Spre deosebire de rudele ei mai mici din declaratiile de dragoste sau de avere, minciuna istorica minte in numele tuturor. De ce flutura minciuna istorica pe buzele atitor oameni politici si de presa?

Ce au ei de spus si nu pot spune decit asigurindu-se ca viata celorlalti va urma conturul minciunii lor? Raspunsul e de gasit intr-un instinct primitiv si devastator. Numele si continutul acestui instinct sint atit de rusinoase incit nici macar profesionistii minciunii istorice nu indraznesc sa le cunoasca. Sa-i ajutam, pornind de la ultimele capodopere in materie.

Mai intii, pretentia sufocanta a prim-ministrului care jura pe fecioria istorica a Noricai Nicolai si il asaza pe presedintele Basescu intre impiegatii de miscare postuma a Securitatii, alaturi de un Merce, Plesita, Vadim sau Stolnici. In aceasta fabula interpretata cu patos de primul-ministru, Nicolai ar fi victima, cu dosar, a Securitatii, iar Basescu, al doilea calau al persecutatei. Iar asta tocmai cind Radu Stroe descoperi ca Basescu e si spion persan. Despre legaturile presedintelui cu serviciile de spionaj ale lui Darius se mai poate discuta, dar despre calitatile de victima ale Noricai Nicolai nu e nimic de spus. Nicolai a savirsit un delict sau o eroare profesionala inainte de 1989. Pentru asta a fost incondeiata si nu pentru convingerile politice pe care, ca buna disidenta, le-a etalat numai dupa 1996. Nobila idee a primului-ministru are la baza subideea dupa care oricine a comis o pungasie sanctionata pe timpul comunistilor indeplineste baremul de partizan si trece in caruta cu morti de la Sighet, la dreapta lui Coposu sau intre bataile incasate de Doina Cornea. Comunismul devine, astfel, o spalatorie nationala de borfasi cu program permanent. Ne gasim, flancati de nobila pasiune a primului-ministru, pe cea mai de jos treapta a minciunii istorice.

A doua capodopera vine din intrebarile care au urmat listei celor 8 demnitari, din care 8 nu sint ruda cu Matusa Tamara. Presedintele Basescu a semnat si imediat s-a auzit: de ce asa multi? de ce nici un pedist? Raspuns: asa multi nu e un defect, nici unul e o nenorocire. Mai departe: pentru ca demnitarii PD au fost maturati repejor de la guvernare. Insa mai importanta decit aceste raspunsuri e indaratnicia cu care supraveghetorii temei au grija ca nici un act potential de justitie sa nu treaca nevatamat de indoiala. Concertul care insoteste regulat cel mai mic gest de fronda e, practic, o forma de amnistie in avans, iar aceasta sentinta stranie seamana suspect cu amnistia retroactiva lansata de primul-ministru, pornind de la cazul Nicolai. Prima e o minciuna istorica pentru viitor, a doua - pentru trecut. Amindoua vin din grija pentru protejarea cadrului care a nascut si ingaduie succesul fabulos si fraudulos al unei mase infecte de politicieni slujiti mediatic. Instinctul de baza al minciunii istorice e frica. Nesiguranta transformata in agresivitate. Aici, Presedintele Basescu a cistigat partida de mult, marturisind ca a fost membru de partid si ca a dus-o bine inainte de ’89.

Corul advers are un singur refren: „Mint, deci exist!".