POVESTESC MARTORII - "Noul curs” al politicii romanesti din "regimul Dej”
Din arhive ori din presa vremii nu putem afla prea multe despre culisele reluarii relatiilor dintre Romania si Franta, intrerupte prin politica declarata de "razboi rece” intre cele doua "blocuri” opuse: "imperialismul” si "comunismul”. Cum s-au refacut acestea in "regimul Dej”, aflam prin intermediul unora dintre politicienii romani implicati in respectivele decizii si evenimente.

Daca am incerca o delimitare a etapelor istoriei comunismului romanesc, anul 1964 poate avea semnificatia de inceput al unui nou curs politic, "comunismul national” avandu-si aici piatra de hotar. Pregatiri se facusera cu mult inainte, insa abia documentul numit "Declaratia din aprilie” este actul prin care se anunta deschis - in forumul unui organism instituit de catre regimurile comuniste pentru adoptarea marilor decizii -, noua strategie politica adoptata de Romania. Iar aceasta insemna, in primul rand, desprinderea de sub tutela Kremlinului si repudierea publica a conditiei de satelit a Uniunii Sovietice.

1959 - DELEGATIE ECONOMICA LA PARIS. Tema merita desigur alta importanta decat aceea care i se acorda in prezent in spatiul politic si diplomatic romanesc. Nu vom insista acum asupra premiselor si strategiilor de putere de care-au tinut seama si le-au folosit Gheorghe Gheorghiu-Dej si echipa sa. Primele victorii fusesera, desigur, desfiintarea sovromurilor (1954) si retragerea trupelor sovietice din Romania (1958). In paralel se faceau insa si pregatirile pentru relatii bilaterale cu parteneri deosebiti "tarilor fratesti”. De altfel, dupa marturia a trei dintre componentii de prima linie a echipei lui Gheorghiu-Dej cu care-am stat de vorba - Ion Gheorghe Maurer, fost prim ministru (1961-1974), Alexandru Barladeanu, fost coordonator al economiei si reprezentant al tarii in CAER (1955-1968) si Corneliu Manescu, fost ministru de Externe (1961-1972) -, desprinderea de la linia traditionala a Moscovei s-a facut prin "deschiderea spre Occident”."S-a facut pe linie economica, mai intai, imi marturisea, in 1997, Alexandru Barladeanu. Am fost cu delegatii guvernamentale in toata Europa. Si-n America am fost. In 1959, o delegatie condusa de mine a fost la Paris.”

Vizita respectiva a fost in perioada 20 iunie-14 august iar delegatia a avut un itinerariu deosebit: Elvetia, Franta, Marea Britanie, Belgia, Olanda si Italia. Despre componenta si acelei delegatii si obiectivele atinse in Franta, relateaza mai amanuntit Gaston Marin in memoriile sale (2000). "In vara anului 1959 - scrie acesta - o delegatie economica romana, din care au facut parte Barladeanu, Gaston Marin, Florescu si Petri, a facut o vizita la Paris cu ocazia careia am purtat convorbiri cu Valery Giscard d'Estaing, ministru al Economiei si Finantelor, cu Flechet, ministru al Comertului Exterior, cu Jeanneney, ministru al Industriei, cu mari firme ca Schneider, Pechiney si altele. Au fost vizitate orasele Grenoble, Gardane si litoralul mediteranean. Dupa aceste vizite si convorbiri au fost contactate, printre altele, fabrica de semiconductori si materiale eletronice de la Baneasa, fabricile de alumina si aluminiu de la Oradea si Slatina si, mai tarziu, utilajele reformarii catalitice de la Ploiesti, precum si laminorul de tabla groasa de la Galati. Ne-am creat relatii de lucru si incredere, uneori chiar amicale, cu conducatorii firmei Schneider, doamna Schneider, printul De Brissac, Jean Laurens Delpech si ai altor firme care si-au trimis reprezentanti permanenti la Bucuresti cu scopul de a facilita derularea contractelor. >>

