Felul in care dl Basescu isi indeplineste datoria de presedinte al tarii si, in sens mai larg, felul in care face politica enerveaza pina la incoerenta pe adversarii sai. Si, surprinzator, place acelora care, cel putin la prima vedere, ar trebui sa le displaca.

Sigur ca succesul enerveaza adversarii. Sa explici insa isteria persistenta a antibasescienilor prin succesul presedintelui este un nonsens. Pentru ca, lucid vorbind, presedintele Basescu nu a putut inregistra succese in anul tocmai trecut. Cu un Guvern ostil, cu un Parlament care l-a dat afara si care l-ar da afara in fiecare zi, cu o presa naprasnica si cu o Constitutie ambigua, dl Basescu nu poate enumera izbinzi. Si totusi, presedintele ramine si in acest moment cel mai bine cotat om politic in preferintele electoratului si, surprinzator, preferatul unei bune parti a intelectualitatii noastre publice. Precizez imediat: nu toti intelectualii sint de partea dlui Basescu. Nume impresionante in spatiul ideilor romanesti il antipatizeaza public pe presedinte. Multi sint rezervati. Dar o buna parte (o masa critica?) a intelectualitatii noastre sprijina, in continuare, actiunile politice ale presedintelui. Si asta chiar ca-i scoate din minti pe adversarii sai. In ochii acestora, un intelectual il poate sprijini pe dl Basescu numai cu motivatii declasante. Prostia (in cazul inocentilor) sau coruptia (in cazul inteligentilor). Asadar, nu antibasescienii pot gasi motivele reale pentru care presedintele se (mai) bucura de un serios sprijin intelectual.

Putin dupa inaugurarea noului presedinte, in 2005, opozitia antiprezidentiala a adoptat tonul extrem si solicitari radicale: demisia - asta pentru ca demiterea nu a mers -, puscaria, spitalul de nebuni. S-au spus despre dl Basescu in acesti ultimi trei ani lucruri care nu s-au spus niciodata despre dl Iliescu, in cei zece ani de mandat ai sai. Comparatia nu e gratuita, pentru ca felul in care gruparea antiprezidentiala (larg majoritara in clasa politica, dar minoritara in afara ei) isi smulge parul din cap de cite ori presedintele mai face cite o miscare imi aduce aminte de gesturile disperat-patetice ale opozitiei antiiliesciene din primii ani de dupa 1989. Numai ca, privita acum, politica de atunci a dlui Iliescu pare cit se poate de prudenta. Vremurile erau insa nebune. Acum, vremurile sint linistite. Normale, daca asa ceva chiar exista in istorie. Insa politica presedintelui este de mare risc, caci pune sub voltaj insuportabil citeva dintre straturile cele mai bine sedimentate ale raului nostru social.

E greu de anticipat ce anume va reusi, pina la urma, presedintele Basescu. Totusi, omul are la activ doua incercari istorice. Prima, aceea de pune in criza clasa politica grabind schimbarea ei.

A doua, trezirea Justitiei din somnul complexelor ante si postdecembriste.

Acestor doua incercari, din care numai bunul Dumnezeu stie ce se va alege, li se adauga si un gest-simbol: condamnarea solemna a comunismului. Boicotul pesedist si urletele nebunului peremist au fost cea mai buna confirmare ca gestul prezidential a lovit la tinta. Acestea sint argumentele pentru care o mare parte a intelectualitatii noastre publice, in loc sa-l antipatizeze, mai degraba il simpatizeaza pe presedinte. Pentru a suprima acest sprijin, propaganda antibasesciana nu are de ales: trebuie sa-i convinga pe intelectualii care pariaza in continuare pe dl Basescu ca, de fapt, presedintele nu actioneaza pentru reforma clasei politice, ca nu trezeste Justitia si ca nu a condamnat comunismul.