LEGENDA - Prin scenetele sale, actorul Amza Pellea a dus faima vinului de Bailesti
Stiind ca iarna olteanul trebaluieste mai mult prin gospodarie, facandu-si de lucru cu un pahar cu vin, am dat o raita pe la Bailesti sa aflam secretul zaibarului. Dupa ce am stat de vorba aproape zi-lumina cu nea Liviu Dumitrascu, finul lui Amza Pellea, si-am descantat o tara de "motorina", am tras concluzia ca zaibarul nu este doar un vin. E pretextul pentru vorba lunga a oltenilor, e zeflemeaua usoara altoita cu un ras sanatos, toate puse in sticle, indopate si etichetate: Made in Bailesti.

Cand te apropii de Bailesti, de-o parte si de alta a drumului vezi viile cocosate sub zapada, aliniate ca niste soldati zgribuliti scosi la raportul de dimineata al companiei. Trasate geometric si sever delimitate prin clete, caci se stie ca oltenii au un accentuat simt al proprietatii, acestea au pentru ei aceeasi importanta - sau poate chiar mai mare - ca toate culturile muncite peste an. Daca s-ar face ori nu s-ar face graul, porumbul, orzul etc., parca n-ar fi asa o mare tragedie, dar daca nu s-ar face zaibarul ar fi jale nationala. Caci, fara vin in pragul iernii, olteanul n-ar fi oltean. Cand incepe sa sfaraie in tigaie carnea de porc si sa se inchege piftiile, nu concepe sa nu aiba un pahar cu "motorina" pe masa. Asta tine de verticalitatea si mandria lui de gospodar.

MUNICIPIU OLTENESC. "In apropierea intrarii in oras vedem scris pe o pancarta: Municipiul Bailesti. Ma umfla rasul si zic: ma, ai dracu' olteni! Pai daca Bailestiul e municipiu, atunci Craiova ce mai e?" Adevarul este ca localitatea pare un hibrid (ca si zaibarul, de altfel), ceva intre o comuna mai mare si un orasel prizarit pe intinderile campiei, unde oamenii se mandresc si se fac ca locuiesc la oras, dar ara si cultiva pamanturile in spatele caselor ori a celor catorva blocuri de pe soseaua principala. Caci in afara a doua-trei banci ivite peste noapte, a unui liceu de 12 clase, un sediu nou de posta, catorva carciumi si magazine "de firma", nimic nu consfinteste titulatura de oras, daramite de municipiu. Numai oamenii-olteni, de!- au tafna si fala celor nascuti si crescuti "la oras". Intrebam pe cineva unde locuieste nea Liviu Dumitrascu. "Aaa, zice cel intrebat, sta langa Primarie. Pai unde ati vrea sa stea?" La un asa raspuns m-am gandit ca, de fapt, tot Bailestiul sta langa Primarie si ca, asa e, unde sa stea daca nu acolo? Sunam la poarta si iese un domn cam la vreo 60 de ani, inalt, bine facut si rumen in obraji ca zaibarul ce i se dospea in butoaie. "Hai, domne, ca de ieri va asteptam!" Nu fusese vorba sa venim "de ieri", insa olteanul nu scapa niciodata prilejul sa faca o poanta. Ne invita in odaia incalzita, ne asaza la masa, face un semn din mana spre o sticla cu vin ce nu lasa lumina sa treaca prin ea si zice: "Hai, domne, ca mi se raci si vinul aci pa masa de cand ma invart pe langa el!".

FINUL LUI NEA MARIN. Ne serveste cu placinte si toarna in pahare. Licoarea are o culoare vanata si daca te pica pe haine "nu mai iasa decat cu foarfeca", vorba lui nea Marin. Daca bei mai vartos, se invinetesc si dintii, si buzele. Aroma de strugure se simte inca inainte de a duce paharul la gura. "P-aci pe la noi, pi la Bailesti, povesteste nea Liviu, via asta de ii zacem noi zaibar a aparut inca inainte de primul razboi mondial. Noi aveam vii romanesti, altoite, dar a dat Filoxera in ele si le-a pus la pamant. Acu' si de la noi au plecat unii in America, ca le si zaceam la urmasii lor 'ai lu' americanu'>>, care au venit cu hibrizi, ca aparusera intai acolo. De ce era buna via asta? Ca nu se muncea prea mult la ea, nu sa stropea, nu se ingropa iarna... La 4 ani isi dadea o productie mica, iar la 5 ani deja aveai masa de struguri mare, e producatoare directa, ce mai! Hibridul e bun si ca nu mai trebuie pazit, ca de-astea are toata lumea, nu mai stai cu frica-n san ca ti-o fura. Sunt mai multe soiuri de zaibar, sa stiti. Pe vremea lui Ceausescu aparuse chiar 'zaibarul 1001>>, ca de aici si gluma: pui zahar cu pumnul, apa cu furtunul si iasa zaibarul 1001... Dar nu iasa negru ca asta, pe cand zaibarul neaos e negru, negru. Daca iei din comina, unde fierbe boasca, si se innegreste limba. Acu', de catava vreme, oamenii au inceput sa puna tereaza, otela, anason, blanc, le amesteca pe toate si nu mai iasa vinul ala neaos negru, negru. Daca se bea din samatocul de zaibar neaos, la barbati li se impurpureaza obrajii, iar la femei le sa rosasc urechile. åsta e zaibarul adevarat."

