Ziarul Cotidianul a tiparit marti, 22 ianuarie 2008, sub titlul "Blaga a facut-o 'fata>> pe Raluca Turcan", schita unei scene petrecute recent la nivelul conducerii PD-L. Vasile Blaga, atotputernicul secretar general al partidului, i-ar fi spus Ralucai Turcan ca "n-are nevoie de fate in partid". Confirmata de Raluca Turcan, scena ar fi izvorat din pledoaria tinerei politiciene ca si fostii lideri PD-L sa fie prezenti la dezbaterile tv din partea formatiunii. Cu umorul sau exemplar, marti seara, la spectacolul care e emisiunea In gura presei, Mircea Badea s-a amuzat cumplit comentand materialul din Cotidianul. Citindu-l, am fost si eu tentat sa ma amuz. Mai ales ca el contura o realitate etern romaneasca, satirizata crunt de Caragiale: cea a amestecului politicii cu nasitul. Materialul pune accent pe interventia decisiva in conflict, la solicitarea Ralucai Turcan, a nasului Theodor Stolojan.

Mi-am amintit insa imediat ca sunt si ceea ce se cheama azi, in absenta unei expresii mai potrivite, analist politic. Or, un analist politic trebuie sa-si inabuse imboldul la haz si sa incerce a deslusi, chiar si intr-un fapt comic, o realitate grava.

Cu atat mai mult am rezistat primului impuls cu cat am o parere buna despre Raluca Turcan. Cu vreo doi ani in urma, cand tanara politiciana era o disidenta in conducerea PNL, am invitat-o la un dialog in cadrul emisiunii Zig-Zag cu Ion Cristoiu. M-a impresionat inteligenta vie, fermecatoare chiar, cu care interlocutoarea isi asuma ipostaza de rebela impotriva stabilor din PNL, chititi pe inabusirea oricarei voci critice in partid. Raluca Turcan a plecat din PNL, urmandu-l pe Theodor Stolojan, in noua formatiune PLD. Desi atacurile la adresa conducerii PNL isi pierdusera din farmec prin previzibilitate, si, mai ales, desi schimbase tonul rebel cu laudarea neconditionata a lui Traian Basescu, am continuat s-o urmaresc pe Raluca Turcan. Asemenea altor lideri PLD, Raluca Turcan nu se pierduse, ca toti liderii PD, in mlastina infinitei adorari a lui Traian Basescu. Prezenta, ca si Cristian Boureanu si Gheorghe Flutur, la numeroase confruntari tv, Raluca Turcan isi pastrase o voce proprie.

Fuziunea PLD cu PD s-a dovedit fatala Ralucai Turcan. Si nu numai ei. Si ceilalti fosti lideri PLD si-au pierdut identitatea in colosul cu picioare de lut care e partidul prezidential. Intre 1992-1996, cand Partidul Democrat se afla in Opozitie, comparatia cu PDSR ii era net favorabila. Desi formatiunea avea un Lider - si nu unul oarecare, ci insusi Petre Roman -, imaginea conducerii PD era de echipa imbatabila. Era o placere nespusa sa-i urmaresti pe Adrian Severin, Traian Basescu, Alexandru Sassu, Bogdan Niculescu-Duvaz, Radu Berceanu pe posturile de televiziune. Desi interventiile lor concretizau pozitia partidului, nici o clipa n-aveai impresia ca ele sunt ale unor insi striviti de personalitatea Liderului.

Citeste si:

Dupa victoria lui Traian Basescu la prezidentialele din 2004, din faimoasa echipa a PD a ramas doar o frumoasa amintire. Timp de trei ani, liderii Partidului Democrat n-au facut altceva decat sa repete papagaliceste, pana la ultima virgula, discursurile lui Traian Basescu. A aparut astfel in PD si in politica romaneasca un nou gen de politician: cel intruchipat de Emil Boc. Repetandu-l pe Emil Bobu fata de Nicolae Ceausescu, Emil Boc trimite la celebrul personaj al lui Robert Musil: Omul fara insuri. Nimeni nu spune ca Traian Basescu ar trebui atacat de Emil Boc sau chiar contrazis. Dar una e sa impartasesti conceptia mai larga a unui om si alta e sa sari si sa-i canti fiecare stranut. Una e sa fii de acord cu ce spune un om si alta e sa repeti, turuind, tot ce spune el, punand in vorbe, ba chiar si in pauza ce desparte vorbele, ciubere de dulceata. La ora actuala,

PD-L se contureaza ca un partid de boci. Nu mai exista personalitati. Nu mai exista nici figuri. Toti liderii se pierd in nesfarsita oglindire a lui Traian Basescu. Din acest punct de vedere, PD-L marcheaza o curioasa involutie in raport cu toate partidele de pe esichierul politic. Nici o formatiune din Romania nu se reduce la un Ansamblu coral de ode inaltate Liderului. Chiar si formatiuni precum PRM sau PC, dominate de un Lider, au personalitati care gandesc pe cont propriu. Ca sa nu mai spunem ca nici la PSD, nici la PNL nu vei intalni oameni infricosati la gandul ca intr-o interventie publica ar putea sa nu-l invoce de cateva ori pe Liderul partidului.

Cand comparam PD cu PDSR dintre 1992-1996, ma gandeam ca voi incheia acest comentariu spunand ca PD-L-ul lui 2008 e PDSR-ul lui 1992-1996 prin raportare la Lider. As fi gresit cu o asemenea incheiere. PD-L nu se poate compara cu nici un partid al Romaniei postbelice in privinta raporturilor partid-Lider. Nici macar cu PCR-ul lui Ceausescu. Poate doar cu PCUS-ul lui Stalin.