Hiturile care au consacrat-o, „Rehab" si „You Know I’m No Good", s-au dovedit profetice.

Artista britanica (foto, in stinga) e favorita tabloidelor. Foto: Reuters Solista nominalizata la Grammy a fost filmata in timp ce inhala crack (o combinatie de cocaina si heroina cunoscuta si sub denumirea de „cocaina saracilor") dintr-o pipa, proprietarul inregistrarii fiind cotidianul „The Sun". In timpul inregistrarii se poate vedea o Winehouse vopsita blond plimbindu-se agitata prin incapere, asezindu-se pe sofa si spunind, cu citeva secunde inainte sa-si aprinda pipa, ca tocmai a inghitit „vreo sase pilule de valium" (un sedativ la moda prin anii ’60 si pina in anii ‘80, popular printre vedete, cu efect anxiolitic, sedativ si antidepresiv care provoaca amnezii) pentru a se „linisti". Pe peretele din spatele divei se poate vedea o fotografie cu ea si sotul ei, Fielder-Civil.

Managerul vedetei, Tracey Miller, a refuzat sa comenteze stirea. In schimb, casa de discuri Universal Records s-a grabit sa dea o declaratie oficiala, din care citeaza Asociated Press: „Sintem profund dezamagiti si suparati din cauza tuturor acestor evenimente si vom face tot ce ne sta in putere sa o sustinem pe Amy si sa o ajutam sa depaseasca aceste probleme".

Winehouse este o masinarie de produs stiri de scandal, abonata la prima pagina a revistelor de moda, a tabloidelor, a revistelor cu specific muzical, de fiecare data intr-un context controversat. Karl Lagerfeld a socat pe toata lumea cind a prezentat o colectie intreaga inspirata din lookul divei britanice, muza-fetis a designerului american. Criticul de moda Richard Blackwell a trecut-o, in schimb, pe lista celor mai prost imbracate vedete din 2007. In ultima luna, tabloidele au avut multe articole de scris in urma relatiei sale cu Fielder-Civil, a problemelor pe care le are cu drogurile si regimul de dezintoxicare, cu aparitiile sale in public desculta, in jeansi si sutien, cu fata ravasita si privirea pierduta sau despre performantele sale muzicale din ce in ce mai slabe.

De oriunde te-ai uita, Winehouse iti sare in ochi. Poate fi toata acesta presiune privita ca o circumstanta atenuanta? Unii cred ca da. Si se avinta in teorii conform carora sistemul este, in acest caz, principalul vinovat pentru starea vedetei si ca orice om in locul lor ar ceda psihic sub diferitele forme de presiune cu care se confrunta. Teoria asta a circulat mult timp si in legatura cu Britney Spears. Altii se grabesc sa arunce cu piatra. Aceste iconuri pop au o responsabilitate fata de fanii lor si toti cei care le sustin. Comportamentul lor este o permanenta sursa de influenta negativa pentru copiii nostri, se grabesc ei sa argumenteze. Nu cred ca este cineva in masura sa judece lucrurile astea. Tot ce pot face media este sa o scoata pe Winehouse din raftul cu vedete „hot", s-o arunce la cosul cu „not" si sa astepte infometate vesti noi.