Va invit sa va puneti aceasta intrebare. Şi sunt convins ca veti raspunde negativ. Taxele nu se platesc singure si, prin urmare, reducerea de taxe, care duce la incasari mai mici la diversele bugete, este suportata din alta parte.
Va rog sa aveti acest lucru in vedere atunci cand de la guvern se anunta ca reducerea taxarii a crescut veniturile bugetare astfel incat vom avea mai multi bani la buget, mai multi bani pentru agricultura, pentru sanatate, pentru infrastructura. Face parte din aceeasi categorie a unor potentiali habarnisti care ar putea sustine ca majorarea pensiilor si alte cheltuieli suplimentare se vor achita din cresterea economica.
Ce a insemnat cota unica? A insemnat instantaneu reducere de taxe. Chiar acolo unde era mai putina nevoie. Introducerea ei, insuficient socotita, a stat la baza dezechilbrelor pe care le inregistram. De ce nesocotita? Pentru ca o politica fiscala coerenta, care are in vedere taxele si cheltuielile guvernamentale, acorda stimuli acolo unde este nevoie si ii inhiba in domeniile suprastimulate. A facut asta cota unica? Nu. A accentuat polarizarea sociala, oferind multi bani celor putini, si care in general aveau mai putina nevoie si luand cate putini bani de la multi, dar de multe ori. Rezultatul? S-au luat multi bani de la multi si s-au distribuit multi bani la putini.
Profesorul Gregory Mankiw, de la Harvard, este un adept al reducerii de taxe. El a fost angajat de presedintele american George W Bush pentru a-l consilia. Şi asta a si facut, calculand diversele efecte ale reducerilor de taxe, asupra incasarilor bugetare suplimentare, rezultate din stimularea economiei. A incercat sa raspunda la intrebarea: "Cat de mult se platesc taxele singure?".
Nu am vazut o astfel de analiza asupra economiei romanesti, din pacate, pentru ca ea ar fi trebuit facuta inainte de introducerea unui nou sistem fiscal (cota unica). Mint. Am vazut una - aceea care a stat la baza vechii fundamentari a PSD-ului, atunci cand s-a gandit sa introduca sistemul de cota unica. Va aduceti aminte ca, dupa aceasta analiza, proiectul a fost abandonat? Şi va reamintesc faptul ca domnul Mihai Tanasescu, cel care a promovat initial acest sistem, analizandu-l, a ajuns la concluzia ca nivelul de cota unica in Romania, necesar pentru ca evolutia ulterioara economica sa nu fie afectata, ar fi trebuit sa fie de 23%. Şi chiar si asa, dezavantajele prin polarizarea sociala ar fi fost mult mai mari. Prin urmare, domnul Tanasescu a facut exact ceea ce trebuia sa faca un ministru intelept: a abandonat ideea si a aruncat-o la cosul de gunoi.
In economie, ca si in viata, exista cautatori prin cosul de gunoi. In general oameni napastuiti, fara perspectiva, care isi cauta resursele prin ceea ce abandoneaza altii. Fie sunt persoane a caror forta de munca este epuizata, lipsite de creativitate si de plusvaloare, mediocre, si nu isi pot asigura altfel existenta, fie vagabonzi, fie napastuiti temporar de viata. Inclin sa cred insa ca persoanele care au rascolit dupa cota unica si au decis sa o introduca la nivelul de 16% fac parte din primele 2 categorii.
Concret, ei au gasit un ecler inceput in cosul de gunoi si l-au prezentat ca pe un tort. Cota unica! Reducerea de taxe! Dam bani la toata lumea! Votati-ne!
Ma intorc la Gregory Mankiw, care recunoaste ca, pe termen lung, reducerea taxarii capitalului genereaza plus de crestere economica suficient sa acopere doar jumatate din veniturile pierdute. Asta inseamna, potrivit studiului, ca cealalta jumatate trebuie acoperita de undeva. De unde? Din deficite mai mari. De asemenea, potrivit lui Mankiw, reducerea taxarii salariilor genereaza suficiente venituri incat sa acopere doar 17 procente din veniturile pierdute. Spre exemplu, daca reduci taxe de un miliard de dolari, plusul de impozite care va reveni din stimularea economica va fi de doar 170 de milioane de dolari. Restul de 830 de milioane de dolari se transforma in datorie nationala.
Exact asta s-a intamplat si la noi, pe langa bulversarea intreaga a unui sistem fiscal. Reducerea de taxe s-a transformat in datorie nationala. Care va trebui acoperita printr-o majorare viitoare de taxare. In plus, la datoria nationala platim dobanzi, asa ca analfabetismul economic a condus in final la pierderi uriase.
Priviti deficitul bugetar: aproape 3% din produsul intern brut in anul 2007. Dupa o betie a cheltuielilor din decembrie (cand s-a cheltuit mai mult decat s-a incasat cu aproape 3 miliarde de euro). Scuza cea mai la indemana? "Dati vina pe altcineva" - si s-a gasit a se da vina pe bugetele locale, ca ar fi cheltuit ele (e drept), omitandu-se sa se spuna ca, totusi, bugetele locale au fost cele care au acoperit de-a lungul anului deficitul bugetului de stat. Problema este ca atat reducerea de taxe, cat si cea a deficitelor mari sunt masuri care se pot aplica pentru a scoate economia din recesiune. Daca faci pe dos si le aplici cand economia este in expansiune, intri in bucluc. Keynesistii sunt adeptii deficitelor bugetare pentru a scoate economia din recesiune (prin cheltuieli guvernamentale directionate, spre exemplu, in infrastructura - constructia de autostrazi, aeroporturi etc). Doar ca economistii agreeaza ca atunci cand cresti economic sustinut, o politica tocmai contrara deficitelor trebuie aplicata - economisirea -, cea a excedentelor bugetare. Economistii adepti ai stimularii ofertei sunt adeptii reducerilor de taxe. Dar tot asa, atunci cand economia este in recesiune. Nu cand este in expansiune.
Or, in 2004, economia era in plina expansiune: 5 ani de crestere economica (varf de 8,4%), reducere a inflatiei de la an la an, reducere a deficitelor bugetare, intrarea pe o tendinta de apreciere a cursului - care urma sa stimuleze exportatorii sa se retehnologizeze, din import, si sa nu mai astepte profiturile trecute, din deprecierea leului. Or, exact atunci, a fost descoperita, la gunoi, cota unica. Anuntata pe termen nelimitat, aplicata netintit si gandita insuficient.
Rezultatele? Le-am mai descris in Curierul National - deficitul de cont curent, mare si in crestere, presiune asupra cursului spre deprecierea leului (s-a intamplat), presiuni pentru reaprinderea inflatiei (s-a intamplat), deficit bugetar mare (s-a intamplat). Am amintit de ele cu mult inainte de a deveni evidente.
Şi a mai fost ceva: de unde au bani bugetele locale? Surprinzator sau nu, tot cota unica le-a stimulat spre risipa. O mare parte din impozitul pe salarii se vira, potrivit legii, in 2004, la bugetele locale. Or, daca incasarile din impozitele pe salarii s-au diminuat, a fost nevoie de alte taxe si impozite. Multe si mari. Prea mari pentru capacitatea manageriala a primariilor, stimuland risipa (borduri, asfaltari acolo unde nu e de asfaltat, sufocarea infrastructurii). Şi atunci, impozitele si taxele locale s-au majorat. Dau ca exemplu doar majorarea cu 50% a impozitului pe cladirile apartinand firmelor, si sunt de gasit majorari similare si la altele, inclusiv in cazul persoanelor fizice). Daca banii s-ar fi dus spre cheltuieli de dezvoltare, nu ar fi fost rau. Dar, in mare parte, s-au risipit (nu generalizez). Iar atunci cand se cheltuieste mult, in timp scurt, categoric, apare risipa.
Faptul ca bugetul a ramas cu prea putini bani dupa introducerea cotei unice a fost reflectat si de introducerea altor impozite sau taxe (pe dobanzile bancare, pe castigurile din capital, taxa pe viciu, aplicarea in avans a majorarii accizelor, taxa speciala pentru prima inmatriculare etc). Şi, totusi, banii nu ajung (deficitul bugetar mare).
In final, mai vreau sa fac o precizare: "economia Romaniei nu are probleme structurale" - a zis premierul. In urma cu o luna, spunea "nu ma ingrijoreaza niciun indicator macroeconomic". Problema aici nu o reprezinta necunoasterea si ignoranta. Nimeni nu le stie pe toate. Dar a conduce o economie, stiindu-te miop si lasand ochelarii acasa, este o problema.