La acest inceput de an, Teatrul Evreiesc de Stat (TES) din Bucuresti a inclus in repertoriu un spectacol dupa textul cunoscutului dramaturg Pavel Kohout, "Jocul regilor", in versiunea scenica a lui Felix Alexa. Avandu-i in distributie pe Maia Morgenstern, Mircea Rusu si Andrei Finti, montarea de la TES propune o poveste de iubire intunecata de umbrele Holocaustului, in care trei vieti se incruciseaza si apoi isi traiesc solitar istoria, fiecare in umbra celeilalte.
Nu despre camerele de gazare ale Holocaustului si nici despre cumplitele experimente la care au fost supusi evreii in timpul lui Hitler vorbeste spectacolul montat de Felix Alexa la Teatrul Evreiesc. Ci despre un experiment, in fond, mai cumplit, pentru ca prelungeste experienta suferintei pana in zona limitei suportabilului, descarcand apoi tensiunile intr-o poveste de dragoste. Regizorul jongleaza frumos cu vietile celor trei personaje implicate in asa-zisul triunghi amoros si dozeaza bine trecerile de la o scena la alta, de la un cuvant la altul. Ca-ntr-o piesa de jazz, partiturile celor trei se dezvolta solitar, pentru ca in final sa se regaseasca si sa se completeze scenic rescriind o istorie personala a Holocaustului.
Construita pe doua nivele, iubirea din adancuri si cea de la suprafata, montarea lui Felix Alexa aduce fata in fata doua lumi si le asaza la aceeasi tabla de sah. Un duel al mintilor si al spiritelor, jocul in care intra cei doi barbati depaseste cu mult planul pur personal in care sunt legati si despartiti de dragostea pentru aceeasi femeie, care "face naveta" ani intregi intre cele doua iubiri. Holocaustul, cu toate spaimele si ororile lui, este intretinut artificial, cu dragoste si ura, inghetat intre patru pereti, si conservat special pentru un singur om, Walter Kellermann (Andrei Finti, intr-un rol corect, bine condus scenic de la inceput si pana la sfarsit). Pentru el, Doctorul, sotul Elsei, nu lasa Holocaustul sa moara si, in fiecare sambata, ii deschide capacul pivnitei sa iasa sa vada lumina unei lumi care nu mai exista, care s-a schimbat din temelii. De ani intregi, Doctorul il tine prizonier pe amantul sotiei sale, construindu-i o existenta iluzorie, din care Hitler n-a disparut niciodata, iar armata germana a cucerit incet, incet tot pamantul. Iar Kellermann se lasa prada acestei vieti din adancuri, acolo unde vocea lui Hitler nu ajunge niciodata si unde traieste traducand sonetele lui Shakespeare. In timp ce omul paseste pe luna, evreul salvat odata demult de Elsa si de sotul ei si ascuns in pivnita casei lor traieste in alt ritm istoria lumii. Poezia lui Shakespeare si iubirea pentru Elsa tin loc de istorie personala... Iar montarea lui Felix Alexa scoate in evidenta tocmai aceasta latura a povestii in care sunt implicati trei oameni ce aleg sa traiasca, pe rand si impreuna, in doua realitati. Mircea Rusu construieste in rolul sotului Elsei un personaj aflat la limita dintre "omenesc preaomenesc" si cruzime inumana, in acelasi timp capabil sa se aseze la masa de sah cu omul pe care il uraste atat de mult, incat l-a tinut inchis ani intregi in subsolul unei existente special creata pentru el, dar pentru care are, in acelasi timp, o afectiune stranie, bine subliniata scenic de jocul actorului.
Nu triunghiul amoros este cheia povestii de la Teatrul Evreiesc, nu adulterul, ci, mai degraba, existentele construite paralel, jocul dublu al fiecaruia dintre personaje, vietile dezvoltate impreuna si paralel, calatoria in timp, drumul de la un nivel al lumii la altul. Cu o intuitie a detaliului greu de egalat, Maia Morgenstern aluneca frumos prin tunelul dintre cele doua hauri ale timpului. Traieste doua vieti, daruindu-se fiecareia cu aceeasi pasiune, fara sa insele pe nimeni, fara sa fure nimanui nimic, fara sa umble cu jumatati de masura. Cu umor si pasiune, Elsa iubeste doi barbati, ii daruieste fiecaruia cate un copil, joaca sah cu fiecare dintre ei pe rand si castiga de fiecare data, fara sa vrea..., pentru ca in final sa-i aseze la aceeasi masa. Iar acest ultim "joc al regilor" reprezinta, in fond, o intalnire a ei cu ea insasi si cu prezentul. E semn ca timpul isi intra din nou "in matca".