SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De mai bine de un ceas, inginerul Coconea era chinuit de o basina care cand isi facea loc sa iasa, cand i se rostogolea inapoi in mate cu un marait infundat si de rau augur. Domnul Coconea s-a sucit si s-a tot invar

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De mai bine de un ceas, inginerul Coconea era chinuit de o basina care cand isi facea loc sa iasa, cand i se rostogolea inapoi in mate cu un marait infundat si de rau augur. Domnul Coconea s-a sucit si s-a tot invartit in scaun, sperand s-o rezolve discret, cu un fasait controlat. Dar cand si-a dat seama ca gazele, care de acum ii bolboroseau de-i faceau pe colegii Usurelu si Gogu Tanase sa intoarca intrigati capul spre el, ar putea sa-l salte din scaun printr-o explozie in toata regula, a iesit pe coridor si s-a dus glont in spatele celor patru coloane de marmora ce mascau oarecum intrarea in sala de consiliu. Si a tras-o, simtind dintr-odata ca i se desumfla si stomacul, si capul.

Din nefericire, in dosul coloanelor, unde se ascundeau sa fumeze fara sa fie vazuti de sefi atat functionarii de la serviciul financiar, cat si proiectantii din biroul apa-canal, unde lucra inginerul burlac Coconea, se nimerisera la o tigara secretara directorului, careia Mihai Coconea nu-i era deloc indiferent, nebunateca de Mina de la aprovizionare si gemenele Costea, de a caror gura era mai bine sa te fetesti, fiindca nu faceau altceva decat sa cleveteasca si sa se laude cu barbatii care le confundau, facandu-le curte. Efectul usurarii a fost categoric. Femeile au amutit si a trebuit sa treaca un timp pana sa-si dea seama ce fusese bubuitura din penumbra unde se gasea Coconea. Normal ar fi fost sa izbucneasca in ras si sa-i faca niste urari potrivite cu situatia. Numai ca femeile au scos un tipat sugrumat, ca si cum cineva le-ar fi pus mana in gat, si au rupt-o la fuga care incotro, si nu spre locurile lor de munca.

De rusine, Mihai Coconea nu s-a mai intors in birou si timp de o saptamana nimeni n-a stiut de soarta lui. Se vorbea chiar ca s-a sinucis, iar comentariile tindeau sa le incrimineze pe gemenele Costea.

Ce cautau catele alea dupa coloane, se intrebau oamenii, vrand sa spuna astfel ca solutia lui Coconea fusese una legitima. S-a dus bietul baiat - dovada ce simtit era - intr-un loc unde problema se rezolva cat se poate de civilizat. Dar ele, barfitoarele dracului, de ce nu fumau la WC?

Secretara directorului, careia inginerul ii aratase in cateva randuri genul acela de simpatie ce duce, daca e bine gestionata, la maritis, l-a cautat in tot orasul si, cu un aer biruitor, l-a adus la serviciu. Ce i-o fi zis, ce i-o fi facut, cum l-o fi convins? - se intrebau toti, uitandu-se dupa Coconea ca dupa un mantuit. Unii, ca sa se dea mari in explicarea chestiunii, au evocat eternul feminin. Altii au mers cu ideea si mai departe, referindu-se la firea barbatoasa a secretarei. Numai domnul Enache, de la aprovizionare, care era la zi cu evenimentele din politica, cunostea adevarul. Si-l cunostea, intrucat colecta de pe internet tot felul de incidente jenante cu sefi de stat, premieri si vedete, intre care si vreo patru parturi cu ecou international. Pai, fata mea, i-a zis el secretarei, cand i-a dat discheta sa i-o arate lui Coconea, spune si tu, se compara?!


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.