DESPAGUBIRI PENTRU "NATIONALIZARE”. De interes poate fi explicatia acceptului de catre francezi, si de ceilalti parteneri din "lumea libera” a colaborarii cu un stat din "lagarul socialist”. Raspunsul il ofera alt "martor privilegiat” al deciziei politice, Corneliu Manescu, fost ministru de Externe al Romaniei (1961-1972) si presedinte al celei de-a XXII sesiuni a ONU (1968-1969). In interviurile ce mi le-a acordat, a relatat si cum a inchis statul roman divergentele externe iscate de "nationalizarea mijloacelor de productie” (1948), proprietate a altor state sau cetateni straini pe teritoriul Romanei. "De pe urma guvernarilor interbelice ramasesera fel de fel de valori, bunuri, imprumuturi, mi-a marturisit fostul diplomat. Unele dintre acestea erau proprietatea unor cetateni straini sau romani ce se aflau in strainatate si care le considerau pierdute pentru totdeauna. 'Au venit comunistii la putere, ei nu mai respecta nimic>> - era sloganul cu care incepeau caracterizarile negative despre regimul nostru in strainatate. Era adevarat. Tot atat de adevarat ca si realitatea ca nici relatii normale nu mai puteam avea cu tarile occidentale in acesti termeni (...) Am luat pe rand aceste probleme nerezolvate si cu exceptia Suediei le-am inchis pe toate (...) Noi tratam cu guvernele tarilor respective, le dadeam niste sume forfetare si ele le imparteau cum credeau de cuviinta cetatenilor lor (...) Aceasta a fost o actiune pe care guvernul Maurer a rezolvat-o asa cum am spus si care s-a soldat cu posibilitatea de a avea relatii cu tarile occidentale.”

GRUPURI PARLAMENTARE SI ACORDURI CULTURALE. Inceputul "razboiului rece” avusese ca efect si desfiintarea colaborarii culturale si grupurilor parlamentare constituite din "parti adverse”. Printre primele grupuri parlamentare refacute pentru relatii de prietenie au fost Romania - Franta, Romania- Anglia, Romania-Italia si Romania-Belgia. Povestea reinnodarii acordului cultural cu Franta am aflat-o din chiar sursa prima a celui care a initiat-o si a parafat-o, Corneliu Manescu prin intalnirea ce-a avut-o cu Couve de Mourvil, multi ani ministru de Externe si prim-ministru al Frantei. "Ne-am intalnit la ONU in calitatea ce-o aveam amandoi de ministri de externe, mi-a povestit Corneliu Manescu. Am discutat si m-a invitat ca la intoarcerea spre casa sa ma opresc la Paris. Acolo am semnat acordul cultural cu Franta”.

Citeste si:

INTaLNIREA DINTRE MAURER SI GENERALUL DE GAULLE. In cronologiile si compendiile istorice, evenimentul intalnirii dintre primul ministru al unei tari comuniste si presedintele Frantei pare firesc si lipsit de complicatii. In 27 iulie - 3 august 1964 - aflam din asemenea surse - Ion Gheorghe Maurer a vizitat Franta si a avut discutii cu presedintele ei, generalul Charles de Gaulle. Nici "Scanteia”, cu stereotipurile si cliseele sale consacrate, nu te ajuta prea mult in incercarea de a stabili corect valoarea momentului. Alte evenimente situate in imediata lui apropiere, te fac sa intelegi ca in privinta strategiilor politice utilizate in ultima perioada a vietii sale de Gheorghiu-Dej, sunt inca multe necunoscute. In chiar ziua cand delegatia romana pleaca in Franta, bunaoara, la Bucuresti se afla in vizita Nikolai Podgornii, presedintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS. Cu o saptamana inaintea plecarii lui Maurer, fusesera eliberati aproape 3500 detinuti politici, ultima transa a eliberarilor care incepusera in 1962.

Peste trei decenii insa, Ion Gheorghe Maurer mi-a marturisit ca din toate momentele functiei sale de prim-ministru al Romaniei, exercitata pe parcursul a 13 ani, intalnirea si discutiile sale cu de Gaulle a fost cel mai bun. "De Gaulle ma invitase la palatul prezidential dar nu el ma invitase in Franta, mi-a relatat fostul prim-ministru. Sigur ca eu nu aveam dupa ce ma duce in Franta decat daca eram invitat de cineva. Am fost invitat dar la alt nivel. De Gaulle, stiind ca sunt acolo si auzind vorbindu-se despre mine in anturajul sau - nu stiu de catre cine si nu stiu in ce termeni - m-a invitat. De aceea si-au imaginat cei din jur ca este o vizita de curtoazie. Cand am intrat in vizita la de Gaulle, am trecut in revista o garda, garda aceea, dupa o jumatate de ceas s-a aliniat, comandantul ei crezand ca vom ispravi discutia. Si pentru ca discutia a durat doua ceasuri, pana sa plec s-a aliniat de trei ori.”

Ce subiecte avuse discutia? Evident politice. Maurer, a carui mama fusese o frantuzoaica venita in Romania sa-i invete pe copiii de "familie buna” din Ploiesti sa converseze intr-o franceza "curata”, a vorbit, asadar, cu presedintele Frantei in limbile lor... materne. Desigur ca Maurer ii facuse o buna impresie lui de Gaulle, avocatul cultivat, cu maniere distinse, pasionat de muzica, literatura, tenis si vanatoare, neincadrandu-se in stereotipiul pe care-l aveau politicienii cu traditie despre liderii comunisti.

