Dezvaluiri. Intr-unul dintre procesele pe care le are pe rol, "Querida" e acuzata ca si-a despartit fostul iubit de nevasta si copil numai pentru a pune mana pe niste bani Tineretea Oanei Zavoranu a fost subiectul multor barfe mondene, iar relatiile
Dezvaluiri. Intr-unul dintre procesele pe care le are pe rol, "Querida" e acuzata ca si-a despartit fostul iubit de nevasta si copil numai pentru a pune mana pe niste bani Tineretea Oanei Zavoranu a fost subiectul multor barfe mondene, iar relatiile sale presarate cu scandaluri au ajuns de multe ori in paginile ziarelor. Un episod din viata Oanei a fost marturisit de un personaj cunoscut intr-unul din procesele deschise de "Querida", la tribunal, impotriva unor publicatii care i-ar fi lezat onoarea. Chiar daca a negat toate faptele prezentate, actrita de telenovele, care implineste anul acesta 35 de ani, a pierdut procesele. CANCAN a descoperit asadar declaratii uluitoare, intr-unul din dosarele in care Oana Zavoranu cerea daune de 5 miliarde de lei vechi. Intr-o declaratie autentificata la notar depusa la dosar, Danut Udila povesteste cum Oana, pe cand avea 22 de ani, s-a cuplat cu cel mai bun prieten al lui, "baiat cu bani, lautar, cunoscut de toata lumea buna din oras". Numai ca Marian Olmazu, cel pe care pusese ochii Zavoranca, era proaspat casatorit, iar nevasta lui astepta un copil. "Nu a trecut mult de la nunta si si-a bagat coada Oana, care l-a facut pe prietenul meu, Marian, sa se indragosteasca de ea. Era frumoasa, sexy si probabil nu la prima experienta amoroasa... L-a zapacit pe Marian, nu l-a mai interesat de nimeni si de nimic, copil, nevasta etc. Va spun sincer ca, din cauza lui Zavoranu, Olmazu si-a parasit sotia si copilul, ceea ce dovedeste ca femeia asta este o distrugatoare de casnicii", a declarat Danut Udila. Mai mult, omul a povestit ca, imediat ce a ramas fara bani, Olmazu a fost parasit de "Querida". Udila a precizat ca o stia bine pe Oana, pentru ca participase la multe petreceri la care venise impreuna cu Marian. "La botezul copilului meu, care a avut loc la hotelul Mariott, ea a venit cu Marian de mana, ca iubita a lui, dar toata noaptea a dansat cu actorul Andrei Duban, un barbat dragut. E o femeie plina de viata, care nu avea ochi numai pentru Marian, ci mai arunca ocheade in stanga si-n dreapta, flirta si cu altii (cu Marian chiar acolo, de fata), apropiatii spuneau ca nu prea era ea fidela, ca mai exagera, insa prietenul meu o iubea", le-a mai spus Udila magistratilor. Alte articole Pepe il lasa pe Traistariu sa se uite la sotia lui - CANCAN, 23-01-2008 De unde isi cumpara vedetele haine ieftine - CANCAN, 18-01-2008 Pepe se teme sa joace in "Razbunarea Oanei" - CANCAN, 12-01-2008 Oana Zavoranu are doua "jucarii" noi - CANCAN, 04-01-2008 Oana Zavoranu a incasat un sut de la Pepe - CANCAN, 28-12-2007 Papusa "Oana Zavoranu" nu prinde la cumparatori - CANCAN, 27-12-2007 Oana Zavoranu, data in judecata de fanii "carcotasilor" - CANCAN, 21-12-2007 Pepe a facut-o pe Oana Zavoranu - CANCAN, 14-12-2007 Oana Zavoranu i-a produs greata lui Pepe - CANCAN, 10-12-2007 Papusa Oanei Zavoranu intarzie din cauza traficului - CANCAN, 07-12-2007 Oana Zavoranu si-a taiat singura extensiile - CANCAN, 06-12-2007 Pepe gateste de Craciun - CANCAN, 05-12-2007 CANCAN - CANCAN, 01-12-2007 Oana Zavoranu, tarif mai mare decat Monica Columbeanu - CANCAN, 27-11-2007 Oana Zavoranu a mintit judecatorii - CANCAN, 22-11-2007 Oana Zavoranu si-a tatuat papusa - CANCAN, 21-11-2007 Ce a facut Pepe ieri - CANCAN, 17-11-2007 Oana Zavoranu, interogata de Politia Rutiera - CANCAN, 07-11-2007 Oana Zavoranu risca doi ani de detentie - CANCAN, 06-11-2007 Oana Zavoranu ranita intr-un accident de masina - CANCAN, 05-11-2007 Oana Zavoranu se duce la puscarie - CANCAN, 01-11-2007 Oana l-a lasat singur pe Pepe la inmormantarea nepotului - CANCAN, 25-10-2007 Oana isi invinge teama de inmormantari pentru Pepe - CANCAN, 24-10-2007 Pepe a chemat Salvarea pentru Oana Zavoranu - CANCAN, 17-10-2007 Oana Zavoranu este invidioasa pe fanii lui Pepe - CANCAN, 11-10-2007 Oana isi cauta casa de un milion de euro - CANCAN, 29-09-2007 Vadim tudor: "Zavoranu nu are decat sa plece" - CANCAN, 29-09-2007 Oana Zavoranu are tulburari? Totul a pornit de la o papusa... - CANCAN, 27-09-2007 Zavoranu si-a incheiat cariera in PRM - CANCAN, 26-09-2007 Cum conduc smecherii - CANCAN, 18-09-2007 Oanei Zavoranu i-a intrat costumul de baie la apa - CANCAN, 22-08-2007 Oana Zavoranu joaca in videoclipul lui Pepe - CANCAN, 18-08-2007 Din septembrie, Pepe pierde 12.000 de euro lunar - CANCAN, 15-08-2007 Pepe o mai lasa pe Oana sa copilareasca - CANCAN, 07-08-2007 Oana Zavoranu i-a inchis gura lui Dan Negru - CANCAN, 03-08-2007 Oana Zavoranu se tatueaza pentru Pepe - CANCAN, 02-08-2007 Oana Zavoranu, Guta si Adi Minune, batuti pe internet - CANCAN, 07-07-2007 CANCAN - CANCAN, 05-07-2007 Pepe si-a luat bilete pentru New York si Las Vegas - CANCAN, 04-07-2007 Zavoranu a devenit afro - CANCAN, 30-06-2007 CANCAN - CANCAN, 30-06-2007 Zavoranca va face Preludiu la Romantica - CANCAN, 25-06-2007 Oana Zavoranu sparge 30.000 $ in concediul din SUA - CANCAN, 18-06-2007 In lupta cu presa din Romania - CANCAN, 09-06-2007 Oana Zavoranu a incasat peste 100.000 euro de la Teo - CANCAN, 28-05-2007 Fundul Queridei, "ajustat" de croitor - CANCAN, 19-05-2007 "Imi doresc sa ma impac cu mama" - CANCAN, 11-05-2007 Pepe abia isi recuperase carnetul auto - CANCAN, 05-05-2007 Pepe a ramas fara permis - CANCAN, 03-05-2007 Pepe nu si-a mai vazut parintii de trei ani - CANCAN, 02-05-2007 BLITZCANCAN - CANCAN, 02-05-2007 Zavoranu a provocat scandal in Texas - CANCAN, 30-04-2007 Zavoranu se va folosi de decorurile lui Nicole Kidman - CANCAN, 25-04-2007 Pepe a facut o dedicatie "prietenilor" - CANCAN, 21-04-2007


Despre autor:

Cancan

Sursa: Cancan


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.