Sfarsitul politic al lui Titulescu

Dupa demiterea sa din postul de ministru de Externe, pe 29 august 1936, Nicolae Titulescu pleaca in strainatate. Ziarele, nu numai cele romanesti, deplang zgomotos inlaturarea sa din fruntea diplomatiei romanesti. Dupa care ecourile inceteaza si treptat se asterne tacerea peste "marele european". Nu definitiv, de vreme ce in 1937, gara Halmeu, localitate de frontiera din nordul tarii, capata numele de "Nicolae Titulescu". Pentru putin timp insa. Masura displace Regelui. In consecinta, directorul general al Cailor Ferate Romane, Tabacovici, este schimbat. Se da apoi publicitatii o hotarare prin care se interzice ca localitatile sa fie numite dupa persoane in viata.
Tot in 1937, apar in ziare stiri despre o intalnire intre Iuliu Maniu si Nicolae Titulescu, la Cap Martin, unde acesta se stabilise temporar. Maniu nu confirma, nici nu infirma, conform iezuitismului sau, intrevederea. Vara, Regele Carol al II-lea viziteaza Polonia, apoi pleaca intr-o vizita neoficiala in patru tari europene, intre care Franta si Anglia. La Paris, monarhul ia parte, la loc de cinste, in tribuna oficiala, la parada militara de 14 iulie de pe Champs Elysees. La Londra ii primeste, succesiv, in audienta, pe premierul Neville Chamberlain, respectiv pe ministrul de Externe britanic Anthony Eden. La paris, Regele vizitase si Pavilionul romanesc al Expozitiei Universale, care va fi prelungita si pe durata anului 1938.
Garda de Fier Ca si vizita in Polonia, turneul sau prin cele doua mari state europene este un succes. Acestea, mai ales dupa ce monarhul vizitase Polonia, se temeau ca Romania sa nu isi reconsidere politica externa atat in raport cu ele, cat si cu Mica Intelegere (creatie politica titulesciana).
Despre "marele european" (expresie folosita initial in raport cu Take Ionescu) se spunea ca lucreaza, la Cap Martin, la o carte menita sa ilustreze justetea liniei sale politice. Prilej pentru Argetoianu sa formuleze in jurnal aceasta observatie valabila inca de pe vremea lui Guicciardini: "Titulescu n-a priceput niciodata politica si nu stie ca in politica, pledoariile celor infranti sunt inutile si nu fac decat sa sublinieze infrangerea."
Spre sfarsitul toamnei anului 1937, Romania se pregatea de alegeri, iar Garda de Fier, sub noua sa denumire "Totul pentru tara", era in ascensiune, fapt care il nelinistea atat pe Rege, cat si pe fruntasii partidelor importante. Pe acest fundal, Nicolae Titulescu isi anunta revenirea in tara si in politica. De indata ce trenul in care se afla trece de Curtici - pe 29 noiembrie 1937 - un reporter al ziarului "Universul" ii ia un interviu. La Gara de Nord, in Bucuresti, este primit de taranisti, care ii fac o manifestatie de simpatie. Vorbeste dr. N. Lupu; raspunde Nicolae Titulescu.
Take Ionescu La inceputul lunii decembrie viziteaza Bucurestiul Yvon Delbos, ministrul de Externe francez. Pentru ca Titulescu sa nu ia parte la masa oferita la Ministerul Afacerilor Straine este schimbat protocolul, care prevedea ca la asemenea receptii sunt poftiti din oficiu fostii ministri de Externe. Titulescu nu este invitat nici la masa data in cinstea lui Delbos de Carol al II-lea la Palat.
Pe 12 decembrie 1937 apare in "Universul" un articol al lui Titulescu, asteptat, intitulat "Eu si Garda de Fier". Asa cum se stie, acest partid fusese dizolvat in noiembrie 1933 printr-un jurnal (o hotarare) a Consiliului de Ministri in timpul cabinetului I.G. Duca, care va fi asasinat de legionari, pe 29 decembrie acelasi an.
Corneliu Zelea Codreanu spusese intr-un interviu ca pentru Nicolae Titulescu el nu are decat un... "pact de agresiune". Prin articolul sau din "Universul" fostul ministru de Externe aseza excluderea Garzii de Fier din viata politica exclusiv pe umerii lui I.G. Duca.
