SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
De la un timp, ma consult cu niste prieteni morti in toate situatiile in care n-am solutie. Ma intreb: cum ar fi procedat, ce-ar fi zis ei? Un prieten care te sfatuieste de dincolo de mormant n-are nici un motiv sa nu-ti vorbeasca deschis. N-are nimic de ascuns. Evident ca tot eu imi dau raspunsul la intrebarile cu probleme, dar facand-o in felul lor ori, mai bine zis, cum ar face-o ei, daca ar putea sa-mi vorbeasca de acolo, de unde am ajuns, sunt deschis cu mine, nu-mi mai tin partea, procedez obiectiv.

De amintirea unui prieten decedat, fara ca nimic sa-i fi anuntat moartea, am devenit dependent. Ii aud tot timpul vorbirea in doi peri, acum insa avand un sens. Cand vorbea in doi peri pentru mai multi, putea sa creada fiecare ce poftea. Vorbind doar pentru mine, iau aminte la tot ce spune. Una din pricinile care mi-l face si mai credibil pe acest prieten al meu e ca n-a suferit. Treceau saptamani in care nu ne vedeam si zile in care nu ne telefonam. Nu ne-am mai vazut si nu ne-am mai telefonat de doi ani. Ei, si?! Moartea lui nu-i altceva decat faptul ca ne intalnim si ne vorbim mai rar. Daca l-as fi vazut cum se stinge pe un pat de spital, cum nu mai e el de la o zi la alta si apoi livid intr-un sicriu, s-ar fi rupt un fir.

Intre vocile care ma napadesc cand sunt foarte obosit, franturile de fraze venind de la prietenul meu sunt linistitoare, imi curata mintea de celelalte, care-s parazitare. Parca ar spune: lasati omul in pace, ca ii zic eu, daca e ceva ce trebuie sa stie.

E o poveste cu vocile pe care le aud, cand sunt terminat de oboseala. Nu cred ca e cazul sa merg la un doctor. Ar fi de ajuns sa-mi confirme oricare din persoanele cu care am de-a face zilnic ca si lor li se intampla asta seara. Deprins, probabil din cauza profesiei, sa trag cu urechea la ce-si zic oamenii, urechea a inceput sa inventeze si de la sine putere replici in felul in care ar fi fost sa le auda. Nu e singura parte din trupul meu care a inceput sa se poarte separat de intreg. Vocea de dincolo de lume a prietenului meu insa e din ce in ce mai egala si mai cumsecade. Nu mai are nici o nota din cinismul care-i facea farmecul pe vremea cand omul traia. Parca ar vrea sa transmita o idee, cum ca nu-i practic sa luam cu noi tot balastul cu care ne-am umplut viata. Ce repede se modifica totul! Suport tot mai greu parerile si sfaturile celor vii, dar iau aminte la ce-mi zic de dincolo oamenii pe care i-am inteles si i-am iubit. Poate si pentru ca dincolo sunt tot mai multi.