Daca nu se va ajunge la un compromis, organizatiile ameninta cu o campanie impotriva "partidelor interesate doar de afacerile proprii"De Sfantul Ioan Botezatorul, confederatiile sindicale ar putea sa primeasca drept cadou rezolvarea problemelor semna
Daca nu se va ajunge la un compromis, organizatiile ameninta cu o campanie impotriva "partidelor interesate doar de afacerile proprii"De Sfantul Ioan Botezatorul, confederatiile sindicale ar putea sa primeasca drept cadou rezolvarea problemelor semnalate, sau poate ca nu. Desi initial intrevederea de la Palatul Cotroceni dintre organizatiile sindicaliste si Guvern, mediata de presedintele Traian Basescu, trebuia sa aiba loc ieri, sedinta a fost mutata pe 7 ianuarie la ora 11:00, adica lunea viitoare.
Presedintele CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat miercuri pentru Mediafax ca in cadrul intalnirii vor fi cautate instrumentele adecvate pentru rezolvarea cererilor sindicalistilor, mai ales cele referitoare la pensii si somaj. Hossu a tinut sa mentioneze ca desi seful statului a promulgat Legea bugetului de stat pe anul 2008, revendicarile pot fi solutionate printr-o ordonanta de urgenta.Hossu: Nu vrem sa fim folositi ca o arma"Este o carenta in cadrul legislativ, care se poate corecta printr-o ordonanta de urgenta care sa-i oblige pe angajatori sa faca formare profesionala. Este necesara crearea cadrului legislativ care sa duca la punerea in aplicare a acestor obligatii pe care angajatorii le au deja. Daca nu vom ajunge la o intelegere, luni, anuntam ca iesim in strada pentru ca nu vrem sa fim folositi ca o arma", a adaugat Hossu.
Organizatiile semnatare - Confederatia Nationala Sindicala "Cartel Alfa", Blocul National Sindical, Confederatia Nationala a Sindicatelor Libere din Romania - Fratia si Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania s-au intalnit cu presedintele Traian Basescu in data de 28 decembrie pentru a-i cere acestuia sa nu promulge Legea bugetului in forma aprobata de Parlament si sa o retrimita Legislativului pentru a introduce amendamentele cerute de sindicate. Mai multe detalii nu s-au putut afla, pentru ca accesul la aceste discutii nu a fost permis presei.
Dupa intalnire, presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a anuntat ca Presedintia va media, pe 3 ianuarie 2008, o masa de discutii intre Guvern si sindicate in cadrul careia vor fi discutate propunerile confederatiilor, dar aceasta a fost amanata si s-a convenit sa fie prezent si premierul Calin Popescu Tariceanu.Legea bugetului de stat pe 2008, o politica "profund antisociala"Saptamana trecuta, dupa terminarea grevelor si dupa ce Legea bugetului de stat a fost votata, confederatiile au trimis presedintelui o scrisoare deschisa, prin care solicitau acestuia sa retrimita legea in Parlament pentru a fi incluse si amendamentele lor.
Organizatiile sindicaliste considera ca actualul proiect al legii bugetului, in forma in care a fost adoptat, va fundamenta o politica "profund antisociala, cu efecte dramatice pe termen mediu si lung", motiv pentru care cer presedintelui Basescu sa returneze legea Parlamentului pentru a fi modificata.
"In ciuda faptului ca a fost anuntata o reducere a poverii fiscale suportate de forta de munca din Romania, proiectul de buget va genera o accentuare a fiscalitatii pe veniturile salariale. Orice efect benefic ar fi putut avea reducerea infima a contributiilor sociale suportate de angajati, a fost anulat din start de modificarea bazei de calcul pentru contributiile de asigurari sociale si somaj", declara Hossu, in timpul pichetarii sediului Parlamentului de catre sindicalisti.
Daca nici presedintele Basescu nu va tine cont de solicitarile sindicalistilor, Hossu ameninta sa faca o campanie de sase luni, in care sa convinga populatia sa nu mai voteze formatiunile politice care au initiat si sustinut adoptarea bugetului de stat, "partide interesate doar de afacerile proprii".
Sindicatele au avut amendamente referitoare la contributiile angajatorilor la fondul de risc pentru accidente si boli profesionale, care de la 0,4 la suta s-au redus la 0,04 procente, ceea ce face ca sistemul sa nu mai poata functiona, cele referitoare la contributiile pentru sanatate, care s-au redus de la 6,5 la 5,5 la suta. Pana cand se vor face investitii in securitatea la locul de munca, pana cand vor fi eliminate riscurile de accidente si boli profesionale este nevoie de un fond de asigurari pentru aceste accidente, capabil sa raspunda nevoilor reale ale celor care au de suferit in astfel de evenimente, afirma sindicalistii.Patronii spun ca cererile sindicalistilor sunt "nejustificate"Confederatia Nationala a Patronatului Roman (CNPR) a solicitat Guvernului si parlamentarilor in data de 18 decembrie sa mentina in Bugetul de Stat pe anul 2008 reducerea cu 6% a fiscalitatii aplicate salariilor. "Cererea sindicatelor de eliminare a acestei prevederi este total nejustificata si in contradictie cu cererea acelor sindicate de creare a unui numar mai mare de locuri de munca", a declarat CNPR intr-un comunicat. "Desi reducerea nu este semnificativa, alaturi de celelalte masuri deja existente, de largire a bazei de impozitare si de crestere a salariului minim, va duce la disparitia unor afaceri si la reducerea numarului de locuri de munca", a spus directorul CNPR, Cristian Parvan.
Punctul de vedere al confederatiei este sustinut si de Asociatia Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR). "Daca se doreste obtinerea de venituri suplimentare trebuie sa fie prestata mai multa munca si de mai buna calitate pentru mentinerea competitivitatii economiei romanesti si a interesului pentru noi investitii", sustine ferm CNPR, impreuna cu AOAR.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.