Figurant de ocazie

Pe la mijlocul anilor '90 lucram la un saptamanal unde eram platit destul de prost. Tocmai scrisesem un reportaj despre un personaj ciudat, nea Costea, care era de meserie “furnizor de fizionomii”. Pe scurt, atunci cand se turnau filme (destul de rar) si reclame (ceva mai des), stimabilul Costea era tocmit sa faca rost de mutrele trebuincioase. Omul s-a bucurat foarte tare ca l-a bagat cineva in seama si a scris despre el. Fiindca voia sa se revanseze, mi-a promis ca ma ia sa fac figuratie in filmele care aveau buget ceva mai mare.
Uitasem de promisiunea omului. Peste vreo saptamana m-am trezit ca ma suna voios. Mi-a propus sa ma fac nici mai mult, nici mai putin decat “neamt” in filmul “Prea tarziu” al lui Lucian Pintilie. Trebuia sa apar chiar in scena finala a filmului, atunci cand actorul Razvan Vasilescu din procuror incoruptibil ajunge emigrant in Germania. Se dadeau 50.000 de lei pentru o noapte de filmat, o suma destul de importanta in epoca. M-am vazut cu starostele meclelor si m-a facut sa accept dupa ce am baut multe beri. Imi spusese: “Am bagat in filmul asta toate boarfele la care aveam obligatii. Pe langa ca te scoti cu niste bani, sigur te anturezi sa le si “rezolvi”! Dupa ce scapi de acolo le iei pe vreo doua la tine, sanchi, sa faca un dus, ca tu stai aproape!”. Intr-adevar, locuiesc aproape de statia de metrou de la Universitate, unde trebuia sa prestez figuratie noaptea. Cu mintea usor dusa de la beri, deja visam la aventuri erotice cu vreo doua parasute cu pretentii artistice, eterne candidate la studentie la ATF. Seara a fost destul de dura. Mai intai, maestrul Pintilie a respins, spre dezamagirea mea, niste femei-fete care pareau abordabile. S-a turnat o groaza de duble si ma scotea din minti o fata cu un violoncel, care scartaia de fiecare data aceeasi arie. E adevarat, pe la miezul noptii trecute am capatat si o cafea si un sandvis cu sunca inghetat. Sunetele armonioase ale instrumentului si racnetele scurte “Taiat!” si “Motor!” nu m-au lasat sa socializez cu nimeni. Gasca s-a spart in jur de trei dimineata. Toata lumea era franta. Am stat la o coada mare, in fata careia nea Costea impartea bani. Cand am ajuns sa imi ridic si eu “lozul”, l-am intrebat pe casierul improvizat cum sta treaba cu agatamentele. Mi-a spus: “Fetele astea e cam obosite! Mergem la o votca cu Misulica si face el rost de femei daca esti asa incins!”. Mi l-a aratat si pe numitul Misulica, un ins la vreo cincizeci de ani, pe care-l remarcasem din timpul filmarilor. Cu barba, ochelari cu rame aurii si un costum bine calcat, parea destul de distins. Costea mi-a relatat ca domnul Misu fusese arhitect, dar bautura, femeile si o pasiune deosebita pentru jocul de pocher il facusera scapatat. Partea buna era, dupa descoperitorul de fete, ca “stie toate curvele ieftine si non-stoape din oras”. Geamuri multe. Am pornit toti trei undeva spre Biserica Armeneasca, unde proaspatul meu amic stia o carciuma de noapte, “La geamuri multe”, unde erau si bauturi ieftine, si “doamne”. Acolo am nimerit, intr-adevar, peste un ciopor de curve sau prea batrane sau minore, peste un tigan cu acordeon si multa bautura ieftina. Am inceput cu partea lichida si au curs cateva valuri de “Saniuta”. Misu mi-a prezentat-o pe Nela (“e umblata, a facut si Turcia, vorbeste engleza”), o femeie la patruzeci de ani, vopsita blond si fara un incisiv. Dupa negocieri contra zece mii si o tratatie (o suta de lichior) am consumat o partida de amor absolut sordid in buda carciumii, folosita doar pentru acest scop, fiind tinuta incuiata de onorabilul Narcis, omul de la bar. Consumatorii obisnuiti de bere se usurau la colt, in mod normal. Nela m-a felationat stand comod pe scaunul de la veceu, ba chiar am si incercat vitejeste un act sexual normal cu ea sprijinita de zid. Am tinut destul de mult, din cauza votcii pe care o turnasem in mine. Dupa ce am finalizat i-am gasit pe cei doi prieteni deja facuti coca. Amandoi il inganau pe tiganul cu acordeon, care behaia ceva ragusit. S-au bucurat ca ma revad, mi-au ars ghionti in coaste in timp ce urlau: “Spune, nu-i misto viata de figurant?!”. M-am mai uitat o data la Nela, care revenise si ea la postul de lupta, si m-a apucat depresia. De atunci nu am mai mers la nici o filmare, chiar daca domnul Costea m-a mai sunat de cateva ori. Dupa vreun an, tot el mi-a comunicat decesul arhitectului Misu, in urma unui atac de cord petrecut in buda de la “La geamuri multe” (“il intepa inima si a vrut sa f...”). Si Costea a trecut la cele vesnice prin anul 2000.

---

Despre autor: