Cartea pe care Colectia „Literatura" a ziarului Cotidianul v-o aduce in aceasta saptamina, „La furat de cai", a autorului norvegian Per Petterson, este un roman despre constiinta, responsabilitate si maturizare.

Actiunea se petrece pe doua paliere temporale: 1948 si jumatate de secol mai tirziu.

La 67 de ani, Trond, vaduv pentru a doua oara, decide sa-si satisfaca un vis de tinerete: sa locuiasca undeva la marginea lumii civilizate, intr-o cabana aflata departe de orice fiinta umana. El isi aminteste acum de niste intimplari ce au avut loc in vara anului 1948, pe cind avea 15 ani, moment in care in viata lui au intrat neinvitate iubirea, tradarea si moartea. In urma unor evenimente tragice, adolescentul isi pierduse atunci definitiv linistea si increderea in oameni.

Trecutul il ajunge insa din urma si nu-i da pace nici la batrinete. Singurul sau vecin este o persoana strins legata de intimplarile din 1948. Realizind ca este o marioneta in miinile destinului, batrinul se intreaba pe buna dreptate: „Oare sintem cu adevarat personaje principale in viata noastra sau asta este doar o imensa amagire?".

Per Petterson introduce pe nesimtite in poveste drame din cel de-Al Doilea Razboi Mondial. El a declarat ca aceasta intorsatura a actiunii l-a luat chiar pe el insusi pe nepregatite: „Nu am avut nici o clipa in plan sa scriu despre razboi. Asta pentru ca, desi am fost multa vreme bibliotecar, urasc munca sisifica de documentare istorica. Numai ca, la un moment dat, spuneam ca, in 1948, tatii celor doi adolescenti, Jan si Trond, nu se priveau unul pe celalalt in ochi. Si mi-am dat seama ca trebuie sa dau o explicatie. Daca asta se petrecea in 1948, la doar trei ani dupa incheierea ocupatiei naziste in Norvegia, inseamna ca, in mod logic, intre cei doi barbati trebuie sa fi fost o dusmanie legata de intimplarile acelei perioade. «Fir’ar sa fie de treaba!», mi-am zis, «sa vezi ca acum nu mai am scapare. Trebuie sa scriu despre razboi». Si am facut-o cumva impotriva propriei vointe.

M-am supus dictaturii textului. E ca atunci cind un sculptor scoate dintr-o bucata de lemn doar atit cit ii permite materialul. Daca ar forta sa iasa strict ceea ce si-a propus el, ar rezulta o lucrare chinuita, si nu o adevarata opera de arta".

Autorul a ajuns astfel la concluzia personajului sau. Trond a realizat ca nu joaca rolul titular in propria existenta, iar Per Petterson a avut revelatia faptului ca nu si-a scris cartile chiar de unul singur.