Poveste frumoasa. Iubirea interzisa dintre un fotbalist, Iosif Lovas, si o frumoasa jucatoare de tenis, Eva Ferenczi, l-a scos pe portarul din circuitul echipei nationale


Iosif Lovas a inceput fotbalul in 1976 la UTA, unde a

Poveste frumoasa. Iubirea interzisa dintre un fotbalist, Iosif Lovas, si o frumoasa jucatoare de tenis, Eva Ferenczi, l-a scos pe portarul din circuitul echipei nationale

Iosif Lovas a inceput fotbalul in 1976 la UTA, unde a fost legitimat ca portar de antrenorul Viorel Pasc, dupa un turneu de fotbal intre scolile generale. A progresat repede, ajungand apoi sa fie selectionat la cea mai buna echipa de juniori, Luceafarul, si, ulterior, in echipa nationala de juniori. Din 1978 a fost promovat la echipa mare, in ciuda concurentei cu Iorgulescu, Jivan si Duckadam. In 1981 a realizat la doua performante fotbalistice, a promovat cu UTA in Divizia A si a ajuns titularul postului de portar al nationalei de juniori a Romaniei la turneul final al Campionatului Mondial de juniori din Australia.

EROII. Cea mai importanta perioada din cariera de jucator a lui Iosif Lovas a fost pe timpul Campionatului Mondial de juniori, organizat in 1981 in Australia. Pentru a ajunge acolo, portarul aradean a fost nevoit sa treaca multe teste. "Selectia a fost drastica. Cu un an inainte, lotul a fost in turneu de o luna in China, turneu dupa care multi selectionati au ramas acasa", povesteste el. In Australia echipa Romaniei a fost repartizata in grupa de la Melbourne, cu Brazilia, Coreea de Sud si Italia. Juniorii romani au obtinut un rezultat egal, 1-1, cu Brazilia (gol Dorel Zamfir), si doua victorii, 1-0 cu Coreea de Sud prin reusita lui Romica Gabor si tot 1-0 cu Italia, marcator fiind tot Gabor. S-a calificat in sferturi de pe locul 2, la egalitate cu Brazilia. Meciul urmator a fost cistigat cu 2-1 in fata echipei din Uruguay, prin golurile lui Gabor.

BRONZUL."Cred ca Uruguay a fost cea mai buna echipa a turneului. Noi am trecut de trei ori mijlocul terenului. Gabor a marcat de doua ori din lovituri libere si am avut noroc", spune acum fostul portar. In semifinale, au fost invinsi de RFG, dupa 0-0 la final si un gol inscris de nemti in minutul 102. In finala mica, pentru locurile 3-4, Romania a invins Anglia cu 1-0 si a obtinut medalia de bronz, cea mai importanta performanta obtinuta de o echipa romaneasca la acel nivel. Meciul s-a disputat in 17 octombrie la Melbourne. Echipa nationala de juniori a jucat in formula:Lovas - Eduard, Rednic, Andone, Matei - Costel Ilie, Balint, Fasic - Dorel Zamfir, Sertov, Gabor. Antrenor: Constantin Cernaianu.Au mai fost in lot: Girjoaba, Viscreanu, Hanghiuc, Vuscan, Bolba, Balaur, Lasconi.

DON BALON. Golul victoriei a fost inscris in minutul 36 de acelasi Romulus Gabor, care a fost desemnat apoi fotbalistul numarul unu, fiindu-i atribuit trofeul "Balonul de Aur" de catre Addidas- France Football. La precedenta editie a mondialelor de juniori, laureatul a fost argentinianul Diego Maradona. Iosif Lovas a fost titular in toate meciurile. Finala a fost cistigata de RFG, dupa 4-0 in fata echipei din Qatar. “La inapoiere, in avion, Romica Gabor era putin pilit. La un moment dat l-am auzit ca intreaba de ce nu a pus compania de transport vagoane de dormit la avioane", se amuza fostul international.

FUGARUL. In Australia, fotbalistii romani au avut diurna 80 de dolari australieni de persoana, iar pentru medaliile de bronz, UEFA trebuia sa dea cate 500 de dolari americani. "La Bucuresti am primit fiecare cate 10.000 de lei si o diploma". Desi s-au spus multe despre ofertele primite de jucatori atunci, Lovas spune ca nu era asa. "Nu roiau impresarii pe langa hoteluri pentru ca se stia despre un protocol cu tara organizatoare, care se obliga sa returneze toti jucatorii ramasi acolo. De la noi a ramas Viscreanu, care avea o iubita acolo, dar l-au dat inapoi".

PRIETENI. "Rednic juca libero, iar Andone stoper. Erau mari figuri. Rednic, cu un cap mai mic, il certa mereu si-l aseza in teren pe Ando, care radea, dar asculta". Dupa turneul australian, Lovas a fost incorporat ca militar in termen la Steaua. "Dupa juramant, Traian Tomescu nu m-a vrut si m-au dat pana in vara la Dinamo, unde am fost rezerva la Moraru si Eftimescu". La Dinamo, in 1982, a ajuns campioana nationala si el s-a intors apoi la Steaua. "A venit Cernaianu la Steaua si a incercat sa aduca juniorii din Australia. M-au adus inapoi in toamna lui 82. Portari eram eu si Nitu". A debutat cu Steaua in Divizia A si in Cupa Balcanica. Nu a ramas la clubul militar decat un sezon, dupa care s-a intors la Arad, dintr-un motiv despre care nu s-a aflat pana acum.

ROCADA. "Eu eram foarte bun prieten cu fosta campioana la tenis de masa Eva Ferenczi. Ea a ramas in Italia si cei de la nationala nu m-au mai convocat la lot. Au aflat in ce relatii eram. Dupa ce n-am mai fost convocat, Steaua a renuntat la mine si, in locul meu, la schimb, a plecat Duckadam. Mai tarziu am mai fost convocat cu rusii, RDG sau Bulgaria, dar m-am suparat si nu m-am mai dus". A continuat apoi in Divizia B, la UTA, si din 1990 un an la Soimii Lipova dupa care s-a lasat. "Am abandonat din cauza vederii. M-au lasat ochii", a incheiat fostul portar. A mai ramas putin in fotbal, ca antrenor secund langa Francisc Tisza la Romvest Arad, dar apoi si-a cautat alte slujbe. A fost un timp sef de tura la Gardienii Publici, dupa care a trecut in constructii. Acum este tehnician in constructii. Singura legatura cu fotbalul mai poate fi baeiteul sau, Alex, pe care doreste sa-l initieze in tainele jocului. "I-am luat lui Alex o minge cadou. Incerc sa fac portar din el. Sa vad cum creste !". Referindu-se la fostii sai colegi, Ioji spune despre cei mai in voga antrenori romani ai momenmtului: “Puriul si Ando sunt acum printre antrenorii de top din Romania, iar Rapid si CFR Cluj, echipele pe care le pregatesc, se bat pentru titlul de campioana, asa cum declara si ei. Imi e greu sa prevad care dintre ei va izbandi, cert este insa ca ma bucur pentriu amandoi”.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.