Pe 14 decembrie 1937, ziarul "Dimineata" publica o scrisoare semnata de Grigore I. Duca, fratele defunctului premier, care i se adreseaza lui Titulescu in urmatorii termeni: "Cel mai elementar simt al omeniei ar fi trebuit sa va dicteze, fata de memoria unui coleg si prieten, dupa cum afirmati, sa aveti curajul raspunderii si sa nu rastalmaciti faptele cu o perfidie de care eu, recunosc, nu va credeam capabil." Si Grigore I. Duca continua: "Stiu de asemenea precis ca dvs., domnule Titulescu, ati fost initiatorul si sustinatorul aprig al dizolvarii Garzii de Fier, amenintand cu demisia din Guvern daca aceasta masura nu era luata. Ati motivat necesitatea acestei masuri invocand imposibilitatea de a va indeplini programul de politica externa." Scrisoarea se incheie astfel: "Ceea ce ati facut este mai mult decat o impietate fata de jertfa lui Ion Duca si fata de memoria lui.(...) Este o monstruozitate."
Carol al II-lea In aceeasi zi, premierul Tatarescu ii intruneste intr-o sedinta pe toti membrii Cabinetului Duca din 1933 aflati in Bucuresti (15 la numar). Ziarele din 15 decembrie 1937 publica declaratia acestora, din care citam: "Ion Duca a facut tot ce i-a stat in putinta pentru ca sa determine pe dl. Titulescu sa renunte la punctul sau de vedere. (...) Demersurile au fost insa zadarnice. Cum demisia dlui Titulescu ar fi creat - in imprejurarile internationale de atunci - dificultati de nedorit, Duca s-a vazut nevoit sa cedeze staruintelor sale. Astfel a fost dizolvata Garda de Fier."
Peste inca o zi, Titulescu raspunde, pe 16 decembrie 1937, in "Universul", insa textul sau nu are vreun rasunet. Peste alte doua zile, Alexandru Hodos semneaza in "Tara noastra" un drastic articol despre "cazul Titulescu". Declinul inceput in august 1936 se accelereaza acum. Lumea era preocupata de alegeri. Titulescu ba accepta, ba ezita sa candideze in judetul Olt (tinutul natal), pe listele Partidului National-Taranesc. Iar taranistii erau excedati de pretentiile si grandomaniile sale inca de cand revenise in tara. Alegerile, cele 44 de zile ale guvernarii Goga - Cuza, lovitura de stat data de Carol al II-lea pe 10 februarie 1938, abolirea Constitutiei din 1923, dizolvarea partidelor politice pe 31 martie 1938 fac sa nu se mai vorbeasca despre "marele european". Il uita si presa straina, care il sustinuse atata vreme.
Constantin Argetoianu Un impatimit al presei: Argetoianu
Daca N. Iorga a fost cel dintai intelectual roman care a sesizat impactul social al ziarului, Constantin Argetoianu a inteles de timpuriu, de cand debutase in politica, in Partidul Conservator, conexiunea stransa dintre politica si gazetarie, proprie vremurilor moderne.
Spre deosebire de Duca, Goga, Gafencu, Constantin Argetoianu n-a practicat gazetaria. A facut, insa, publicistica. Si ramane un mare scriitor; un Saint-Simon roman. Insa prin volumele de "Insemnari zilnice", inca needitate integral, Argetoianu a lasat posteritatii un vast si insolit ziar editat si scris de el insusi.
Argetoianu citea sistematic si cu pasiune atat ziarele romanesti, cat si pe cele straine. Stia ca aceste ziare, dincolo de menirea lor informationala, sunt intreprinderi comerciale si sunt, in consecinta, legate de interese precise. Hermeneut al presei, Argetoianu citea printre randuri, cantarea - asa cum reiese din jurnalul sau - nuantele, aluziile, ambiguitatile... Intocmai ca pentru un ziarist, pentru acest om politic stirea avea intaietate. El insusi colectiona stiri, reproducandu-le din gazete. Acestea puteau fi legate de executiile care s-au tinut lant in Rusia sovietica a anului 1937, de calamitati naturale locale, de moda feminina, de stupiditati si ineptii sau pur si simplu cancanuri - pe vremea sa, cotidianele cultivau materia specifica azi "tabloidelor". In felul acesta, Argetoianu a alcatuit, dupa metoda specifica mozaicului si a colajului, o cronica a vremii sale extrasa din presa romana si din cea straina.
Argetoianu avea un ziarist-om de casa, pe Kalaman Blumenfeld, despre care am mai pomenit (acesta semna in "Adevarul" cu pseudonimul Scrutator), care il vizita periodic, chiar de mai multe ori pe saptamana, si intretinea legaturi si cu alti ziaristi. Inclusiv cu gazetari straini. Mai avea, chiar si la Palat, oameni de incredere care il informau si carora nu le dezvaluie numele nici macar in jurnalul sau de taina. In felul acesta lui Argetoianu ii parveneau stiri esentiale chiar inaintea gazetarilor. Un singur exemplu in acest sens. Dupa caderea Guvernului Goga - Cuza, Blumenfeld vine si-i comunica lui Argetoianu ca Regele pregateste un cabinet cu Al. Vaida-Voievod premier. Argetoianu stia insa ca noul prim-ministru va fi Patriarhul Miron Cristea, prilej sa-i spuna interlocutorului sau: "Cand ai sa vezi (cine va fi noul premier - n.n.), desi esti ovrei, ai sa-ti faci cruce."
