Numai cine n-a fost la teatru in 2007 ar putea spune ca nu avem viata teatrala, si inca foarte diversa, in Romania. Spectacole pentru toate gusturile si pentru toate nevoile. Festivaluri multe si premiere asemenea, teatre noi etc. Doar cu cartea de teatru stam ceva mai prost. De ce?! Poate pentru ca unde nu e cerere nu e nici oferta. Sau invers... Dar gandindu-ma la salile de spectacol prin care am trecut in anul ce tocmai s-a incheiat imi vine in minte o intrebare la care am incercat sa raspund in anii facultatii. Cum este teatrul pe care vreau/ vrem sa-l vad/ vedem? Si raspunsul de-atunci este valabil si acum. Caut spectacolul care sa nu mai fie spectacol, ci sa devina teatru. Acel moment al gandului in care "a voi" se intalneste cu "a trebui". In care impulsul "catre" se intalneste cu nevoia "de". In care sa simt ca regizorul n-a dorit doar sa se povesteasca pe sine, ci sa ma gaseasca pe mine... E teatrul lui "a crede". Sa cred in ceea ce vad pentru ca cel pe care-l vad jucand sa simta asta si sa poata la randul lui sa creada... Sa fie Don Quijote si sa ma determine pe mine sa ma lupt cu morile de vant. Si inca il mai caut.
Avem de toate...
Au fost multe evenimente importante in 2007. A fost Festivalul International de Teatru de la Sibiu, desfasurat in plin program al Capitalei Culturale Europene, a fost Festivalul National de Teatru, devenit si el international prin prezenta numeroaselor trupe de prestigiu care au venit in toamna in Bucuresti. A fost Festivalul Teatrelor Europene desfasurat tot la Sibiu etc. Tot in toamna in Bucuresti s-a deschis oficial Teatrul Metropolis, care a inghitit vechiul Theatrum Mundi si si-a propus sa fie si o rampa de lansare pentru "tinerii de orice varsta", autointitulandu-se "teatru al tineretului". Asadar, nu de spectacole, nici de sali nu duce lipsa publicul din Romania. Nici de premiere, nici de regizori unii mai celebri, altii mai putin, care incearca sa intre si sa ramana "in trend", nici de actori unii mai tineri, altii mai putin, care, la fel, se straduiesc sa nu ramana cumva "sub vremi". Nici de idei nu duce lipsa teatrul romanesc. Ba dimpotriva, sufera putin tocmai de prea marele aflux de idei, majoritatea canalizate spre rezolvarea artistica (nu-i asa?!) a problemelor lumii contemporane... Si asta, de cele mai multe ori in numele chematoarei invitatii inspre salile de teatru, adresate unui public ce ar trebui sa se recunoasca in personajele expuse (sau mai bine zis impuse) pe scena.
In cautarea sinelui...
Nici de public nu duc lipsa teatrele. Iar publicul deja s-a "specializat" in Romania. Fiecare stie foarte bine ce cauta atunci cand vine la teatru. Iar teatrele s-au "specializat" in cea mai mare parte si ele. Ofera ceea ce se cere. De la comedii usurele, pentru toate gusturile, productii cu care se poate lauda cam orice teatru (Teatrul National din Bucuresti, Teatrul de Comedie, Teatrul Nottara etc.) la mega-productii, multe dintre ele deraiate usor de la traseul initial, viata teatrala de la noi se mai straduieste inca sa se alinieze celei din afara si se tradeaza din cand in cand pe sine. Dar asta nu e important atata timp cat inca isi mai cauta sinele...
De nimic nu duce lipsa, asadar, astazi, teatrul romanesc.