Dorul de Eminescu nu are hotare. El este imparatia unui sambure de iubire lasat de Poet sa incolteasca pe pamant si pe ape; sa rodeasca etern sub "zodia" plaiurilor romanesti si de aici sa calatoreasca in lume. Nevoia de Eminescu se cere, insa, permanent hranita prin cunoastere. Prin deslusirea miracolului fiintei sale, care este totuna cu nazuintele si cu opera sa.
Se afirma adesea ca pentru generatia internetului s-ar putea sa nu mai existe miracole. Exista doar o imensa forta de atractie pentru tot ce misca in lume, in Univers; o fascinatie pentru necunoscut, pentru cucerirea imposibilului care ar putea sa-ti procure experiente inedite si... multi bani. Traim, respiram si ne amagim cu produsele societatii de consum. Iar acestea tind sa devina apanajul bunastarii exterioare si al saraciei interioare a insului. Renuntam, treptat, la ceea ce suntem si ne concentram intens asupra a ceea ce vrem sa avem. Cadem prada asediului spiritual la care ne autcondamnam. Cum sa mai vorbim atunci despre "miracolul", despre "fenomenul Eminescu"?! Despre miracole nu se poate scrie decat filtrand substanta lor intima; intelegand puterea care le invaluie si care ne atrage cu un magnetism inexplicabil. Pentru exegetii operei eminesciene nu a fost dificil. S-au scris sute si mii de pagini despre "Poetul nepereche", la care am avut sau nu acces. Dar, oare, ne-am propus sa avem acces?!
In ultimii ani, cativa dintre confratii de breasla - cei care si-au refuzat bucuria incursiunii in universul sau - s-au multumit sa-l desfiinteze pe Poet, publicand, cu litere de-o schioapa, pagini intregi de aberatii, de reziduuri ale propriei lor neputinte, cu scopul de a intina aniversarea nasterii lui Eminescu. Fara indoiala, in culisele acestei lamentabile regii nu s-a ciubarit numai nonconformismul lor, cu care au dorit sa iasa in fata, ci si politica unor distrugatori platiti ai valorilor romanesti. Sa nu fi inteles ca Eminescu este un reper fundamental al culturii romanesti, ca oricat vor incerca sa ne distraga tuturor atentia de la "sinele nostru"- cum il definea Constantin Noica pe Poet - sansa lor este nula?!
Dar autorul "Luceafarului" nu are nevoie de acum inainte de aparatori, ci de luciditate, cu precadere din partea cititorilor din generatia internetului. Ĺži findca vorbeam de miracole, fara indoiala ca pentru ei insisi cele 15.000 de pagini de manuscris lasate de Mihai Eminescu intra in categoria supranaturalului: sunt aici comori de spiritualitate universala, nu numai romaneasca. "Plurivalenta superlativa face din Eminescu cel mai mare om de cultura, cel mai mare creator pe care l-a avut vreodata cultura si tara noastra", afirma Edgar Papu. In timp ce, Constantin Noica atragea atentia ca "Fiecare cultura are intr-un ceas al ei un "om deplin", un arhetip: Homer - Dante - Shakespeare - poate Cervantes - Goethe. La noi, Eminescu. E ceasul unic in care limba nu e pe deplin formata, istoria comunitatii e deschisa, spiritul culturii e inca nedefinit Acel ceas e irepetabil. Nu vom mai avea un Eminescu, asa cum nici culturile celelalte nu vor mai avea un Dante, un Shakespeare, un Goethe". Pentru ca Eminescu este "expresia integrala a natiunii romane", preciza Nicolae Iorga. Eminescu - ultimul mare romantic - este in inima si in constiinta fiecaruia dintre noi. “Proza, ziaristica si corespondenta sa, o buna parte din lirica sa patriotica - sunt graitoare in ceea ce priveste angajarea totala a poetului in dezbaterile de idei ale vremii sale si in privinta numeroaselor greutati materiale intampinate in intreaga sa existenta”, afirma Edgar Papu.
Nu este mai putin adevarat ca, dintotdeauna, toti romanii constienti au fost si sunt atrasi de "gravitatia" Eminescu. In peregrinarile sale din afara tarii, Panait Istrati purta cu sine, ca pe o comoara de pret, volumul de poezii Eminescu legat in coperti scumpe... Corifeii culturii romanesti, ale caror opere au intrat in universalitate - Eliade, Cioran, Ionescu - au zabovit, cu dragoste, asupra "miracolului Eminescu". “El lupta pentru a dovedi, in toate imprejurarile, geniul autentic al poporului roman”. (M.Eliade)
Dar oare cate vieti ne-ar trebui noua, contemporanilor lui Eminescu - "Noi suntem adevaratii contemporani ai lui, fiindca stim mai multe despre el decat ceea ce stiau cei care traiau in vremea lui", spunea acelasi Edgar Papu - , pentru a descifra si a ne bucura de intelesurile liricii, prozei si ziaristicii eminesciene?!