SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA!
Viata uneori e complicata. Viata uneori e si ridicola. Viata uneori isi schimba macazul dupa un lucru urat. Poate un nas agabaritic sa decida destinul unui om? Raspunsul este "Da" si "materialul didactic" este un cuplu de succes de cursa lunga, cuplul de revista Nae Lazarescu - Vasile Muraru. Publicul i-a indragit pe cei doi nasosi atat de tare incat cu drag uneori ii si confunda. Povesteste Vasile Muraru ca uneori trecatorii il striga "Bai, Nae Lazarescu!", iar Nae Lazarescu se trezeste numit pe strada Vasile Muraru. Culmea este ca uneori, Vasile Muraru a auzit cate un pieton exclamand cu uimire admirativa si uitandu-se atent la Muraru care targuia prin piata: "Uite-i pe aia doi!". Si Nae Lazarescu, si Vasile Muraru au fost blagosloviti de ceruri cu ditamai nasul.


Povesteste Nae ca inca din scutece avea un "nazone" de-i domina pe ceilalti sugari din maternitate, iar in copilarie mama lui ii spunea ca-n scriiturile lui Creanga: "In «Amintiri din copilarie», mama lui Creanga ii zicea: «Iesi, copile, si stai in ploaie, doar s-or speria norii». Si maica-mea imi spunea aproape la fel: «Iesi, copile, si stai in porumb, doar s-or speria ciorile!»". Culmea a facut ca nasul lung sa traga la nasul lung si pe scena revistei sa se sudeze duetul rasului in hohote Nae - Vasile. De altfel, Vasile Muraru povesteste ca toata viata lui va ramane elev la scoala de ras a lui Nae Lazarescu. Nasul lui Vasile Muraru a fost pe post de macaz, ghidonandu-i soarta. Cand era licean, plimbandu-se cu fetele carora le facea curte, isi punea mereu batista la nas, vaitandu-se ca are guturai, tocmai pentru ca domnisoara sa nu-i observe "carja".


Intotdeauna, Vasile Muraru s-a speriat de impresia pe care o va face "cu fata lui de CAP-ist". Venise Vasile din comuna nemteana si la liceu mai mult statea inchis in biblioteci, unde citea incat tocise literele cartilor cu privirea lui pofticioasa de literatura. Avea ceva samanta de talent, fiindca in clasa ii imita cu haz pe Toma Caragiu, pe Jean Constantin, pe Dem Radulescu: "Va dati seama ce-am patit de la profesoara de rusa dupa ce am citit lectia din manualul de rusa cu vocea lui Bibanu!


Eram ingrozit de nasul cat manerul incovoiat al unei umbrele, speriindu-ma ca-mi va trage frana de mana in cariera. Dar la Teatrul din Piatra-Neamt, marele actor Uritescu m-a consolat: «Nasul asta al tau cat o zi de post o sa iti fie argument favorabil pentru succes, si nu piedica!» De altfel, dupa examenul de admitere la Facultatea de Teatru, pana cand sa se comunice lista cu cei admisi, ma rugam in ograda casei mele din satul nemtean «Doamne, ajuta-ma sa nimeresc la clasa lui Bibanua€™Â». Si intr-un fel, nasul m-a ajutat sa obtin si premiul la concursul studentesc de teatru. L-am interpretat pe un tanar venit la munte fara sacose cu mancare, care jinduia la pachetelele cu mezeluri ale colegului de turism. Am improvizat o scena in care, dupa ce camaradul de excursie si-a mancat mezelurile, m-am repezit sa mananc si eu din firimiturile ramase si mi s-a lipit o coaja de salam pe varful nasului, ca altceva n-am gasit decat coji de mezeluri. Si ca sa pun frisca pe tort, aflati ca am jucat si fotbal si am marcat un gol cu nasul!"