Citeste si:

TEHNOLOGIA ZAIBARULUI. Mai ia un pahar de vin, se uita in zare la el, il bea si continua: "Insa din 2000 incoace, de cand cu Kosovo, parca nu mai da randament. E productia putina. D'aia bailestenii au inceput sa se indrepte spre blanc si anason. La noi tehnologia de fabricatie e urmatoarea: se iau strugurii si se stropsesc prin zdobitoare, apoi tragem limpedele, samatocul. åla e cel mai bun vin. Ce ramane se numeste comina. La asta punem o tara apa si zahar. Si cand fierbe cu coaja aia de la struguri iasa negru, negru. Insa asta se limpezeste prima data. D'aia e baut pana la Craciun. Din comina ramasa se face tuica, ca aia din poame e bauta demult. Samatocul se deschide cam cand se taie porcul. Un gospodar scoate cam 1.000 de litri de zaibar pe an. Ca sa iasa vinul bun, toamna, dupa ce cad frunzele, sapam via. Peste iarna n-o ingropam, ca e rezistenta la ger. Cum vine primavara incepem taiatul, care este cel mai important la vie. Apoi incepem legatul, sapatul, iar legatul si intre timp o stropim. O prasim si la 14 zile iar o stropim. Urmeaza carnitul, adica rupem frunzele care sunt in plus si mai inalte. Toamna o culegem, zdrobim strugurii si tragem samatocul la cateva ore de la zdrobire. Ia gustati-l, asta e samatoc!..." In lumina alba a zilei vinul stralucea rubiniu. Se rasfata in pahar, rasfatandu-ne mai apoi papilele gustative. Stia Amza Pellea ce stia...

LA PERISOR. La intoarcerea spre Craiova am trecut prin Perisor, o comuna la cativa kilometri de Bailesti, si am poposit la pensiunea Cristian (o alta "minune" olteneasca: singura pensiune agroturistica din judet) a dlui Marian Nicola, un alt producator de zaibar din zona. Si tot la un pahar cu vin am continuat povestea zaibarului: "Zaibarul nu este pe cale de disparitie si chiar da randament. Taranii gresesc cand cred ca via nu trebuie sa se mai sape, sa se mai stropeasca, sa se mai munceasca, ci doar sa le umple putinile cu struguri. Pe de alta parte, taranii de aici nu concep sa nu aiba vinul lor, facut de ei. Astfel, vinul nici nu mai este un rasfat, ci este o necesitate in sine. La masa, la muncile campului, le da un strop de energie si-i face sa se simta impliniti in tot ce intreprind. Nu exista un secret al zaibarului in sine, ci poate o tehnica de preparare a lui. Cine vrea sa faca un zaibar adevarat culege boabele de pe ciorchine si le zdrobeste asa. åla e un vin nemaipomenit".

VALUTA FORTE. Plecam cu urechile rosii, parfumati de vinul de care a auzit toata natia romana. Inca se vad viile cocosate sub zapada, aliniate ca niste soldati scosi la raport. Ca si la venire, imi vin in minte vorbele lui nea Marin: "Zace nasu... ba, Marine, adusasi drogu'?! Olelei, nasule, ce drog? Pai ma stii talica pe mine ca umblu cu d'al d'astea? Lasa, ba, Juvete, zace, ca toata lumea stie ca faci parte din Cobilita Nostra! De, ba, zaibarul, de... Aaa, pai zi asa, nasule, ca ma si speriai. L'adusai, pai! Ia, da-l la proba, zace nasu si scoasa dopu' la damigeana. Lua un pahar, se uita asa prin el, il beu... nu sa dumiri. Mai lua unu' si pescai, asa, din limba. Il mai beu si pe al treilea si-i puse eticheta: ba, Marine,... valuta forte. Cu asta ii trag sefului presul de sub picioare cand o veni desara la petrecere, ii trag presul de sub picioare, stii...". Parca se ridica un pic ceata. Mai era ceva iarna si ceva timp pana incepeau din nou muncile la vie. Insa, pana una-alta, eu eram multumit ca-mi indesasa nea Dumitrascu in sacosa 2 kile de valuta forte.