2008 e un an electoral. Sunt programate sa se desfasoare doua scrutine decisive pentru scena politica, dar si pentru tara in perspectiva celor patru ani urmatori: scrutinul local si scrutinul parlamentar.

In perioada numita deja postdecembrista, 2008 e al saselea an electoral. Daca scoatem din calcul anul 1990, al carui scrutin - primul dupa Revolutie - a stat sub semnul dominatiei absolute a FSN, dar si al democratiei embrionare. 2008 se distinge, in plan electoral, printr-o nota esentiala, alegerile prezidentiale nu se vor desfasura in acest an. Drept urmare, atat localele, cat si parlamentarele vor avea loc in conditiile unui presedinte care nu-si pune in joc mandatul o data cu mandatul Guvernului. Acestei note de esenta trebuie sa-i mai adaugam alte cateva note:

1) Formatiunea de guvernamant, PNL, nu are cum sa castige cele doua scrutine, indiferent de ceea ce ar intreprinde in perioada de pana la alegeri. Desigur, PNL poate sa aiba un scor bun la locale si parlamentare. Nu-si poate calcula - asa cum au facut PDSR in 1996 si PSD in 2004 - sa castige cele doua scrutine. Dat fiind ca PNL guverneaza acum cu sprijinul discret al unui partid de Opozitie - PSD - , in 2008 am putea asista la situatia paradoxala in care formatiunea de la Putere sa sprijine discret o formatiune din Opozitie.

2) In 1996 si in 2004, partidele din Opozitie au sfarsit prin a alcatui o Coalitie (CDR, Alianta D.A.). In 2008 se prezinta ca fiind in Opozitie mai multe formatiuni: PSD, PD-L, PRM, PC. E greu de crezut, de exemplu, ca PSD va face o coalitie cu PD-L. In 1996, desi nu alcatuiau o alianta, CDR si PD nu s-au atacat in campanie, adversarul lor comun fiind PDSR-ul, de la Putere. In 2000, principala formatiune de Opozitie, PDSR, se profila in castigatoare a scrutinului inca din ianuarie 1999.

2008 se anunta a fi un an electoral extrem de interesant din perspectiva bataliei duse de Opozitie pentru a ajunge la Putere. Practic, formatiunile din Opozitie se vor constitui in doua blocuri, PSD, PRM, PC, pe de o parte, PD-L, pe de alta. Vom asista astfel la un razboi nu numai intre Putere si Opozitie, dar si in interiorul Opozitiei, intre cele doua mari blocuri. Chiar daca presedintii isi jucau din nou mandatul (1992, 1996) sau si-l incheiau (2000 si 2004), la parlamentarele anterioare formatiunea de la Putere a beneficiat de sprijinul presedintelui. Astfel ca, in campania electorala am asistat la un razboi intre presedinte si formatiunea de guvernamant, pe de o parte, si formatiunile din Opozitie, pe de alta parte.


In 2008, situatia e mult schimbata. Presedintele Traian Basescu e in razboi deschis cu PNL, formatiune aflata la Putere, si in alianta cu PD-L, formatiune aflata in Opozitie. Astfel ca Traian Basescu se va angaja in campanie atat impotriva PNL de la guvernare, cat si impotriva PSD, PRM si PC din Opozitie.

3) Desi aliati ai unor formatiuni politice, Ion Iliescu si Emil Constantinescu s-au pastrat intr-o anume discretie. Cu Traian Basescu lucrurile stau net diferit. Domnia sa s-a afirmat in ultimul timp drept liderul de facto al PD-L. In consecinta, sfidand Constitutia, Traian Basescu se va angaja fatis de partea PD-L in campania electorala.

4) Cei doi presedinti anteriori - Ion Iliescu si Emil Constantinescu - s-au preocupat de respectarea Constitutiei. Experienta de pana acum ne-a dezvaluit un Traian Basescu lipist de orice prudenta in materie de incalcare a Constitutiei. Ne putem astepta astfel, in anul electoral 2008, la o spectaculoasa escaladare a actelor neconstitutionale ale lui Traian Basescu.

In 1992, 1996, presedintele in exercitiu si-a pus in joc mandatul. In 2000 si in 2004, presedintele, chiar daca n-a participat la campania pentru prezidentiale, a fost lipsit de un interes urias pentru ca formatiunea sa sa castige alegerile. Acea realitate a facut ca presedintele sa nu se poata implica decisiv in campania pentru parlamentare. In cazul lui Ion Iliescu din 1992 si 1996, pentru ca presedintele era preocupat de propria campanie. In 2000 si 2004, pentru ca se gandea cum vor intra in istorie.

Traian Basescu nu va fi inscris in campania electorala. Aceasta ii va da posibilitatea sa se implice total in campania pentru locale si parlamentare de partea PD-L.

5) Decalarea prezidentialelor de parlamentare creeaza o situatie noua si in ce priveste puterea presedintelui. In 1992 si 1996, presedintele in exercitiu se afla la finele mandatului. Chiar daca participa la batalia pentru un nou mandat, el era privit de principalele institutii ale statului de drept ca un presedinte care putea sa nu fie reales. In cazul 2000 si 2004, Emil Constantinescu anuntase ca nu va mai participa la scrutin, iar Ion Iliescu isi incheia din punct de vedere constitutional mandatul.

In 1992, 1996, 2000 si 2004, institutiile statului de drept, dar si patronii de presa au vazut in presedinte un politician fara prea mare putere.

In 2008, Traian Basescu va mai avea un an de mandat. In conditiile democratiei neconsolidate de la noi, institutiile statului de drept, de la Parchet pana la Serviciile secrete si mogulii de presa, stiu ca indiferent de rezultatele celor doua scrutine vor mai avea de-a face cu un Traian Basescu in plinatatea puterii.

6) Data fiind inscrierea in campania prezidentiala (Ion Iliescu in 1992 si in 1996) sau finele de sedere la Cotroceni (Emil Constantinescu, in 2000 si Ion Iliescu in 2004), pentru presedintii de pana acum, castigarea parlamentarelor de catre partidele lor n-a fost o chestiune de viata si de moarte.

Nu e cazul lui Traian Basescu.

Ambitiile sale dictatoriale, dar si decizia de a obtine un nou mandat de cinci ani (in 2009) fac din victoria PD-L la locale si parlamentare o chestiune de viata si de moarte.

Sunt cateva din trasaturile care dau anului electoral 2008 o specificitate, daca nu chiar o unicitate in contextul istoriei postdecembriste.
Aceste trasaturi isi vor gasi, incontestabil, expresia in viata social-politica din 2008.