Acum vreo doi ani, dupa o promovare spectaculoasa la locul de munca, am ajuns sa nu mai am timp de nimic. Imi incepeam ziua la primele orele ale diminetii, iar ora 20:00 (uneori si 22:00 sau chiar miezul noptii) ma prindea in fiecare zi la

Acum vreo doi ani, dupa o promovare spectaculoasa la locul de munca, am ajuns sa nu mai am timp de nimic. Imi incepeam ziua la primele orele ale diminetii, iar ora 20:00 (uneori si 22:00 sau chiar miezul noptii) ma prindea in fiecare zi la birou, de obicei in vreo sedinta. Situatia financiara se imbunatatise si ea foarte mult, aveam deplasari in tara si in strainatate, in fine, activitati de manager. Problema era ca ramasesem in urma nu numai cu viata personala, ci si cu plata utilitatilor. Preferam sa platesc pe cate doua-trei luni o data, cu penalizari cu tot, decat sa stau la cozi interminabile, sa dau nas in nas cu nesimtirea si lentoarea casierilor si, in general, cu toata birocratia ghiseelor. Nu mai voiam sa mi se spuna dupa 20 de minute de stat la coada: "Nu la noi, alaturi, la celalalt ghiseu". Un partener de afaceri mi-a recomandat o solutie simpla pentru a "economisi" din timpul care devenise extrem de pretios: "Bancile ofera servicii diverse. E foarte simplu si foarte avantajos. Iti deschizi un cont la una din banci, le dai contactele tale si ei iti platesc luna de luna toate facturile. Comisionul e o nimica toata".

Ce putea suna mai bine? Adio cozi, adio nervi, adio nesimtire a functionarilor, adio birocratie, cu un simplu click facturile mele urmau sa fie achitate. Si nu de mine, ci de altii. Zis si facut. Deschiderea contului bancar si inscrierea mea la acest serviciu au durat foarte putin, birocratia a fost minima si de-atunci parea ca am scapat de grija facturilor. Ca sa fiu sigur, imi verificam din cand in cand contul, din care dispareau sume asemanatoare cu cele pe care le plateam eu insumi pentru lumina, telefoane, internet si alte facilitati inainte sa apelez la serviciul bancar. Lunile trec, toate par bune si frumoase, intr-o zi plec intr-o delegatie de doua saptamani.

Cand ma intorc in tara, surpriza! Casa era in bezna, frigiderul dezghetat, mancarea din el stricata si telefonul mort. Indignat, sun de pe mobil la Electrica. Sun, sun, sun. In zadar, desi era numar de urgente. Fiind seara, n-a raspuns nimeni. M-am dat batut, am sunat a doua zi. Desi eram pus pe fapte mari (voiam sa-i dau in judecata), cand am aflat verdictul m-am lasat pagubas: nu platisem "lumina" de vreo opt luni, adica exact de cand apelasem la serviciile bancii. La fel si cu telefonul fix. Cu alte cuvinte, banii mei erau scosi din cont, comisionul disparea si el, dar facturile nu erau platite... De atunci ma judec cu cei de la banca.

Scrie si tu! La "Cetateanul"! Suntem siguri ca si tu ai trecut prin ceva asemanator! Acum ai ocazia ca toata lumea sa stie prin ce ai trecut. Scrie si tu! La "Cetateanul"!
cetateanul@jurnalul.ro sau pe adresa Piata Presei Libere, nr. 1, Corp D, etaj 8, Sector 1, Bucuresti, pentru "Cetateanul"


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.