Piata romaneasca de curierat este estimata pentru acest an la peste 190 de milioane de euro, in crestere cu 35-40% fata de anul trecut, cand piata a ajuns la aproape 140 de milioane de euro,  au declarat pentru Curierul National reprezentantii C
Piata romaneasca de curierat este estimata pentru acest an la peste 190 de milioane de euro, in crestere cu 35-40% fata de anul trecut, cand piata a ajuns la aproape 140 de milioane de euro, au declarat pentru Curierul National reprezentantii Curiero si Fan Courier.
"Apreciem ca piata de curierat va creste in 2008 cu circa 40%, ceea ce corespunde unei valori aproximative de 182-196 milioane euro. Piata romaneasca de curierat s-a ridicat la o valoare de circa 130-140 milioane euro in 2007. La inceputul anului trecut estimam o crestere cu 50% fata de 2006, pentru a atinge o valoare de circa 127 mil. euro", a declarat Bogdan Carcu, presedinte Curiero.Fan Courier vizeaza afaceri de 40 de milioane de euro in 2008Conform datelor preliminare, Fan Courier a inregistrat anul trecut afaceri de peste 30 de milioane euro, iar pentru acest an estimeaza o crestere a afacerilor de 30-35% pana la o valoare de 40 de milioane de euro si un numar de clienti cu 20% mai mare. In 2008, compania va efectua investitii de peste 9 milioane de euro. "Din datele preliminare, cifra de afaceri pentru 2007 va depasi 30 mil. euro, asa cum ne asteptam. Pentru 2008, Fan Courier estimeaza o crestere a cifrei de afaceri cu 30 - 35% fata de 2007 si are drept obiective: atingerea unui numar cat mai mare de localitati deservite fara a incasa km suplimentari (580 de localitati), cresterea numarului de clienti cu 20% (numarul actual fiind de peste 11.000) si continuarea proiectelor de investitii incepute in 2007, investitii totale care in 2008 se vor ridica la aproape 9 mil. de euro", a declarat Neculai Mihai, director general Fan Courier. Compania detine 17% din piata romaneasca de curierat.De sarbatori, expeditiile au crescut cu 40%In perioada sarbatorilor, numarul expeditiilor Fan Courier a crescut cu aproape 40% pana la 70.000 de expeditii pe zi, cel mai solicitat serviciu fiind cel de coletarie.
"Expeditiile Fan Courier au crescut cu 30-40% fata de media unei luni obisnuite, compania gestionand in mod normal un numar de 40.000 de expeditii pe zi si intre 60.000 si 70.000 pe zi in aceasta perioada. Cel mai solicitat serviciu a fost cel de coletarie, marfurile transportate au fost, bineinteles, cele specifice sezonului: cadouri, felicitari, cosuri cu produse de sezon", a mai declarat Neculai Mihai.
La acestea s-au adaugat si materialele promotionale expediate de companii partenerilor de afaceri si colaboratorilor: agende, calendare, cadouri personalizate.Fan Courier detine jumatate din piata de servicii de curierat generate de comertul onlineExpeditiile produselor achizitionate online au reprezentat anul trecut 7,5% din cifra de afaceri a Fan Courier si tinde spre 10% in acest an, in conditiile in care compania detine 50% din piata de servicii de curierat generate de comertul online.
"Specialistii estimeaza ca achizitiile online cresc cu 20-30% de la o luna la alta. Acest domeniu reprezinta 7,5 din cifra de afaceri a companiei in 2007, Fan Courier detinand 50% din piata de servicii de curierat generate de comertul online. Din datele noastre se pare ca vorbim de o dublare a comertului electronic fata de 2006. Avand in vedere ca cel mai probabil isi va pastra acelasi ritm de dezvoltare si pe viitor, comertul electronic tinde sa reprezinte intre 8-10% din CA a Fan Courier in 2008", a mai spus oficialul Fan Courier.Aglomeratia i-a determinat pe tot mai multi romani sa apeleze la curieriTraficul aglomerat din orasele mari si dezvoltarea economica din ultimii ani ii determina pe romani sa apeleze din ce in ce mai mult la astfel de servicii.
"Aglomeratia in crestere din traficul marilor orase ar fi un prim factor, avand in vedere ca este mai eficient sa recurgi la serviciile unei firme de curierat in loc sa pierzi timpul in masina. Alti factori sunt cresterea continua a economiei romanesti, dezvoltarea de noi business-uri, marirea volumului comertului online sau intrarea pe piata romaneasca a unor firme mari", a mai spus oficialul Curiero.
Romanii au inceput sa se obisnuiasca cu astfel de servicii, dar spre deosebire de occidentali nu sunt familiarizati cu raportul pret/timp/calitate. "Asteptarile romanilor si cele ale cetatenilor din Occident sunt identice, cu singura mentiune ca romanii nu sunt obisnuiti sa aiba in vedere ecuatia pret - timp - calitate a serviciului", a mai declarat Bogdan Carcu, presedinte Curiero.
Potrivit acestuia, companiile nu iau in considerare faptul ca activitatea se desfasoara folosind o infrastructura rutiera care dateaza de la jumatatea secolului trecut, in orase extrem de aglomerate, cu putine locuri de oprire si parcare pentru cei care livreaza, confruntandu-ne cu lipsa de civilizatie in trafic a unor soferi fata de cei care se lupta cu timpul etc.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.