Seful statului a prezentat ieri date din cariera profesionala a Noricai Nicolai si care ar reprezenta motivatia refuzului de a o numi pe aceasta in fruntea Ministerului de Justitie. Aceasta dupa ce Calin Popescu Tariceanu a considerat ca nu are ce di
Seful statului a prezentat ieri date din cariera profesionala a Noricai Nicolai si care ar reprezenta motivatia refuzului de a o numi pe aceasta in fruntea Ministerului de Justitie. Aceasta dupa ce Calin Popescu Tariceanu a considerat ca nu are ce discuta cu Traian Basescu pe subiectul Nicolai. Presedintele a declarat "nu o voi numi niciodata ministru al Justitiei" si a sugerat ca seful Executivului are la dispozitie si o alta cale - aceea de a o trece pe Norica Nicolai prin votul Parlamentului, situatie in care el va fi obligat sa semneze decretul de numire. Basescu s-a plans de faptul ca, in cursul zilei de joi, a incercat in mod repetat sa ia legatura cu Tariceanu, dar acesta nu i-a raspuns. "Este inadmisibil intr-un stat de drept", a spus seful statului, pentru ca putea fi o problema de securitate nationala.
Presedintele a subliniat ca in urma refuzului sistematic la dialog al premierului, se vede obligat "sa prezinte public o serie de date relevante pentru profilul candidatului propus pentru functia de ministru al Justitiei, date care se regasesc in mapa profesionala a doamnei procuror Norica Nicolai". In opinia sa, "o astfel de persoana nu indeplineste criteriile legale pentru numirea in functia de ministru al Justitiei>>. Basescu a explicat ca, pentru a verifica criteriile prevazute de Decizia Curtii Constitutionale nr. 356/2007, a solicitat - pe 17 decembrie - Parchetului General punerea la dispozitie a mapei profesionale a doamnei Nicolai. Purtatorul de cuvant al Ministerului Public, Robert Cazanciuc, a confirmat ieri ca presedintele Romaniei a solicitat, in 20 decembrie 2007, Parchetului instantei supreme sa-i puna la dispozitie mapa profesionala a senatorului PNL Norica Nicolai (fosta Clinci), care in perioada 1983-1991 a fost procuror la Parchetul din Calarasi. "Dupa ce a analizat parcursul profesional al doamnei Nicolai, asa cum cere sus amintita decizie a Curtii, presedintele i-a trimis o scrisoare premierului, in data de 8 ianuarie, prin care ii cerea sa renunte la desemnarea doamnei Nicolai. Presedintele a motivat refuzul printr-un fapt de notorietate publica - incercarea de fraudare a unui vot in Senatul Romaniei, considerand ca acest fapt este suficient pentru a pune la indoiala respectarea criteriului <<reputatiei nestirbite si moralitatii>>. Presedintele a solicitat premierului sa faca o alta propunere. Ca raspuns la aceasta solicitare constitutionala, premierul a propus-o tot pe doamna Nicolai", a precizat Traian Basescu.
Motivele refuzului
"Astfel, in anul 1987, doamna Norica Nicolai (fosta Norica Clinci), procuror la Procuratura locala Oltenita, judetul Calarasi, a instrumentat un dosar penal, in urma caruia o persoana nevinovata a fost condamnata si incarcerata. Dupa condamnare, politia a descoperit adevaratul vinovat. Persoana vinovata si persoana nevinovata aveau aceleasi nume si prenume, dar restul datelor de stare civila erau diferite. In loc sa faca demersuri pentru achitarea primei persoane si punerea sub acuzare a celei de a doua persoane, in conditiile legii, doamna Nicolai a modificat mandatul de arestare al persoanei nevinovate, fara sa declanseze inceperea urmaririi penale si un nou proces pentru persoana vinovata. In acest mod, faptuitorul real nu a mai beneficiat de dreptul la aparare, nefiind audiat si intrand direct in arest, in baza mandatului modificat de doamna Norica Nicolai. Pentru aceasta fapta, doamna procuror a fost sanctionata disciplinar in urma unor rapoarte succesive de control efectuate de inspectori ai Procuraturii locale Oltenita si ai Procuraturii Generale", se arata intr-un comunicat al Presedintiei.
