Astazi apare cel de-al doilea numar al editiei romanesti din „Book Review", impreuna cu volumul „Frida Kahlo" din Colectia ENCICLOPEDICA.

Elie Wiesel, autorul unui best-seller
cu o soarta stranie Dupa premiera editoriala de saptamina trecuta, amatorii de lectura si de „New York Times Book Review" se vor putea delecta cu noul numar al renumitului supliment cultural, care abordeaza o gama de teme incitante si, adesea, controversate. Articolul principal al acestui numar este un text caustic despre poezie. Pentru cine crede ca nu merita sa frecventezi o recenzie despre cartea unui poet britanic prea putin cunoscut la noi, iata cum isi incepe William Logan expunerea: „Poetii sumbri sint rareori foarte buni, iar poetii buni sint rareori foarte sumbri". Poetul sumbru si rareori bun care face subiectul recenziei este Geoffrey Hill, care scrie, de jumatate de secol, o poezie macabra si alegorica, „intimpinata, de obicei, de laudele zgircite ale criticilor si de consternarea cititorilor, care s-ar fi simtit mai fericiti cu un tratat despre ritualurile de imperechere ale urechelnitei". Stilul sarcastic al recenzentului este de-a dreptul savuros, mai ales atunci cind ataca lirismul erudit al poetului si lipsa lui de interes pentru cititor.

Eseul inclus in acest numar din „Book Review" e o impresionanta sinteza informativa. Scriitoarea Rachel Donadio isi pune o intrebare la care incearca sa raspunda printr-o analiza bine documentata a subiectului sau: „Cum a reusit autobiografia unui supravietuitor al Holocaustului, respinsa de edituri si masiv ignorata de cititori, sa se vinda in 10 milioane de exemplare?". Textul devine si mai interesant atunci cind cititorul afla despre al cui destin trist e vorba: cartea lui Elie Wiesel, „Noaptea", best-seller timp de 80 de saptamini pe lista „New York Times", a fost tratata initial cu indiferenta. Donadio reface povestea autobiografiei lui Elie Wiesel, de la versiunea scrisa in Brazilia la cea rescrisa in franceza la indemnul lui Mauriac si la lipsa de interes a americanilor pentru Holocaust in perioada imediat postbelica. Volumul s-a vindut masiv dupa introducerea in programele scolare si, mai ales, dupa ce a recomandat-o Oprah Winfrey. Pentru supravietuitorul Wiesel, best-sellerul sau e un „tovaras esential" al altui best-seller, „Jurnalul Annei Frank", despre care spune: „Acolo unde se termina cartea Annei Frank incepe povestea mea".

Un text la fel de bogat in informatii este recenzia lui Jacob Heilbrunn la biografia Condoleezzei Rice, de Elisabeth Bumiller. Reporter la Washington pentru „New York Times" vreme de cinci ani, Bumiller o cunoaste destul de bine pe Condi, a carei formare este surprinsa in pasaje precum: „Parintii ii ingramadeau atitea carti linga pat incit Rice a incetat sa mai citeasca din placere si nici in ziua de azi nu o face". Evolutia lui Condi e urmarita in comparatie continua cu cariera lui Bush, autoarea reprosindu-i lui Rice atitudinea obedienta fata de presedintele american, pusa pe seama singurului ei scop: reusita personala.

Tot din zona politicii americane vine si articolul „Citeva cuvinte din partea sponsorilor", in care Nathan Glazer recenzeaza „Marele Wurlitzer", o carte despre contributia CIA la finantarea unor reviste, grupuri studentesti si sindicate, in anii ’50.

„Marele Wurlitzer" e, conform lui Glazer, „metafora folosita de Frank Wisner, primul sef al operatiunilor de razboi al CIA, pentru a descrie «puzderia de organizatii paravan» ale Agentiei Centrale de Informatii". Dupa cum explica Hugh Wilford, autorul cartii, oamenii folositi de CIA se imparteau in doua categorii: cei „avizati" si cei „neavizati", adica doar o parte dintre ei stiau de unde provin fondurile si caror scopuri servesc activitatile lor.

„Arborele genealogic al familiei Freud" e o recenzie semnata de George Prochnik, care analizeaza cartea „Revolutia mintii: crearea psihanalizei", de George Makari. Povestea lui Freud e un arbore genealogic pentru ca biograful il prezinta pe fondatorul psihanalizei prin relatiile cu mentorii, discipolii si disidentii sai: Théodule Ribot, Jean-Martin Charcot, Carl Jung, Melanie Klein sau Wilhelm Reich. Concluzia recenzentului e una fascinanta: chiar daca Makari se straduieste sa-l demitizeze pe Freud, nu reuseste decit „sa-i sublinieze influenta incurabila".

Cum a afectat Premiul Goncourt cariera laureatilor aflati la www.cotidianul.ro/select