Adolescenta este perioada cand labirintul sufletesc are
numeroase deslusiri si mai ales iesiri, cand totul este posibil.

Cu totii am trecut prin aceasta minunata senzatie de
ne­bunie provizorie, de plutire, de privit lumea de deasupra norilor. Dar cati
dintre noi pot spune cu certitudine ca povestea de atunci poate fi conjugata la
timpul prezent cu mai multa pasiune si mai multa nebunie. Acum un an am primit
de la o prietena o scrisoare. O stiam din liceu. A trecut prin viata la fel ca
toata lumea, cu bucurii si cu necazuri. In plus avea doar nebunia de patru ani,
din liceu, care a luat sfarsit o data cu plecarea lui din tara.
A suferit, dar a trecut peste durere si a luat-o de la capat. S-a casatorit, a
avut un copil, dar la scurt timp sotul a parasit-o. Ea a dus pe umerii ei toata
greutatea lumii si nu i-a mers rau. Intr-o zi s-a reintalnit cu iubirea din
liceu la un cocteil. S-au recunoscut, si-au povestit, dar drumurile li s-au
despartit la iesire. A primit de la el, la scurta vreme, o scrisoare si m-a
rugat sa o citesc. Voia sa stie ca nu intelege gresit ce spunea el. “Buna
dimineata, iubito!

Ma cuprinde o mare emotie cand iti scriu, cand stiu ca ai sa
pri­vesti aceste randuri cu pofta cu care eu iti spun ca te iubesc. Nu-ti
ascund ca viata mi-a facut o mare si cu totul nesperata bucurie readucandu-ma in
viata ta. Sunt mut de uimire si nici chiar acum cand iti scriu nu sunt sigur ca
este adevarat ce se intampla. Esti ca un caiet de pe vremea cand eram elev, pe
care-l credeam iremediabil pierdut si pe care l-am gasit printr-o mare minune. Il
rasfoiesc incet, rad si plang la un loc. Aceeasi ino­centa, acelasi aer curat,
mirosul de flori din bratele tale, intermina­bilele plimbari pe jos. In toti
anii care au trecut am acoperit aminti­rile, dar n-am uitat nimic. Cativa ani
am scris cateva caiete pentru tine. Niciodata nu m-am gandit ca le vei citi.
Le-am aruncat intr-un moment de furie pe mine insumi. M-au coplesit si pe mine
greselile, am invatat sa sufar, dar sa ma si bucur mai mult de fiecare clipa.
Uite, clipele traite intens imi ajung ani intregi, imi umplu zilele triste care
ma cuprind deseori. Nu sunt singur, am prieteni care ma iubesc si pe care ii
iubesc, viata mea sentimentala e plina de iubire si de furie, de prostie si de
lehamite. Nu ma plictisesc. Obosesc, atata tot. Dar toate astea palesc in fata
ta. De cand ai reaparut in viata mea parca merg din nou pe scara tramvaiului. E
bine, e rau, nu ma ostenesc sa aflu sa nu stric un echilibru care ma tine in
aceasta stare de beatitudine. Cand se va sfarsi se va sfarsi. Vreau sa trag
toata seva acestei clipe admirabile care poate tine o zi, o luna sau toata viata.”
Amutita, nu am stiut ce sa-i ras­pund. Am sfatuit-o sa-si asculte inima. Asa a
facut... si ultima data cand am auzit de ei a fost cand mi-au trimis o vedere cu
familia lor, marita si fericita, de la Venetia.