiuni fara precedent difuza
si intretinea in toate statele europene, ajunse sateliti ai Rusiei, iluziile ca
marxismul descoperise “legile” istoriei. “Firul calauzitor” era lupta de clasa
dintre “ex­ploatati” si “exploatatori” - “cla­se antagoniste” in colectivitate.
Aceasta era “forta motrice”, cu efectul final al comunismului. Pana in urma cu
mai putin de doua decenii, dupa teoria aceasta se redactau toate manualele de
istorie si filozofie, iar “socialismul stiintific”, care o expunea in extenso
era disciplina obligatorie in liceele si institutiilor de invatamant superior,
de indiferent care profil, din tarile
comunizate.

Din experienta instalarii la putere si guvernare, Lenin
identificase noi forme ale luptei de clasa: razboiul civil; lupta pentru
transformarea socialista a micii gospodarii taranesti; lupta pentru folosirea
specialistilor burghezi si lupta impotriva sabotajului lor; lupta pentru
educarea unei discipline noi, socialiste in munca. Nici macar dupa cucerirea
puterii - ii “imbogatise” teoria si Stalin -, lupta de clasa nu se atenueaza, ba, dimpotriva, inca “se ascute”, reusitele
proletariatului mobilizandu-i pe fostii exploatatori si pe imperialistii din
afara sistemului. Intr-o asemenea lume se “lupta” si pentru pace, si cu “stihiile
naturii” sau “ramasitele burgheze” ori se sarbatoreau ciclic victorioasele batalii
de pe “frontul recoltelor”.

In Romania, cu motivatia pedepsirii “criminalilor de razboi”
si “colaborationistilor” (prevedere a Conventiei de Armistitiu semnata de
delegatia romana cu Puterile Aliate la 12 septembrie 1944, la Moscova), a fost “zdrobit”
varful “clasei exploatatoare”. Cu “Procesul Marii Tradari Nationale”, unde-au
fost condamnati Ion Antonescu si apropiatii sai (mai 1946), a inceput in Romania
seria marilor procese politice pentru lichidarea “opozitiei”. Manipularea
coordonata de serviciile speciale sovietice de pe teritoriul Romaniei a
continuat cu arestarea fruntasilor Partidului National Taranesc (vara lui
1947), invinuiti de tentativa de fuga din tara, procesele intentate ma­rilor
industriasi sub pretextul sabotarii economiei nationale, desfiintarea monarhiei
(decembrie 1947) si “nationalizarea”
(iunie 1948). Scopul declarat in discursul public al stangii politice
era exterminarea “clasei exploatatoare”. Nesiguri inca de reactiile multimii pe
care pretindeau ca o reprezinta, capii “dictaturii proletare” i-au transferat pe condamnatii notorii din
procesele politice ale vremii in inchisoarea din Sighetul Marmatiei (situata langa
frontiera sovietica) si i-au incarcerat sub strict consemn (1950).

Citeste si:

Toate se facusera dupa invatatura si practica sovietica.
Dovada poate fi si documentul emis de
serviciile speciale sovietice in 1947, pentru Polonia, ale carui prevederi, asa
cum arata retrospectiv istoria, fusesera aplicate si in Romania. Trebuie ca
reprezentantii opozitiei sa fie inchisi, specificau respectivele directive. Se
va incerca prin toate mijloacele racolarea acelor opozanti care se bucura de
stima populatiei bastinase. Daca nu inceteaza, trebuie compromisi prin
campaniile de denigrare. Inainte ca ei sa se intipareasca in constiinta
maselor, trebuie lichidati prin asa-numite “intamplari neprevazute” sau inchisi
prin acuzatia de crima de drept comun. Numai in cazuri cu totul speciale se
admit procese politice, care vor fi tinute sub acuzatia de “inalta tradare”.

Dupa declansarea colectivizarii insa, inchisorile au devenit
neincapatoare. Caci “dusmani de clasa” erau declarati si aceia care nu-si indeplineau
obligatiile la “cote agricole”, si “sovaielnicii” la inscrierea in colectiv, si
“gura-casca”, pentru ca vorbisera regimul “de rau”. Unora li s-au dat condamnari
in procese, altii au fost pur si simpli “bagati la racoare” intr-un nedefinit “regim
administrativ”. Cate unul disparea de-acasa cu anii, altul revenea dupa doua-trei
zile de batai si post negru din se­diul militiei comunale ori raionale. Intr-o
lume ce se eticheta, fara drept de apel, a fi guvernata dupa “legea luptei de
clasa”, vietile oamenilor tineau de-ntamplare.

O relatare a unei discutii dintr-o inchisoare sovie­tica,
reprodusa de istoricul Robert Conquest, dovedeste ca si rasucirile bruste de
destin erau practica uzuala a “vietii noi”, multimile fiind ingenuncheate prin
frica de necunoscut. Dupa ce Stalin schimbase capii serviciilor sale speciale,
relateaza Conquest, un fost ofiter NKVD le-a prezis tovarasilor de inchisoare: “Unii
dintre noi vor fi eliberati numai pentru a se arata clar ca s-a produs o
schimbare; restul vor ajunge in lagare sa-si efectueze restul sentintelor, ca si
pana acum”. Dupa ce criterii?, il intrebasera camarazii lui, plini de speranta.
“Intamplarea. Oamenii incearca intotdeauna sa explice lucrurile printr-o anumita
lege. Cand ai privit din spatele scenei, asa cum am facut eu, stii ca in tara
asta a noastra intamplarea oarba guverneaza viata omului.”