Focul arde / si-i miros de fum / noaptea cade / iar eia€¦ ei se-ncalzesc de gerul Bobotezei cu scandurile din gard. Taiate cu drujba. Ei sunt "tiganii turci" de la Calarasi. Nici nu vor sa auda de plecat prin Italia la capsuni, la cersit sau la furat. Dar nici altceva nu fac. Ei asteapta.


Romii musulmani de la marginea orasului Calarasi nu s-au dus in Italia, ca spoitorii, aurarii, caramidarii si ceilalti romi din oras. Nici nu le-a trecut vreodata prin cap sa plece din tara, pentru ca nu stiu ce ar putea sa faca in alta parte. "Fratii" lor s-au intors cu bani multi si si-au ridicat case mari. Si-au ridicat simtitor si nivelul de trai, iar acum copiii lor se duc la scoala cu haine noi, cu fruntea sus si cu zambetul pe buze. Dar ei nu ar face asa ceva... "Cum sa plecam? Avem copii. Cu cine sa-i lasam aici? Si ce sa facem acolo? Ca aia care se duce, se duce pentru altcevaa€¦ ", ne-au explicat turcii din groapa de gunoi cu nume de cartier "Oborul Nou". Li se spune "tigani turci". Nici ei nu stiu prea bine de unde se trag si de ce vorbesc limba turca. Nici n-au vreo meserie traditionala, precum romii. Cercetatorii au descoperit ca provin dintr-o populatie musulmana, care traia pe vechiul teritoriu al Imperiului Otoman. Erau nomazi care mergeau in urma armatei otomane si strangeau ce ramanea dupa batalii. Tot ei faceau si jafuri pe teritoriile invadate. Deci nu au nici o legatura cu romii la origine. Cu timpul, "tiganii turci" s-au asezat in cateva zone din Dobrogea si au fost confundati cu romii, deoarece au caracteristici comune. Acolo unde au trait in vecinatatea romilor, in ultimul secol au alcatuit si familii mixte, astfel incat astazi multi dintre ei sunt romi musulmani. Vorbesc la fel de natural trei "limbi materne": turca, rromani si romana. Dar istoria i-a "exilat" cumva la marginea civilizatiei, fara traditii, fara ocupatie si fara posibilitatea de a fi consiliati.


FÃ…RÃ… SOLUTII. Inainte aveau case in Caramidari, cartier marginas demolat in 2001 pentru noul proiect de dezvoltare a orasului. Pe turci si pe romi ii despartea soseaua. Cand au fost mutati la Oborul Nou s-au amestecat. "Suntem amarati, murim de foame, ardem smoala la foc!", ne-a intampinat, pe ulita cu noroi amestecat cu gunoaie si miros greu de fum, o vaduva cu multi copii si nepoti. I s-a alaturat alta, mai batrana: "Daa€™ unii au servici, doamna draga, daa€™ unii nu au. Uite, eu sunt o femeie vadana. Daca eu n-am serviciu, unde platesc eu locua€™ asta? Ca aicea nu se face nici o dreptate, domnita mea. Nici o dreptate!". Vazand ca au "musafiri", oamenii s-au adunat in jurul nostru sa ne spuna cum reusesc sa supravietuiasca. "Baiatua€™ de optisprazece ani mi s-a dus la cimitir. Sunt vai de capua€™ meu! Sunt vaduva. Si cu atati copii. Si, uite, casa asta cade! Cand da ploaie mare-afara, uite, casa cade. Suntem vai de noi. Si ne cere bani de la primarie si n-avem de unde sa dam", a continuat prima, cu baticul legat pe cap turceste, invitandu-ne in casa foarte mica, din chirpici, construita in stil dobrogean. Doua camere distribuite de-a lungul unui hol. Un fel de miniatura, pentru ca intreaga locuinta nu are mai mult de 6 metri patrati, ca si majoritatea celorlalte case din "cartier".


