Astazi ne vom opri asupra bomboanelor, acele mici delicatese care ii incanta deopotriva pe copii si pe adulti. Printre primele bomboane aparute se numara fondantele, inventate de un francez: Emil Dubois, celebrul bucatar al secolului al XIX-lea.

Povestea serbetului si a bomboanelor fondante ne-o relateaza Emil Frederic, vestit cofetar roman care a trait la inceputul secolului al XX-lea. Emil Frederic povesteste in lucrarea sa, "Manual practic de cofetarie pentru cofetari si particulari", aparuta in 1928, la Editura Culturala Romana, ca fondantul s-a nascut intamplator, in timp ce Dubois incerca sa prepare serbet! "Cand eram la Paris, am facut cunostinta cu un lucrator batran, numit Emil Dubois, care in tineretea lui a fost la Constantinopol, si acolo a vazut cum se fabrica serbetul."

Asa incepe Frederic relatarea sa. Povestea spune ca, initial, Dubois facea serbetul in cazan, dupa cum vazuze in Orient. Apoi, "in loc sa-l frece in cazan, il toarna in piatra, cu scopul de a se raci mai repede, si in modul acesta a devenit fondantul de azi". Sistemul de fabricare a fondantului s-a diversificat in timp. Sistemul "pe piatra" asigura insa obtinerea unui fondant de buna calitate. Iar pentru bomboane, fondantul trebuie facut din zahar curat, fara nici un adaos, si lucrat repede.

Citeste si:

PE PIATRA. Fondantul pentru bomboane se obtine din "zahar capatana frumos, alb, care trebuie spart intr-un cazan de arama". Peste el se toarna atata apa cata absoarbe si se asaza pe foc. Cand incepe sa fiarba, trebuie amestecat repede, ca sa se topeasca zaharul. "Cum incepe sa fiarba, ii iei spuma, il speli pe margini si dai zor la foc, ca sa fiarba cat se poate mai repede", ne sfatuieste Emil Frederic. Fiindca are apa putina si fierbe repede, fondantul devine alb, intrucat nu are timp sa se ingalbeneasca. Sistemul pietrei inventat de Emil Dubois presupune ca, atunci cand este gata, fondantul sa fie turnat "pe o piatra curata, rece, udata". Deasupra se stropeste cu apa, iar culorile se adauga la framantat.