Criza emotionala este mai puternica decat argumentele fundamentale
Volatilitate incredibila dupa un debut la minus 7-8%
Speculatorii au avut  mult de castigat
Reducerea dobanzii de catre Fed este un semnal bunScaderile continua la
Criza emotionala este mai puternica decat argumentele fundamentale
Volatilitate incredibila dupa un debut la minus 7-8%
Speculatorii au avut mult de castigat
Reducerea dobanzii de catre Fed este un semnal bunScaderile continua la BVB, marcate de o lichiditate buna si o volatilitate extrem de ridicata. Debutul sedintei de ieri a fost extrem de jos, cu deprecieri ale indicilor care au ajuns pana la -8 procente. Pe parcursul zilei, aceste scaderi s-au mai calmat, unii emitenti au trecut chiar pe valori usor pozitive, dar tendinta continua. Volatilitatea foarte mare are la baza efectele emotionale derivate din crizele externe.
"Ziua de ieri a culminat cu aceasta perioada de scaderi, putem spune ca am asistat la o panica foarte mare in randul investitorilor. Piata a deschis cumplit, cu deprecieri de peste 8 procente, tocmai pentru ca cei mai multi au fost foarte speriati, au pus ordine de vanzare foarte mari, chiar daca preturile erau mai ieftine cu 7-8 procente fata de zilele precedente. Pe parcursul sedintei si-au revenit, la un moment dat unii emitenti au fost chiar putin pe plus. Volatilitatea este foarte mare, iar motivele acesteia nu au nicio legatura cu analiza fundamentala, totul tine de partea emotionala. Unii au cedat, desi ar fi putut sa vanda la niveluri un pic mai bune. In dimineata zilei de ieri s-a vazut diferenta intre cei care au avut sange rece, intuind ca deprecierile foarte mari sunt doar de moment, si cei care s-au panicat foarte repede si au vandut. Şedinta de ieri a fost caracterizata de o volatilitate foarte mare, au fost unele titluri care la inceputul zilei erau in scadere cu 8 procente, si au ajuns la un moment dat sa fie chiar putin pe plus. Este o diferenta foarte mare pentru cateva ore de tranzactionare, lucru ce demonstreaza inca o data cat de intensa este corelarea cu externul", ne-a explicat Mihai Chisu, broker la IFB Finwest.Decizia Fed ar trebui sa aiba efecte pozitiveComitetul de politica monetara al bancii centrale americane, Federal Reserve, a coborat ieri dobanda de referinta cu 0,75%, pana la 3,5%, cea mai mare scadere a dobanzii-cheie de catre Fed din ultimii 15 ani. "Este o miscare foarte importanta, ce ar trebui sa dea un semnal pozitiv pentru Burse, cel putin o revenire pe termen scurt. Decizia Fed a schimbat radical datele problemei, ramane de vazut care vor fi efectele in piata americana, dar si in optica celorlalte burse internationale. Totusi, cel putin pe moment, aceasta decizie a adus un plus de volatilitate, care nu se poate estompa asa de repede, ci in timp. Logic, ar trebui sa fie un semnal pozitiv pentru Burse", a mai spus Chisu.Cine a stiut sa speculeze, a avut de castigatBanii strainilor sunt cei care vor avea forta sa ridice piata. Pana atunci, cei care intra in panica vand tot, fara sa se gandeasca, iar cei care au stiut sa speculeze, au avut de castigat. Totusi, o parte din ordinele de vanzare isi gasesc contrapartea in cumparatori. Putini si cu bani putini, mare parte din acestia sunt cei care inca mai gandesc fundamental. "Un prim semnal foarte optimist va fi atunci cand vom vedea intrari mari de bani straini la Bursa. Actiunile care scad abrupt, desi fundamental sunt bune, sunt privite in functie de evolutia lor viitoare. Cand aceasta conjunctura se va remedia, vom asista la cresteri. Probabil pe acest fundament se bazeaza si cei care mai cumpara. Multi incearca sa prinda minimele, dar nu e chiar asa usor. Cred ca cea mai buna strategie este sa fii precaut si sa cumperi doar daca crezi ca pe termen mediu si lung va fi bine. Un investitor nu trebuie sa prinda minimele, ci trendul, si in momentul in care anticipeaza ca se apropie de sfarsit si ca piata se intoarce, sa iti reacumuleze pozitiile. Pentru speculatori a fost o zi foarte buna, care a adus castiguri frumoase si rapide. Au fost multi care au vandut la preturi minime zilele trecute si au cumparat din nou astazi, la valori si mai mici, facand chiar o afacere buna", a mai spus brokerul de la IFB Finwest.Analistii BCR-Erste vad revenirea Burselor la jumatatea anuluiIntr-un raport remis ieri de BCR-Erste, analistii aproba ideea de corelare emotionala a BVB cu Bursele externe, fara a avea explicatii particulare pentru tendinta descendenta a Bursei de Valori Bucuresti.
"Tendinta continuu descrescatoare in ianuarie, cu o scadere de peste 11% dupa 8 sesiuni de tranzactionare, a fost surprinzatoare pe o piata care experimentase asa-numitul efect de ianuarie in ultimii doi ani. Dar aceasta dinamica a fost in concordanta cu tendinta celorlalte piete globale si din regiunea Europei Centrale si de Est si nu avem explicatii particulare pentru evolutia pietei romanesti in acest caz", afirma Mihai Caruntu, analist piete de capital la BCR. Dupa aceasta corectie, principalele companii cotate la BVB sunt acum evaluate la niveluri comparabile cu Polonia si Cehia, cu valori ale P/E in 2008 si 2009 de 12,5, respectiv 10,9. "Consideram ca potentialul de crestere al companiilor romanesti este cel putin comparabil cu cel al companiilor similare din ECE si aceasta nu este o supraestimare", a mai spus Caruntu.
Conform raportului, sentimentele pesimiste actuale ar trebui sa se mentina, atat timp cat se vor primi vesti negative mai ales din SUA. Depresia pietelor ar putea fi prelungita de vestile referitoare la secesiunea din SUA. "Avand in vedere acest aspect, ne asteptam la o revenire a pietelor de capital la finalul primei jumatati a anului 2008.
De asemenea, Romania, care pare ca este vazuta in mod particular riscanta de catre investitori in prezent, ar trebui sa inceapa sa beneficieze de prime de risc in scadere pentru investitiile de capital si ar trebui sa posteze performante ridicate din nou", afirma Henning Esskuchen, director analize Piete de Capital in ECE, Erste Bank.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.