Presedintele moldovean, Vladimir Voronin, a sosit, ieri, la Moscova, pentru o noua runda de discutii cu omologul sau rus, Vladimir Putin, pe tema dosarului transnistrean. Intrevederea Putin-Voronin a fost precedata, insa, de o audienta la Patriarhul
Presedintele moldovean, Vladimir Voronin, a sosit, ieri, la Moscova, pentru o noua runda de discutii cu omologul sau rus, Vladimir Putin, pe tema dosarului transnistrean. Intrevederea Putin-Voronin a fost precedata, insa, de o audienta la Patriarhul Moscovei si al Intregii Rusii, Aleksii al II-lea, in urma careia liderului de la Chisinau i s-a acordat o distinctie pentru "contributia activa la intarirea ortodoxiei canonice pe teritoriul statului sau si la cresterea rolului valorilor spirituale in societatea moldoveneasca", din partea Fundatiei Internationale pentru Unitatea Popoarelor Ortodoxe. Distinctia, insotita si de un premiu in valoare de cateva zeci de mii de dolari, a fost primita in aplauzele unui public distins, din care facea parte si Vladimir Putin.
Presedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a calificat drept "agresiva" activitatea Bisericii Ortodoxe Romane in ceea ce priveste reactivarea pe teritoriul Moldovei a trei eparhii romanesti, in cadrul Mitropoliei Basarabiei, subordonata canonic Patriarhiei Romane, transmite Rompres. Voronin a facut aceasta declaratie intr-o scurta conferinta de presa, dupa primirea la patriarhul Moscovei si al Intregii Rusii, Aleksii al II-lea, la manastirea Daniil.
Potrivit presedintelui moldovean, "infiintarea asa-numitei Mitropolii a Basarabiei si a structurilor acesteia reprezinta o componenta a politicii agresive a Romaniei impotriva Moldovei suverane". "Pana in prezent, Patriarhia Romaniei nu a recunoscut Moldova drept stat independent", a acuzat liderul de la Chisinau.
La randul sau, patriarhul rus si-a declarat sprijinul pentru conducerea de la Chisinau care depune eforturi pentru mentinerea unitatii canonice a Mitropoliei Moldovei, subordonata Patriarhiei Moscovei. "Actul reactivarii pe teritoriul Republicii Moldova a asa-numitei Mitropolii a Basarabiei, la decizia Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in anul 1992, a reflectat aspiratia acelor cercuri politice care doresc integrarea Moldovei in componenta Romaniei", a afirmat Aleksii al II-lea, dupa primirea presedintelui moldovean.
Patriarhia rusa a formulat anterior acuzatii la adresa deciziei Patriarhiei Romane de redeschidere a trei eparhii pe teritoriul canonic al Mitropoliei Basarabiei. "Actiunile Patriarhiei Romane reprezinta un pas politic al autoritatilor de la Bucuresti, care doresc sa-si asigure sprijinul Consiliului Europei in afacerea absorbtiei Republicii Moldova nu doar in planul bisericii, ci si teritorial si politic", a declarat episcopul rus Mark Egorievski, citat de la 16 ianuarie de Kommersant.
Preotii expulzati
cer ajutor
Doi dintre preotii romani care trebuiau sa paraseasca teritoriul Republicii Moldova pentru ca nu detineau permise de sedere si de munca, au solicitat ajutorul presedintelui raionului Cahul, unde lucrau, in vederea obtinerii actelor necesare pentru a ramane in aceasta tara, relateaza BASA-press.
Ioan Tivlea si Iulian Budescu, preoti in satele Cuza Voda si Manta, din raionul Cahul, au inaintat o scrisoare presedintelui raionului, Gheorghe Vasilachi, pentru a rezolva problema documentelor cerute de autoritati. "Am atasat actele necesare la aceasta scrisoare si am expediat-o Biroului Migratie si Azil (BMA) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne", a spus Vasilachi, care a precizat ca scrisoarea celor doi preoti a fost expediata la 17 ianuarie.
Trei preoti si o calugarita cu cetatenie romana, subordonati Mitropoliei Basarabiei, au primit la sfarsitul lui decembrie 2007 un termen de zece zile pentru a parasi teritoriul Republicii Moldova. Motivul invocat de autoritati a fost expirarea permisului de sedere si lipsa autorizatiei de munca, emisa de Agentia Fortei de Munca. Preotii se afla insa in continuare in Republica Moldova, intrucat au contestat in justitie aceasta decizie, iar procesul este in desfasurare. (G.D.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.