Stiti ce e culmea? Am ajuns dependent de tot ce inseamna informatii vizuale despre inzapeziri, viscole, troieniri sau blocaje de trafic. Ma simt atit de bine stind in casa, la gura caloriferului, si butonind telecomanda. Glasul acela panicat al reporterului de teren, ajuns acum un simplu mesager al zapezii, imi incalzeste momentele de tihna si ma imobilizeaza in fotoliu, cu un ceai fierbinte in mina. Au fost zile in sir cind am refuzat sa privesc un film. Pur si simplu am simtit nevoia sa aflu ce drum judetean e inzapezit, cum s-au pus tirurile de-a curmezisul pe drumul european ce leaga cele doua localitati sau cite autoturisme au ramas in nameti linga punctul de trecere a frontierei. Privitul la stirile despre inzapeziri e ca aventura dintr-un parc de distractii: simti frica fara sa ai vreun motiv. Stai la caldura si te uiti la bietii oameni cum sufera de frig, incercind un vag sentiment de empatie. Iti spui in minte: ĄCum e posibil, dom'le, ca autoritatile sa stea cu miinile in sin!", apoi mai iei o gura de vin fiert. Oficial, scopul acestei avalanse de informatii meteo si al postarii de reporteri inghetati in toate zonele fierbinti ale inzapezirii e informarea populatiei. Din pacate, populatia informata sta la caldura, iar cei pentru care declaratiile agramate ale vreunui ministru ar putea valora ceva ingheata prin trenuri, fara televizor, fara caldura, fara tigari. Si spun asta ca unul care a stat intr-un tren ce a intirziat vreo 500 de minute.