Acea intalnire se pastrase in aminitirea lui Ion Gheorghe Maurer astfel: "Era clar ca eu nu-i puteam spune lui de Gaulle ca eu am o parere diferita de ceea ce se facea in Romania, in acel moment, dar i-am vorbit despre dorinta noastra de a scapa de sub hegemonia sovietica pentru a face o politica proprie, potrivita cu interesele tarii. Eu nu puteam, atunci, sa-i spun lui de Gaulle nici ca sunt impotriva stalinismului sau a politicii ce se facea in URSS, in acel moment. Dar era clar pentru de Gaulle, ca nu sunt dintre aceia care socotesc lumea capitalista cu un picior in groapa, asa cum o fi crezut el ca este credinta absoluta in celalalt sistem. In urma discutiilor si pentru mine era clar ca de Gaulle este convins ca societatea omeneasca este in continua evolutie si ca nu este stadiul cel mai evoluat posibil reprezentat de societatea occidentala de la mijlocul secolului XX. Am fost convins ca si de Gaulle a ramas cu o buna impresie despre intalnirea noastra, considerand-o utila si placuta deoarece, la sfarsit, m-a intrebat de ce nu reuseste el, sa se inteleaga la fel de bine si cu Hrusciov. Am ras si am spus sa-l intrebe pe el. Cred ca in urma discutiei, a inteles intentiile noastre si chiar le-a sprijinit, atunci cand a intervenit la Brejnev sa nu invadeze, dupa Cehoslovacia, Romania.”

Marele de Gaulle Despre generalul Charles de Gaulle (1890-1970) s-a spus deseori ca a fost "foarte francez” in deciziile si actiunile sale. Prin prezenta sa de varf in evenimente care au marcat istoria mondiala, ramane reprezentativ in galeria figurilor ilustre franceze. Retinem cateva dintre acestea: lider al Rezistentei (1940-1944), sef al Guvernului provizoriu francez (1944-1946), prim-ministru a Frantei (1958-1959), presedinte al statului (1959-1969). In timpul cat de Gaulle a fost presedinte, marea majoritate a coloniilor franceze isi dobandesc independenta iar Franta adopta o politica externa de distantare fata de hegemonismul nord-american, retragandu-se din organismele militare ale NATO si SEATO si intretinand relatii speciale cu U.R.S.S. si China. De Gaulle era impresionant si ca infatisare fizica si prin reputatia unor dotari intelelectuale deosebite. Avea 1, 92 m inaltime iar urmele ranilor de baioneta din primul razboi mondial ii potentau prestanta de militar. Avea carisma, un mare talent oratoric si o prodigioasa memorie.

Legaturi subterane Dupa marturisile celor implicati in politica vremii, atunci cand s-a facut deschiderea Romaniei catre Occident, Gheorghiu-Dej s-a folosit si de relatiile fostilor ilegalisti care avusesera legaturi, in cadrul Cominternului, cu comunisti din Vestul Europei. Unul dintre acestia a fost inginerul Gheorghe Gaston Marin (Grossman) care studiase in Franta iar in anii celui de-al doilea razboi mondial luptase in Rezistenta franceza. Inrudit cu Gheorghiu-Dej prin casatoria fiicei sale cu fiul uneia dintre surorile liderului roman, Gaston Marin se bucura de incredere absoluta a lui Gheorghiu-Dej. In cartea sa memorii, Gaston Marin sintetizeaza astfel cursul relatiilor romano-franceze din epoca: ' Relatiile traditionale, vechi si cordiale cu aceasta tara au determinat ca in constructia Romaniei noi sa apelam foarte des la sprijinul tehnic si economic francez. Numeroase delegatii franceze de parlamentari, oameni de cultura, ziaristi, reprezentanti de firme si oameni de afaceri au viziat tara noastra, exprimandu-si aprecierile favorabile fata de rezultatele obtinute in scurt timp. Multi dintre ei scoteau in evidenta participarea si sacrificiile aduse de partizanii romani in Rezistenta Franceza in timpul celui de-al doilea razboi mondial (...) Timp de opt ani, cat am trait in Franta (se refera la anii studentiei si ai razboiului, n.n.) am cunoscut oameni minunati, de neuitat, ca Rene Gosse si Felix Eschilangon, ei fiindu-mi de un imens ajutor in momentele cele mai grele ale vietii, pe partizanii din maquisuri, patrioti, gata sa se sacrifice pentru tara lor.”