Un cetatean olandez a fost defe­rit justitiei ieri sub acuzatia ca ar fi organizat tranzitarea pe teritoriul Romaniei a unui transport de 1.172 de kilograme de canabis. Potrivit procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crimi

Un cetatean olandez a fost defe­rit justitiei ieri sub acuzatia
ca ar fi organizat tranzitarea pe teritoriul Romaniei a unui transport de 1.172
de kilograme de canabis. Potrivit procurorilor Directiei de Investigare a
Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, drogurile urmau sa
ajunga in Olanda dupa ce ajungeau in Romania pe cale ma­ritima, din Africa de
Sud.

DRUMUL DROGURILOR.
Adrianus Bierhuizen, aflat in stare de arest preventiv, este acuzat ca in anul
2007 ar fi constituit un grup infractional organizat impreuna cu invinuitii Van
Der Zon Nicolaas Petrus si Broere Nicolaas. Potrivit anchetatorilor, el trebuia
sa asigure intrarea drogurilor in Romania, sub aparenta unui import legal de
bunuri aduse in Portul Constanta, de un vas de marfa, pe o ruta ocolitoare, cu
escala in Portul Antwerpen-Belgia. Olandezul urma sa asigure inclusiv
documentele necesare transportului, activitatea fiind des­fasurata prin
intermediul unei firme cu sediul in Galati,
in cadrul careia Bierhuizen are calitatea de asociat unic. Ulterior, acuzatul
urma sa expedieze canabisul in Olanda, in schimbul sumei de 200.000 de euro,
din care a primit efectiv 79.000 de euro, sustin procurorii.

Potrivit anchetatorilor, containerul cu droguri a fost
interceptat in Belgia, de unde, sub suprave­gherea au­to­ritatilor din aceasta tara,
a fost lasat sa-si urmeze traseul stabilit de acuzati. La data de 28 noiembrie
2007 drogurile au ajuns in Portul Constanta Sud, unde au fost asteptate de
autoritatile romane.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.