Evaziunea fiscala se practica "pe fata" chiar in cladirea Directiei Generale a Finantelor Publice Vaslui. Fara sa le pese ca mananca si beau de pe urma activitatii unei societati comerciale gazduite chiar in cladirea institutiei unde isi au birourile, finantistii vasluieni sunt primii care incalca flagrant legea. La ultimul etaj al cladirii functioneaza un restaurant de familie, in care intreaga activitate se desfasoara "la negru". Preturile foarte mici si mancarea gustoasa ii fac, probabil, pe finantisti sa nu remarce faptul ca aici nu sunt eliberate bonuri fiscale sau note de plata. Intrebati de bon fiscal, ospatarii ridica mirati si neputinciosi din umeri, spunand ca nu au niciun fel de casa de marcat. Sefii institutiei sunt la fel de mirati ca ospatarii, promitand ca vor verifica situatia la fata locului.