In acest cabinet constituit in noaptea de 10/11 februarie 1938, Argetoianu va detine un portofoliu. Luand parte la Consiliul de Coroana din aceeasi noapte, reda episoadele semnificative, pe larg, in jurnal. Iata cum boierul cu talent de mare scriitor il intrece pe Arghezi in materie de pamflet: "Soseste si maresalul Averescu, ca scos dintr-un sicriu. Palid, ca si cand ar fi fost prost imbalsamat, e imbracat si incaltat ca un cadavru, cu un frac ce nu se mai potriveste pe talia lui redusa, cu ghete ce nu mai imbuca glezna piciorului si lasa ciorapii sa se vada prin impletitura gaitanelor. N-are nici o decoratie, ca mortii, si explica bolborosind ca le-a trimis toate la Muzeul Militar, si n-a avut vreme sa le ceara inapoi."
Cu trei luni inainte, in noiembrie 1937, Argetoianu, care cunostea forta ziarelor, ii sugerase Regelui Carol, pe care il indemna spre un regim autoritar personal, intre altele, "suprimarea megafonului presei". Dupa ce se instituie regimul preconizat, Argetoianu consemneaza cu satisfactie aparitia unui decret-lege "privind controlul mijloacelor de existenta a ziarelor... Foile de santaj si cele care traiau din mila societatilor anonime vor fi silite sa-si inceteze comertul, spre disperarea escrocilor care le scoteau."
Cu toate ca a fost pana in 1938 presedintele unui mic Partid Agrar, Argetoianu nu a editat un ziar al formatiunii sale politice pentru ca nu credea in foile partinice, asa-zise "de doctrina". Insa stia sa formuleze limpede si echilibrat, atunci cand facea declaratii presei sau dadea interviuri, insusire pe care i-o apreciau inclusiv gazetarii de stanga.
Om politic proeminent, cunoscator neintrecut al lumii politice, membru al unei loji masonice, Constantin Argetoianu nu credea in ideologie si aceasta nu s-a prins niciodata de el. Constitutia sa boiereasca si fibra sa romaneasca au prevelat. Acelasi lucru se poate spune si despre celalalt cronicar al lumii interbelice romanesti - Petre Pandrea. Marxismul de tinerete, ca si "bolsevismul" marturisit tot atunci s-au erodat cu vremea, iar Pandrea, fiu de taran, a sfarsit, dupa cum spunea adesea, impartasind stoicismul rustic al lumii din care provenea. Pragmatici, realisti, ambitiosi, chiar patimasi - atat Argetoianu cat si Pandrea erau olteni din Dolj.
Lui Argetoianu i s-au reprosat cinismul si folosirea unor metode "neortodoxe" in viata politica. Aceasta fiindca el nu credea in retorica, ideologie si utopii. Insa simtul datoriei, ca si competenta, nu-i lipseau acestui om cu instructie solida si cultura vasta. Dupa cum nu-i lipsea demnitatea altoita pe trunchiul nobletei: "Mr. Ostrovski, ministrul Sovietelor, mi-a trimis o foarte frumoasa invitatie, cu o secera si un ciocan aurite, pentru serbarea ce o da la 8 Nov. la Athenee Palace ca sa serbeze a 20-a aniversare a dictaturii proletariatului in Rusia. Mi-am adus aminte ca am strans mana imparatului la Tarskoe Selo, si am declinat invitatia."
Om cu tabieturi boieresti si gusturi rafinate, conservatoare, Argetoisnu nu intoarce insa spatele mijloacelor moderne de informare. Asculta la radio in 1935 transmisia funeraliilor Regelui George V al Angliei, iar un an mai tarziu premiera operei "Oedip" de Enescu, respectiv un discurs al lui Mussolini si face elogiul radiofoniei.
Patima lui Argetoianu pentru politica, care l-a pierdut, facandu-l sa revina in tara in curs de comunizare in noiembrie 1946, a fost strans legata de impatimirea sa pentru presa. Argetoianu stia sa decripteze intentiile politice prin lectura ziarelor, stia sa-i traga de limba pe gazetari si chiar sa le imprumute procedeele de investigatie. Iubea si ura presa, dar nu putea trai fara ea.

---

Despre autor: