Scandalul legat de taxa auto de prima inmatriculare nu pare sa se opreasca prea curand. Aceasta, in ciuda faptului ca guvernantii s-au laudat ca noul proiect privind taxa speciala intruneste aprecierea CE.
In consecinta, europarlamentarul PSD Victor Bostinaru a solicitat Executivului european, la sedinta Comisiei de petitii a Parlamentului European de acum doua zile, o decizie stricta care sa puna capat imediat perceperii taxei de prima inmatriculare. Acesta mai cere CE sa oblige Guvernul roman la despagubirea celor care au platit pana in prezent aceasta taxa. Eurodeputatul a precizat ca, desi Guvernul Romaniei a fost informat oficial de opinia Comisiei pe marginea acestei taxe, acesta a continuat sa incaseze taxa de prima inmatriculare. Diferendul s-ar putea rezolva in fata Curtii Europene de Justitie (CEJ) chiar anul acesta, crede deputa tul PSD Vasile Puscas, fostul negociator al Romaniei cu UE.
„Romania este un stat nou-intrat in Uniunea Europeana, iar lista proceselor europene este abia la inceput. Totul depinde de CEJ“, ne-a declarat deputatul. Cum guvernantii nu dau niciun semn ca ar avea de gand sa returneze taxa incasata ilegal pana acum, romanii care si-au cumparat masini nu pot face altceva decat sa se ralieze actiunii initiate de Automobil Clubul Roman. Soferii nemultumiti de bir pot sa depuna dosarele la filialele asociatiei pentru recuperarea sumelor. Vasile Puscas nu se indoieste ca toate aceste demersuri vor avea rezultate.
„Cetatenii trebuie sa actioneze statul in judecata, mai ales ca nimeni nu vrea sa-si asume responsabilitatea politica si judiciara pentru aceasta taxa ilegala. Precedentul creeaza cazuri care ajuta la urgentarea procedurii judiciare“, explica deputatul.
Noua formula, contestata la CE
Despre autor:
Sursa: Gardianul
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Dosarul Mineriadei | Procurorii au mers acasă la Ion Iliescu
Sursa: wall-street.ro