CU DRUJBA-N GARD. "Uite cum ardem carton! Daa€™ si ca ne omoram aici noi, tiganii, ca afumam toale la lume? Pai da, ca ardem carton! A dat la lumea asta de lemne cate 2 milioane, daa€™ a zis ca mie-mi da un milion ca n-am suficient. Am sase copii! Am trei minori care s-a despartit fata, a ramas la mine, pe capua€™ meu. Am un baiat de 20 de ani, nici ala nu-i de munca, ca m-am dus la fortele de munca, imi cere carte! Pai daca noi n-am invatat carte, obligat s-avem carte... e!", incerca sa ne explice femeia, cu mainile ridicate in aer a neputinta. La cativa metri de casa sa ne-a atras atentia zgomotul unei drujbe. Cativa sateni mai "norocosi" imparteau frateste un gard de lemn din care taiau de zor bucati mari pentru foc, sub privirile pline de invidie ale vecinilor.
GUNOI. Strazile sunt mereu inundate si acoperite de resturi menajereCINE FURÃ… BECUL? Putin "mai sus", pe o ulita laterala, cateva familii incercau sa se ascunda de frig in casutele de carton pe care si le-au improvizat in lipsa de altceva. "Avem apa, daa€™ canale n-avem. Si nici lumina, ca ne fura tot timpua€™ becua€™ ala de pe stalp. Nu stim cine. Vine unii din partea aia, sparge becurile noaptea! Lemne n-avem! Ardem cartoane! Numaa€™ cu o cantina traim, atata! La o persoana. Ne-a taiat ajutorua€™ doamna Claudia ca a spus ca suntem dintr-o familie. Sunt oamenii rai!", se plangeau locatarii "cazematei" din hartie si bucati de lemn in care cresc sapte copii care ar trebui sa mearga la gradinita. Nu ne-am fi imaginat ca din asemenea loc se poate fura ceva, dar uite ca realitatea ne-a intrecut imaginatia! Dupa ce am auzit-o si pe asta cu becul, nu ne-am mai mirat cand, pe alta ulita, am citit un mare anunt imobiliar scris cu smoala pe gardul unei cladiri cu parter si etaj: "Vila de vanzare!" Pare culmea ironiei. Totusi e real. Fara tencuiala, cu acoperisul plin de gauri, usi de metal, proptite cum s-a nimerit in zidurile subrede, cu geamuri sparte si fara curent electric, in inima unei gropi de gunoi. De vreo autorizatie de constructie nu se mai pune problemaa€¦ N-a reusit nimeni sa ne lamureasca nici care e pretul zonei, nici cat costa "vila de vanzare" sau daca ar putea exista un cumparator. Pentru romii turci de la "Oborul Nou" cladirea este o "vila" la care cei mai multi dintre ei nici nu pot visa. Care i-ar putea feri de frigul iernii.


SÃ… SE FACÃ… LUMINÃ…... Le lipsesc multe "tiganilor turci" de la "Oborul Nou". N-au case, n-au bani, nici vreo meserie. Au foarte multi copii minori pe care-i cresc in mizerie. Si totusi nu vor sa plece din tara. Iar de la primarie vor in primul rand curent electric: "Iuuu! Ce sa caut io la Italia? Noi aicea! Noi nu facem asa ceva. Spoitorii! Altceva nu vrem, traim asa cum suntem, numaa€™ lumina sa ne bage! Primarua€™ a spus ca-n aprilie sau in martie ne baga el lumina, daa€™ cu ce sa ne bage el?", ne-au spus in cor membrii altei familii din "cartier", a caror casa cu o singura camera si un hol minuscul abia isi mai tine in picioare cartonul presat al zidurilor, legat cu folie de plastic. Incercau sa ne lamureasca in primul rand ca in Italia se duc numai femeile usoare, sa se prostitueze, iar femeile lor sunt mame cinstite. Nu sunt de acord nici cu "fratii" lor care se duc la furat si la cersit in tari straine. Dar nici nu se gandesc sa faca ceva pentru a iesi din mizeria care-i acopera. Singura lor speranta e intr-un ajutor de la autoritati. Sau de la oricine care i-ar putea aduce spre civilizatie. Pana atunci vor face un singur lucru: vor sta si vor astepta sa li se-ntample ceva...  NU PLECÃ…M!
"Cum sa plecam? Avem copii. Cu cine sa-i lasam aici? Si ce sa facem acolo? Ca aia care se duce se duce pentru altcevaa€¦ Iuuu! Ce sa caut io la Italia? Noi aicea! Noi nu facem asa ceva. Spoitorii! Altceva nu vrem, traim asa cum suntem, numaa€™ lumina sa ne bage! Primarua€™ a spus ca-n aprilie sau in martie ne baga el lumina, daa€™ cu ce sa ne bage el? Te uiti la fata asta de-aici, cu cinci copii mici si-o vezi prin Italia la prostii? Pai cu cine sa-si lase copiii? Noi aicea stam!"
Familie de "tigani turci" - Oborul Nou
FÃ…RÃ… CARTE
"Suntem amarati, murim de foame, ardem smoala la foc! Baiatua€™ de optisprazece ani mi s-a dus la cimitir. Sunt vaduva si cu atati copii. Si, uite, casa asta cade cand da ploaie mare-afara. Si ne cere bani de la primarie si n-avem de unde sa dam. A dat la lumea asta de lemne cate 2 milioane, daa€™ a zis ca mie-mi da un milion ca n-am suficient. Am sase copii. Am un baiat de 20 de ani, nici ala nu-i de munca, ca m-am dus la fortele de munca, imi cere carte! Pai daca noi n-am invatat carte, obligat s-avem carte... e!"
Vaduva - Oborul Nou