Cele mai nesuferite compuneri din scoala primara erau cele din seria „cum mi-am petrecut vacanta". Pentru ca erai fortat sa minti.

Inca de atunci am simtit ca statul de pomana este una dintre cele mai puternice si vinovate placeri. In vacante, adevaratele fapte bune de povestit nu erau neaparat de dezvaluit invatatoarei sau, mai tirziu, profesoarei. Nu prea puteai sa povestesti despre trezirea sexuala a prepuberului din tine, de exemplu. In rest, placerile erau mai mult legate de lene manifestata in diverse forme, cu sau fara prieteni. Asa ca trebuia sa minti pentru a-ti camufla adevaratele experiente, adevaratele trairi. Pentru ca nu e constructiv sa scrii ca toata vara ai stat si ai mincat fructe mai mult sau mai putin furate. Nimic nu e mai periculos decit lenea recunoscuta in spatiul public - e vicioasa pina si in vacanta. Am fost in Slovenia, luat de val si de prieteni, am stat fara sa fac nimic deosebit. Si, ce e mai important, am reusit o performanta pe care o asteptam deja de prea mult timp - sa n-am nimic important pentru popor de povestit. Cred ca asta e si ideea intr-o tara in care in general „nu se intimpla nimic". A fost un soc cind m-am intors si, de la o simpla viscolire prin Bucuresti, deja stirile importante vuiau si suierau.

In literatura romantica sau existentialista a tot fost cultivat dispretul profund pentru provincia sufocanta si pentru locurile unde nu se intimpla nimic. Ei bine, provinciala Slovenie mi s-a parut avangardista tocmai pentru felul in care isi ascunde grijile si isteria si isi cultiva linistea provinciala. Am mai spus-o si o s-o tot repet, deja nu mai inteleg isterizarea mediatica, imi place sa consum liniste, imi plac ziarele plicticoase si serioase, cartile groase. Apropo, credeti ca e intimplator noul val de carti de mari dimensiuni premiate in ultimii ani? Nu, adevaratul divertisment pare a fi creat in raspar cu toate prejudecatile despre viteza informatiei; filmele lungi fantasy, carti voluminoase si bune sint deja o zona importanta a divertismentului. Chiar daca nu mai ai timp sa citesti o carte de 800 de pagini, poti macar visa la luxul suprem de a o putea termina vreodata. Nu vreau sa extind arogant experienta personala. Dar cred ca am intrat de ceva timp intr-un secol hotarit anti-romantic, anti-revolutionar, anti-eforturi inutile. Pro-burghezia, linistea deplina, turismul fara agitatie, tara fara stiri isterice (desi Slovenia ma contrazice putin acum: se cam cearta acum cu vecinii croati), toate astea par sa fie din ce in ce mai apreciate, desi inca mai mintim din reflex despre cit de „pline" si agitate ne sint vacantele si desi urim agitatia de orice fel.