Justitie pe masura

In vremuri tulburi, masurile nu pot fi decat extreme. Aceasta a fost credinta absoluta a tuturor dictatorilor, fie ei mai mari sau mai marunti. In functie de acest principiu au imaginat un fel de inginerie sociala a dreptatii care trebuia sa fie pe masura puterii pe care si-o doreau. Absoluta si, ca urmare, operand doar in registrul fundamental: totul trebuia sa fie alb sau negru absolut. Pentru justitia revolutionara, termen folosit cu neostoita placere de dictatori, vina nu putea sa aiba nuante pentru ca sistemul trebuia sa fie justificat la maximum printr-un spectacol popular enorm, printr-o punere in scena riguroasa si impresionanta, in care actorii jucau dupa noile reguli ale protocolului terorii.
Conform acestei logici, cine ajungea in fata tribunalelor revolutionare era oricum vinovat si oricum trebuia sa moara. Nu despre asta era vorba. Intrebarea era cum pedepsirea vinovatilor avea sa transmita populatiei un mesaj anume, cel al implacabilitatii absolute a puterii celui care manevreaza jocul. Si pentru asta trebuia ca vinovatii sa se confeseze public, sa-si marturiseasca nimicnicia si participarea directa la un urias si nesfarsit complot contra-revolutionar. Sa spuna acolo, in sala de judecata, in genunchi, cat de ticalosi au fost si cum, in ultima clipa, se caiesc pentru faptele lor.
Exista o traditie a terorii deschisa de un discurs celebru, cel tinut la 3 decembrie 1792 in Conventie de Maximilien de Robespierre in timpul procesului intentat impotriva regelui Ludovic al XVI-lea. "Nu este nevoie de proces. Ludovic nu este un acuzat si voi nu sunteti judecatori; sunteti, nu puteti fi altceva decat oameni de stat si reprezentantii natiunii. Nu aveti de dat o sentinta impotriva sau in favoarea unui om, ci aveti de luat o masura de salvare publica, aveti de exercitat un act al Providentei nationale... Ludovic nu poate fi judecat, este deja condamnat... Daca este inocent, atunci ce se intampla cu Revolutia?; caci fie este condamnat, fie Republica nu este binecuvantata..."
Logica era sinistra, simpla si eficace. Si nu putea avea replica. Intr-adevar, din punctul lor de vedere, justitia era, trebuia sa fie a lor pentru ca a lor era si puterea. Saint Just rezuma sistemul terorii atunci cand exclama: "Daca Regele este inocent, atunci Revolutia este vinovata!". Cine era vinovat trebuia sa moara. Iar cine are puterea, pe perioada in care o detine, nu poate fi vinovat. Atunci, la fel ca si acum.
Peste timp, ii face ecou un rationament similar, care a dus la condamnarea rapida si trimiterea la moarte sau in lagarele siberiene a zeci de milioane de oameni. Caci iata ce spunea Stalin in timpul marilor procese din 1937: "Toti cei care vor incerca prin gandurile lor sa slabeasca puterea Statului Sovietic, da, fie si numai prin gandurile lor, vor fi considerati ca dusmani pe care-i vom distruge in intregime, ca pe un clan... in aceasta lupta impotriva fascismului, sigur ca vor exista si niste victime inocente. Dar acum lansam un atac foarte important impotriva dusmanilor nostri si nu trebuie sa ne facem prea multe probleme daca mai dam peste unul sau altul. Mai bine sa sufere zece inocenti decat sa lasi sa scape un spion...".
Cat de departe suntem de justitia revolutionara si principiile sale absolute si cat de aproape de ceea ce am spus ca dorim sa avem, adica o justitie neimplicata politic si exprimand doar cerintele statului de drept? Nu sunt foarte sigur daca cineva poate sa dea un raspuns cert la aceasta intrebare in Romania europeana a anului 2007. Dumneavoastra puteti s-o faceti?

---

Despre autor: