Taxa de prima inmatriculare continua sa uimeasca si sa creeze neliniste in randurile populatiei prin modificarile ei. Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, urma sa trimita, ieri seara, la Comisia Europeana, scrisoarea cu noua "filozof
Taxa de prima inmatriculare continua sa uimeasca si sa creeze neliniste in randurile populatiei prin modificarile ei. Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, urma sa trimita, ieri seara, la Comisia Europeana, scrisoarea cu noua "filozofie" privind taxa auto. Pana aici, nimic neobisnuit, avand in vedere ca, anul trecut, Romania a intrat in procedura de infrigement din cauza acestei taxe, considerata discriminatorie pentru masinile vechi aduse din strainatate. De altfel, aceeasi soarta a avut-o si Serviciul unic 112, care functioneaza inadecvat, conform Bruxelles-ului.
Argumentul poluarii globale
Noua varianta de taxare, conform declaratiilor ministrului Vosganian, va avea in vedere faptul ca poluarea este globala, iar o masina noua, care are o durata de viata de cel putin douazeci de ani, va polua o perioada mai lunga de timp decat una veche. Aceasta noua "filozofie" face un singur lucru: arunca praf in ochii contribuabililor, pentru ca de platit tot vor plati o taxa fara nici o noima! Sau, singura noima este aceea ca guvernantii au nevoie de bani pentru nenumaratele "pomeni electorale" si nu au de unde sa ii scoata decat tot din portofelele romanilor!
Noua viziune
Varianta finala privind modalitatea de calcul a taxei de prima inmatriculare auto va fi stabilita la sfarsitul lunii ianuarie, printr-un act normativ, a declarat, ieri, purtatorul de cuvant al Guvernului, Camelia Spataru. "Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a informat membrii Cabinetului, la sfarsitul sedintei de Guvern, in legatura cu aplicarea principiilor cerute de Comisia Europeana in privinta taxei pe poluarea provenita de la autovehicule. Aceasta propunere ia in consideratie observatiile si comentariile Comisiei Europene, iar modificarile vor fi discutate de expertii romani cu cei de la Bruxelles", a afirmat Spataru. In modificarile trimise de oficialul finantelor taxa se plateste in functie de vechimea masinii, urmand ca pentru o masina noua sa se plateasca mai mult inmatricularea decat pentru una veche. "Viziunea pe care am propus-o si pe care primul ministru a acceptat-o, si fiindca e vorba de o taxa care se plateste o singura data, este aceea de a se plati in functie de capacitatea de poluare a masinii pe durata sa de viata. Propunerea pe care am facut-o se refera la faptul ca o masina, cu cat ii scade valoarea de piata, la aceeasi cilindri, la aceeasi marca, ii scade si valoarea taxei. Deci mie mi se pare corect asa, nu stiu de ce Camera Deputatilor in 2006 a dat o alta formulare, dar mie mi se pare corect ca taxa sa fie in corelare cu valoarea masinii si atunci cred ca aceasta tema se va absorbi", a declarat Vosganian, in luna decembrie, intr-un interviu pentru HotNews.ro-BBC.
Tariceanu nu e dispus sa renunte
Sursele guvernamentale citate au tinut sa precizeze ca datele prezentate nu sunt valori definitive, si acestea urmand sa fie modificate usor.
De altfel, la inchiderea ziarului, echipa mixta de experti ai Ministerelor Mediului si Dezvoltarii Durabile si Economiei si Finantelor lucrau la definitivarea grilei de valori pe care urmau sa o trimita aseara Directiei de taxe a Comisiei Europene. "Se lucreaza inca la mici modificari, chestii de nuanta, in special la modul in care deprecierea valorii taxei sa creasca mai mult in functie de vechimea masinii. La noi deprecierea este de circa 15% in doi ani, iar Grecia a fost criticata de CE pentru o depreciere de 14%. Aici mai avem putin de lucrat, dar valorile nu vor diferi substantial", au mai declarat sursele citate.
De mentionat ca premierul Calin Popescu Tariceanu a declarat, anul trecut, in mai multe randuri, ca Romania nu va renunta la taxa de prima inmatriculare, care nu ar reprezenta doar o masura pentru protectia mediului, ci si pentru pastrarea a zeci de mii de locuri de munca din industria auto.
Masina noua, taxa de trei ori mai mare
Un autovehicul mai vechi de 20 de ani va avea o reducere a taxei de 90%, au declarat, recent, surse din Guvern. De exemplu, pentru o masina de 6 ani cu o capacitate cilindrica de 1600 cmc, in prezent, taxa ajunge undeva la 3000 de euro.
Daca vor intra in vigoare modificarile aduse de Vosganian taxa se va reduce si va ajunge la aproximativ 1800 de euro. Pe de alta parte, alte surse, ministeriale, au declarat, ieri, ca valoarea taxei de prima inmatriculare va creste chiar si de aproape trei ori in cazul masinilor noi, urmand sa scada proportional cu vechimea, in cazul autovehiculelor cu aceeasi cilindree si incadrate in aceeasi norma de poluare Euro, transmite Mediafax. "Noul principiu pe care-l introducem in modul de calcul al taxei este acela ca vechimea converge cu deprecierea in cazul masinilor din aceeasi clasa Euro si cu cilindree similara", au sursele citate.
Potrivit acestora, daca taxa actuala pentru o masina noua cu norma de poluare Euro 4 si cu cilindree de 1400-1600 de centimetri cubi este cu putin peste o suta de euro, in noua formula pe care Executivul o propune Comisiei aceasta creste pana la mai mult de 400 de euro. In acelasi timp, ea scade o data cu vechimea masinii, ajungand ca acelasi automobil, dar vechi de doi ani, sa fie taxat cu o suma mai mica cu 15%.
In cazul unei masini noi Euro 4 cu motor de 1600 cmc, taxa de prima inmatriculare va fi de circa 460 de euro, urmand sa scada progresiv in functie de vechimea masinii. O masina de acelasi tip si cu motorizare de peste 1900 de centimetri cubi va fi inmatriculata pentru o suma ce se apropie de 1000 de euro, au mai declarat sursele citate.
Cele mai noi masini de tip Euro 3 cu cilindree de 1400-1600 de centimetri cubi vor fi inmatriculate contra unei sume de aproape 1000 de euro. Cuantumul scade si in acest caz in functie de vechimea masinii. Valoarea de aproximativ 1000 de euro creste in cazul masinilor Euro 3 in functie de cilindreea motoarelor si scade apoi in cadrul fiecarei clase de motorizare in functie de vechime.
Acelasi mod de calcul este aplicat si in cazul celorlalte norme de poluare Euro, dar si in cazul masinilor non-Euro.
Pe noul sistem de calcul al taxei, cea mai mare valoare a acesteia este de circa 5500 de euro, fiind valabila in cazul unei masini non-Euro cu cilindreea de peste 3000 de centimetri cubi veche de circa zece ani.
Identitate RAR doar pentru EURO 4
Incepand de la 1 ianuarie 2008, Registrul Auto Roman (RAR) nu mai omologheaza si nu mai elibereaza carti de identitate autovehiculelor care nu respecta normele de poluare chimica EURO 4.
Aceste norme se aplica numai autovehiculelor noi, respectiv celor care nu pot face dovada unei inmatriculari anterioare introducerii in Romania. Obligativitatea introducerii lor este prevazuta de legislatia comunitara, la care Romania s-a aliniat. In aceste conditii, la inceputul lunii decembrie 2007, RAR a transmis adrese importatorilor, reprezentantilor autorizati ai producatorilor si constructorilor pentru aducerea la cunostinta a prezentelor reglementari si a conditiilor de acceptare a vehiculelor cu gradul de poluare chimica EURO 3 complete sau incomplete detinute pana la sfarsitul anului 2007, asta pentru ca la momentul respectiv inca mai detineau astfel de autovehicule. Tot de la 1 ianuarie 2008 pentru prima inmatriculare in Romania este obligatorie respectarea fazei 2 din Directiva 2003/77 CE (EURO 3) pentru motocicluri. (C.P.)
Trei taxe
Acesta taxa a fost introdusa fortat de Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor (actualul Minister al Mediului si Dezvoltarii Durabile), mai mult ca o posibilitate de compensare a veniturilor bugetare pierdute prin inlaturarea unor taxe dupa aderarea la UE, si este sustinuta de Ministerul Finantelor, banii intrand la bugetul de stat si nu la Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD) pentru investitii in depoluare. Sulfina Barbu, fostul ministru al Mediului, a declarat la vremea respectiva ca ea a fost de acord cu taxa dar Parlamentul in dezbaterea sa a crescut suma ceruta initial. Daca stam sa ne gandim comisia parlamentara a "licitat" ceva de genul "cat sa cerem mai mult?". Taxa de inmatriculare ar trebui sa cuprinda si taxa de poluare din surse mobile platita de persoanele juridice la Fondul de mediu si taxa de drum (rovinieta). Oamenii platesc 3 taxe in loc de una. Din taxa de prima inmatriculare pana in acest moment nici un ban nu a ajuns la mediu ci la buget, pe deasupra aceasta este o taxa fiscala fiind reglementata prin Codul fiscal.
Comisia Europeana acuza incalcarea tratatelor
La inceputul anului trecut, Comisia a solicitat Romaniei (intr-o scrisoare de notificare transmisa in luna martie in cadrul procedurii de incalcare a reglementarilor comunitare) modificarea sistemului de taxare a autovehiculelor, argumentand ca reglementarile actuale sunt discriminatorii in cazul autoturismelor second-hand importate din alte state ale blocului comunitar. Executivul european considera ca legislatia romaneasca privind taxa auto nu tine seama de deprecierea reala a masinilor second-hand provenite din alte state UE, nu acorda contribuabilului dreptul de a contesta aplicarea grilei fixe, iar impozitarea discriminatorie nu poate fi justificata de considerente ecologice. In acest moment taxa de prima inmatriculare se calculeaza in functie de capacitatea motorului, de standardele de poluare si de vechimea autovehiculului.
Plan de masuri pentru 112
Ministrul Comunicatiilor, Karoly Borbely, a prezentat in sedinta de Guvern, de ieri, un Memorandum privind numarul de apel unic de urgenta 112, a afirmat Purtatorul de Cuvant al Guvernului, Camelia Spataru, la finalul sedintei Guvernului. Memorandumul prezinta Planul de actiuni pentru implementarea solutiilor care sa duca la operationalizarea completa a acestui serviciu, conform normelor europene. "Este vorba despre operationalizarea sistemului de localizare a celor care apeleaza numarul 112 de pe telefoanele mobile", a precizat Purtatorul de Cuvant al Guvernului. Planul de actiuni va fi trimis Comisiei Europene. In luna februarie se va aproba si o Ordonanta de Urgenta prin care se va reglementa modul de solutionare a problemelor semnalate de Comisie, a mai afirmat Camelia Spataru.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.