SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Invitat sa tina o conferinta despre primii nostri cronicari la Casa de cultura "Infratirea intre popoare", profesorul de literatura romana veche Danescu si-a luat inima-n dinti si, pentru prima oara, s-a interesat daca la treaba asta iesea si un ban. Tovaraselule, l-a intrebat Danescu pe insul care-i telefona, zicandu-i ca actiunea urma sa se desfasoare la sapte seara, daca tot esti atat de grabit, ia zi-mi, platiti macar o suta de lei?

In 1985, o suta de lei nu insemna mare lucru, dar nu era deloc rau s-o ai. Mai ales cand alti bani in afara de salariu nu scoteai. O suta  cincizeci, a raspuns parca eliberat brusc de o grija fatala tovaraselul de la capatul firului.

Danescu era ceea ce se cheama un profesor acrit in meserie. Stia ca primii nostri cronicari nu-i interesau nici macar pe studentii lui, asa ca s-a dus la mama dracului, in capatul Bucurestiului, imaginandu-si cum va vorbi in fata unei sali goale sau a unei clase de elevi de la o scoala profesionala manati cu de-a sila de la ore la "actiunea culturala". Danescu a fost foarte surprins de cate persoane asteptau la intrarea in Casa de cultura, iar, cand s-a suit pe scena si a vazut ca sala era arhiplina, ca gemea de popor, mirarea i s-a transformat in filozofie. O filozofie despre calitatea publicului de toata mana, nimerit pe la casele de cultura, avea Danescu insa una rea de tot. Filozofia care incepea sa prinda un contur in mintea lui obosita si consolata cu gandul ca viata e o fundatura mai lunga sau mai scurta, dar tot o fundatura, era acum buna.

Citeste si:

Ce crud pot sa fiu cateodata cu oamenii, si-a zis Danescu dupa ce s-a obisnuit cu semiintunericul din sala si si-a dat seama ca lumea statea buluc si in picioare. Ar trebui sa vin mai des pe aici. Oameni simpli, de cartier, dar uite la ei, cand au ocazia sa asculte un universitar vorbind despre Miron Costin si Grigore Ureche dau buzna! De emotie, mai bine zis de evlavie, fiindca sentimentul care-l coplesea era unul aproape religios, lui Danescu i s-au umezit ochii. Ca sa inceapa sa vorbeasca, s-a prefacut ca-si sterge vreme de aproape un minut ochelarii. In sala, publicul se foia, iar unii din ultimele randuri strigau ceva si bateau din palme.

Ce nerabdatori sunt - si-a zis din nou Danescu, lacrimand discret inainte de a rosti prima fraza - ce dornici sunt sa li se vorbeasca despre primii nostri carturari! Dupa ce a terminat introducerea, care n-a durat decat zece minute, si si-a frecat nitel palmele, asa cum facea intotdeauna cand urma un logos de doua ore, de Danescu s-a apropiat tovaraselul cu banii, care i-a zis cu un glas de milog: Ajunge, doma€™ profesor, gata, ca ma nenorociti. Ma ia lumea la bataie! Veniti sa va luati ciubucul, ca sa dam drumul la film. Daca doriti, puteti sa ramaneti in sala, ca azi il dam pe ala al dracului, indian, cu Raj Kapoor.