Aragazul

Acum aproape 30 de ani, cand am fost repartizat ca profesor de limba si literatura romana in scumpa noastra Capitala, unul din primele lucruri cu care m-au inzestrat parintii a fost aragazul. Unul obisnuit, cu trei ochiuri, cu cuptor, produs, daca nu ma-nseala memoria, la Uzinele "1 septembrie" Satu-Mare. Trecut-au anii... O existenta cam boema, multe lecturi care-ti consuma timpul, stresul dictaturii, apoi al Tranzitiei, valurile de prieteni carora le ofeream clocotitoare ciorbe de fasole cu ciolan afumat, m-au facut sa nu-i dau totdeauna, in sensul curatirii lui periodice, o atentie sustinuta. Asa se face ca, in timp, ochiul cel mic, din stanga, s-a umplut de grasime si nu mai scoate decat o flacara anemica, cuptorul cel des solicitat sub Ceausescu sa coaca in serie cartofi, de cand au aparut "Stirile de la ora 5" cu tot felul de explozii de la scurgerea de gaze, nu-l mai folosesc de mult, ochiul mare din dreapta merge si el la juma' de capacitate; numai ochiul mijlociu, cu petalele lui zglobii de "nu ma uita sa ma cureti" functioneaza in limitele normalitatii.
Deunazi, cuprins de o intarziata remuscare, m-am decis sa-i fac o toaleta exemplara: am cumparat toti detergentii pe care mi-i recomandau reclamele, perii de sarma, butoane noi, bureti, un intreg arsenal menit sa-i redea aragazului pierduta lui tinerete. Si cand sa purced la treaba, ce-aud? Ca se scumpesc cumplit gazele. Am cazut pe ganduri. La cum arata acum, aragazul meu consuma, cu chiu cu vai, cam un sfert din cat gaz ar trebui sa consume in mod normal. Daca l-as face luna, daca i-as desfunda toate orificiile, in cateva luni m-ar falimenta. Asa incat, pana va trece si pe la noi conducta "Nabucco", aragazul meu va trebui sa astepte.

---

Despre autor: