Duminica a avut loc la Los Angeles decernarea premiilor "Globul de Aur". Pelicula lui Cristian Mungiu "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" a pierdut premiul pentru "Cel mai bun film intr-o limba straina", in favoarea coproductiei Franta-SUA care ne-a luat, cu filmul "The Diving Bell and The Butterfly", globul de sub nas. Regizorul roman declara sambata, intr-un interviu acordat Radio Romania Actualitati, ca nu are asteptari "din cale-afara de mari" pentru acest premiu si ca este multumit ca a reusit o nominalizare, o premiera in cinematografia romaneasca.