In document, se mai precizeaza ca "Dupa Revolutie, in anul 1991, desi avea calitatea de procuror pe langa Procuratura Locala Oltenita - judetul Calarasi, doamna Norica Nicolai, incalcand legea, a reprezentat, in baza unei procuri, un cetatean strain, intr-un proces de infiere a unui copil din Bucuresti. Procesul a avut loc la Tribunalul Calarasi. Pentru a-si motiva fapta neconforma cu statutul de procuror, doamna Nicolai a invocat necunoasterea legii. La o luna dupa acest incident, doamna Nicolai a parasit magistratura". Seful statului sustine ca "documentele care stau la baza afirmatiilor de mai sus sunt accesibile premierului in arhiva profesionala a Parchetului General". (A.H.)
Nicolai: "Basescu s-a comportat ca Securitatea"
Norica Nicolai a sustinut ieri seara ca, daca faptele invocate de presedinte ar exista, nu ar ezita sa se retraga. Demersul sefului statului in ceea ce o priveste, a spus Nicolai, este "nedemn pentru un barbat si abuziv pentru un presedinte".
"Basescu a reincercat sa aduca Romania la acei ani de cosmar, m-am simtit ca om, femeie, om politic anchetata de fosta Securitate. Asa-zisa mapa profesionala era elaborata in acele zile de Securitate. Basescu a dovedit ca fosta Securitate a supravietuit, fiindu-i un colaborator de nadejde. El e cel care a judecat asa-zisele dovezi si a dat verdictul, orice alta opinie este inutila, pentru ca verdictul a fost deja dat. Din fericire, azi nu mai traim in Romania dinainte de '89, opinia publica poate decide de partea cui este dreptatea", a aratat vicepresedintele PNL. Ea a explicat faptul ca incidentul din 1987, este o minciuna sfruntata. "Ca jurist afirm cu toata responsabilitatea ca daca cineva in Romania ar fi facut asa ceva, oricine urma sa fie judecat si condamnat pentru fals, uz de fals si abuz in serviciu. Nu am fost niciodata condamnata", a subliniat Nicolai. Ea a adaugat: "Orice alt comentariu este inutil, nu te poti apara in aceasta tara de acuzatii fabricate". In privinta celei de-a doua situatii mentionate de seful statului, ea ea spus doar "nu am incalcat legea!".
Surse citate de Mediafax au precizat ca premierul s-a intalnit ieri dimineata cu Norica Nicolai, aceasta asigurandu-l pe seful Guvernului ca nu exista nici un fel de probleme legate de activitatea anterioara care sa impiedice numirea in functia de ministru. La inchiderea editiei, presedintele ii transmisese deja premierului o noua invitatie la discutii "pentru a nu intarzia numirea unui ministru al Justitiei", lasandu-i premierului ocazia de a alege data si locul intalnirii, pe timpul weekendului. (A.H.)
PSD ii cere presedintelui sa respecte legea sau sa plece
Europarlamentarul PSD Adrian Severin (foto) crede ca Basescu va trebui sa isi depuna mandatul de presedinte daca nu doreste sa isi exercite atributiile constitutionale, respectiv sa numeasca in functie candidatul propus de primul-ministru in functia de ministru al Justitiei.
"Presedintele ca institutie este impiedicat de cetateanul Traian Basescu sa-si indeplineasca atributiile constitutionale", a declarat ieri Severin. El a criticat atitudinea sefului statului care refuza semnarea decretului de numire a Noricai Nicolai la Justitie, doar pentru ca are o antipatie personala fata de aceasta. "Poate stie prea multe si de aia nu e dorita in sistem", a mentionat europarlamentarul social-democrat. El a sugerat ca premierul trebuie sa se adreseze Curtii Constitutionale pentru a media acest conflict intre cele doua Palate. "Daca presedintele nu vrea sa mai respecte legea, atunci presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, ar trebui sa ii ceara lui Basescu sa isi depuna mandatul de presedinte", a afirmat Severin, adaugand ca la nivelul PSD nu s-a luat o decizie in acest sens. "Impresia in exterior e dezastruoasa, iar mesajul trimis la Bruxelles este de instabilitate si incalcarea principiilor fundamentale ale statului de drept", a atras atentia Severin. La randul sau, Titus Corlatean a solicitat presedintelui si premierului sa aiba in perioada urmatoare atitudini mai rezervate, deoarece pot pune in pericol chiar organizarea summit-ului NATO de la Bucuresti. "Ne-am luat un angajament, asumat de toti liderii politici, de a asigura o stare de stabilitate care sa permita buna desfasurare a summit-lui", a spus Corlatean. (Cristian ANDREI)
Marko Bela, lider UDMR
Raspunderea pentru numire o poarta PNL
Liderul UDMR Marko Bela a declarat ieri ca ceea ce se intampla in prezent la Ministerul Justitiei este "un fel de tragicomedie" si ca la aceasta institutie incep sa apara probleme de functionare. "Ma ingrijoreaza ce se intampla la Ministerul Justitiei. Incet-incet trebuie sa stiti ca si acolo sunt deja probleme de functionare. Nu e vorba numai despre problema destul de mare in privinta reprezentarii ministerului in strainatate, spre exemplu, ci si in ceea ce priveste ministerul. In cadrul ministerului, daca nu exista un ministru, de un anumit timp, apar probleme de functionare", a spus Marko. Potrivit acestuia, situatia de la Justitie ar fi o comedie daca nu ar privi pe toata lumea si daca Justitia nu ar fi un domeniu important in legatura cu care nu ar trebui permis un astfel de spectacol. Liderul UDMR a subliniat ca raspunderea pentru numirea unui ministru o poarta premierul si partidul care a propus persoana respectiva. (R.I.P.)
Puiu Hasotti, vicepresedinte PNL
Vom recurge la arbitrajul Curtii
Vicepresedintele PNL Puiu Hasotti a declarat ieri ca PNL va recurge la arbitrajul Curtii Constitutionale in urma refuzului presedintelui Traian Basescu de a o numi pe Norica Nicolai in functia de ministru al Justitiei. "PNL va recurge la arbitrajul Curtii Constitutionale", a sustinut Hasotti, citat de Mediafax, ca reactie la refuzul presedintelui Traian Basescu de a o numi in functia de ministru al Justitiei pe Norica Nicolai. Hasotti a mai spus ca lucrurile invocate de Traian Basescu reprezinta "o jalnica si penibila diversiune". "As vrea ca domnul presedinte sa-si spuna un punct de vedere cu referire la Daniel Morar, care a condamnat un roman care a obtinut daune de la CEDO. Si, daca tot judecam activitatea de dinainte de 1989, sa judecam si ce a facut domnul Basescu la Anvers", a conchis Hasotti. (D.I.)
Victor Ponta, vicepresedinte PSD
S-a depasit limita normalitatii
Vicepresedintele PSD, Victor Ponta, s-a aratat neincrezator in faptele prezentate ieri de Administratia Prezidentiala, afirmand ca daca faptele erau veridice, ar fi iesit pana acum la iveala. "Probabil ca sunt niste lucruri neserioase, altfel am fi aflat si noi pana acum despre ele", a comentat Ponta, contactat de NewsIn. "Consider ca Traian Basescu are o problema politica cu premierul Tariceanu si nu mi se pare normal faptul ca a scornit prin gunoaiele trecutului, aducand la iveala lucruri de acum 20 de ani", a mai precizat Ponta. Pe de alta parte, liderul social-democrat a declarat ca nu vede cu ochi buni candidatura Noricai Nicolai la portofoliul MJ. "Am o parere foarte proasta despre toate propunerile premierului Tariceanu", a afirmat Ponta. El a adaugat ca lupta dintre Palate a depasit limitele normalitatii. "Este absolut jenanta batalia dintre cele doua palate. S-a depasit de mult limita normalitatii", a conchis Victor Ponta. (D.I.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.