El � Desertul sau El � destinul

Desi sunt o bu­cu­res­tean­ca si am profesii destul de...
urbane, nici pana acum nu mi-am putut explica atractia irezistibila pentru
nisipurile desertului african. Pentru ca aici ma simt acasa!

Am avut ocazia sa cunosc desertul in toata splen­doa­rea sa
- calm, aparent li­nis­tit si primitor, scaldat de razele celui mai frumos rasarit
sau apus de soare din lume, ba chiar ale celui mai fierbinte (recordul personal
de... temperatura pe care am suportat-o a fost de 57ºC in desertul tunisian),
dar nimic nu se compara cu atmosfera si cu starea create de un desert
neprietenos, dezlantuit si furios.

PROVOCARE. El -
Desertul, te invata foarte repede sa-i cunosti si sa-i respecti regulile pe
care le im­pune oricarui “strain” ce ar dori sa il cunoasca. Sincer, nu cred sa
existe o provocare sau o ispita mai mare pentru cei dornici de aventura, decat Sahara. “Nimeni nu poate trai in desert, ramanand ace­lasi”
- scria Wilfred Thesiger in cartea sa “Nisipurile din Arabia”.

Am cunoscut reprezentanti ai populatiilor nomade si ai
tri­bu­ri­lor din Egipt, Tunisia, Maroc, Mau­ritania, Mali, Senegal, Tu­nisia,
Kenya, Zimbabwe, Tanzania si am realizat ce diferente uria­se exista intre
beduini, ber­beri si tuaregi sau intre membrii diferitelor triburi si comunitati,
chiar daca impart teritorii ase­ma­natoare si au cam acelasi mod de viata.
Cunoscand comportamentul beduinilor - mai ales pe cel al copiilor infometati,
care se agatau de masini, stiu ca nu-l voi uita niciodata pe cel al ber­berilor
intalniti in mijlocul desertului marocan, intre Tazzarine si Ihandar.

BERBERII. Participam
la celebrul rally-raid feminin “Trophee Aïcha des Gazelles” si am trecut pe
langa o tabara de berberi. Ne-am oprit pentru masa de pranz la cateva sute de
metri. Dupa ce doi dintre ei ne ajutasera sa eliberam o masina innisipata. Am
fost surprinsa ca nu au cerut decat apa, stiind ca in desert orice ajutor
trebuie platit. La un moment dat, unul dintre berberi s-a apropiat pentru a sta
de vorba cu noi. Fireste, i-am oferit mancare, iar el, mandru, a refuzat totul,
acceptand in final doar o tigara pe care a fumat-o in prezenta noastra. Asa
sunt ei, berberii, adevaratii no­mazi ai desertului ce traiesc nu­mai din comert
si care nu ar accepta pentru nimic in lume un “ca­dou” (ne)me­ritat. Majoritatea fiilor Desertului sunt insa
foarte sa­raci si incearca sa su­pra­vie­tu­ias­ca in locul unde au avut sansa
sau nesansa sa se nasca. Camilele si dromaderii - “figuri” asociate invariabil
imagi­nilor Desertului, le sunt cei mai apropiati prieteni. De aceea se spune ca
nomadul si camila raman uniti mereu, in viata si in moarte.

“Stau aici in mijlocul
ni­si­pu­rilor, al acestei Sahare, pentru a ma smulge de as­fixia unei epoci fara
aer, pentru a respira adanc pu­ri­tatea unei epoci ne­cor­up­te... Cu nevoia de
a contempla imensitatea pentru a pu­tea sa nu cred in me­schinarie, de a trai
aspru in frumusete, pentru a uita desfatarea in luxul dublat de bicisnicie
morala”.

Henri Lhote

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe