Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, a trimis redactiei o serie de precizari.

„In legatura cu afirmatiile din articolul de miercuri, «Guvernul trimite in Europa o misiune de salvare a leului», se impun citeva precizari si multumesc conducerii redactiei pentru ca-mi este ingaduit sa le fac.

1. Este imposibil ca la petrecerea zilei sale de nastere, organizata simbata, premierul Tariceanu sa fi convenit cu guvernatorul Mugur Isarescu sa trimita o delegatie in principalele tari din Uniunea Europeana, «pentru a convinge mediile politice si de afaceri ca Romania nu merita sa intre intr-o criza economica de proportii». Si precizez ca este imposibil pentru simplul motiv ca guvernatorul BNR nu a participat la petrecerea amintita.

2. Este adevarat ca o echipa de specialisti romani, de la Banca Nationala si de la Ministerul Finantelor, va pleca in Europa intr-o misiune de prezentare a realitatilor din economia noastra. Dar nicidecum nu va fi o «misiune de salvare a leului» si nici nu vor fi luate la rind marile cancelarii europene. Mai ales ca nu e nici un pericol ca Romania sa intre intr-o criza economica de proportii.

3. Echipa BNR-Ministerul Finantelor are in fata un singur obiectiv: intilniri cu investitori potentiali (si nu cu politicieni, prin cancelarii) in vederea sustinerii imprumutului de un miliard de euro pe care il va lansa Ministerul Finantelor in luna februarie. Desigur, in scopul convingerii investitorilor ca sa cumpere obligatiuni ale statului roman, respectiva echipa va face prezentari macroeconomice de la A la Z: de la dinamica PIB-ului pina la deficitul extern. Fara indoiala ca, in acest context, vor fi detaliate si aspecte ale inflatiei ori ale cursului de schimb leu-euro. Dar in nici un caz scopul acestei misiuni nu este salvarea leului.

4. Cursul monedei nationale e dictat de piata, si nu in cancelarii. Dincolo de vreo 11 indicatori economici care influenteaza rata de schimb pe termen lung, de confruntarea zilnica intre cererea de valuta acoperita cu lei si oferta de valuta sustinuta de intrarile de euro, dolari si alte monede, sint mii si mii de participanti la viata pietei valutare, vinzatori si cumparatori, cu interesele lor, cu forta sau cu slabiciunile lor, cu capacitatea sau incapacitatea lor de a «citi» clipa de clipa sensul miscarilor monetare. Nici un fel de lobby, in nici o cancelarie europeana, nu ar avea cum sa schimbe realitatea pietei.

5. Un «lobby» pentru obligatiunile romanesti, ce vor fi puse in vinzare de catre Ministerul Finantelor, este insa obligatoriu. Inca din ‘96, cind au fost puse in vinzare primele eurobonduri scoase de Romania - dupa ce, timp de 15 ani, ne-au fost inchise toate portile pietelor de capital din lume, Banca Nationala a participat la misiuni de prezentare a realitatilor economice in stare sa garanteze capacitatea tarii de a-si plati datoriile. Iar in ‘99, cind voci mult prea grabite, de prin lume si de la noi, tipau ca Romania va intra in incetare de plati, a fost nevoie de vocea Bancii Nationale, care a rostit raspicat si argumentat ca nu va fi nici o defectare a platilor. Si n-a fost".